Deşi coaliţia de guvernare de la Atena condusă de gruparea stângii radicale Syriza a trecut prin Parlament un pachet consistent de măsuri de austeritate, Eurogrupul a refuzat luni să adopte solicitările Greciei privind datoria externă.

Astfel, datoria Greciei nu a fost micşorată aşa cum îşi dorea guvernul de la Atena, iar o nouă tranşă de împrumut, de 7,3 miliarde de euro, necesară plăţii datoriilor anterioare, nu a fost încă eliberată. Grecii trebuie să aştepte o nouă reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro, care va avea loc în luna iunie, pentru reluarea discuţiilor pe această temă.

De asemenea, nu s-a putut ajunge la un consens nici în ceea ce priveşte participarea Fondului Monetar Internaţional la programul de creditare a Greciei. Germania acceptă începerea imediată a colaborării cu FMI, dar cu condiţia ca asistenţa financiară propriu-zisă a Fondului să debuteze doar din 2018, ceea ce nemulţumeşte Grecia.

Potrivit cotidianului grec Kathimerini, desfăşurarea şedinţei Eurogrupului, reuniunea informală a miniştrilor de finanţe din zona euro acuzată de un puternic deficit democratic şi de o influenţă prea puternică a Berlinului, sugerează că discutarea oricăror măsuri de uşurare a datoriei externe a Greciei trebuie să aştepte terminarea alegerilor parlamentare din Germania, din luna septembrie. Termenul îndepărtat nemulţumeşte guvernul de la Atena, care se confruntă cu o opoziţie politică tot mai puternică.

Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, a cărui ţară este privită drept principala sprijinitoare a măsurilor drastice de austeritate, a precizat că Germania nu blochează demersurile Greciei, dar că este interesată de respectarea tuturor condiţiilor asumate de Atena în 2015.

Surse: Euronews, Kathimerini

Sursa foto: Reddit

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu