Interviu cu Marian Dobrică, ANP: “Statul român nu contribuie la agravarea problemelor cu care se confruntă persoanele eliberate”

Reintegrarea socială a persoanelor private de libertate pentru perioada post-detenţie reprezintă o componentă importantă în privința reducerii ratei recidivei, contribuind astfel la reducerea gradului de ocupare a spaţiilor de încarcerare. În acest sens, programele destinate persoanelor private de libertate au ca scop principal reducerea dificultăților pe care le întâmpină persoanele eliberate în perioada post-detenţie.

Marian Dobrică, comisar şef de penitenciare şi director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a vorbit despre dimensiunea reintegrării sociale în România, în interviul pe care l-a oferit lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Vladimir Adrian Costea: Cum este percepută problematica reintegrării sociale în România? Totodată, care este evoluția pe care acest fenomen a înregistrat-o în ultimii ani?

Marian Dobrică: Reintegrarea socială a persoanelor private de libertate reprezintă un proces care îşi are începuturile în faza execuţional-penală. Un rol esenţial al serviciului penitenciar este acela al pregătirii persoanelor private de libertate pentru perioada post-detenţie. Pentru atingerea acestui obiectiv este necesară corelarea nevoilor persoanelor private de libertate cu programele educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială şi demersul de incluziune socială. Totodată, pentru succesul componentei de reintegrare socială este necesar concursul comunităţilor locale, în dubla lor calitate: de parteneri ai serviciului penitenciar şi de beneficiari ai întregului proces de reintegrare socială a persoanelor private de libertate sau care au executat pedepse privative de libertate.

Procesul de reintegrare socială începe prin individualizarea tipului de sancţiune de către judecător, continuă cu măsurile de intervenţie și asistenţă individualizată pe parcursul executării pedepsei şi se finalizează – eventual –  prin măsurile serviciilor de probaţiune sau ale instituţiilor furnizoare de prestaţii sociale de la nivel comunitar.

Evoluția ratei recidivei, în ultimii cinci ani, prin raportare la efectivul total de persoane custodiate, este următoarea:

• 2012 – 45,78%;
• 2013 – 45,78%;
• 2014 – 43%;
• 2015 – 40,33%;
• 2016 – 38,27%.

Recunoașterea importanței funcției de reintegrare socială s-a realizat în timp, începând cu Legea nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și a continuat cu legislația actuală, Legea nr. 254/2013 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, prin care a fost consfințită importanța acestei funcții, alături de cea custodială.

De asemenea, un pas foarte important a fost adoptarea Hotărârii de Guvern nr.389 din 27 mai 2015 privind aprobarea Strategiei naţionale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, 2015 – 2019, demers interinstituţional, transdisciplinar, ce vizează eficientizarea politicilor penale şi de prevenire a marginalizării sociale.

Mecanismele strategiei permit reunirea unor vectori de schimbare atitudinală şi conceptuală, în scopul armonizării perspectivelor asupra problematicii reintegrării sociale a persoanelor private de libertate. În Strategie sunt parteneri: Ministerul Justiţiei, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,  Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii alte instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale.

Un astfel de demers doreşte să sublinieze rolul activ pe care factorii instituţionali şi comunitari ar trebui să-l dobândească, printr-o acţiune convergentă, în raport cu dezideratul reintegrării sociale a persoanelor ce au în antecedente fapte penale. Reconfigurarea colaborării interinstituţionale vizează asigurarea continuităţii de servicii sociale, intervenţii de asistenţă şi consiliere individualizate, sistematice, adaptate nevoilor persoanelor private de libertate sau persoanelor care au executat pedepse privative de libertate. Aceste activităţi vor răspunde atât nevoilor specifice etapei de pregătire pentru liberare, cât şi etapei post-detenţie. În acest sens, complementar eforturilor investite de instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, cointeresarea reprezentanţilor societăţii civile este benefică pentru dezvoltarea reţelelor de sprijin la nivelul comunităţii, continuându-se, astfel, demersurile recuperative iniţiate în perioada detenţiei. Se poate avea în vedere, inclusiv, atragerea de fonduri europene prin promovarea unor proiecte comune transinstituţionale, destinate îmbunătăţirii condiţiilor de detenţie şi a mijloacelor de asistenţă adresate persoanelor custodiate, precum şi dezvoltarea altor mijloace de suport în beneficiul populaţiei carcerale.

Care sunt principalele obstacole cu care se confruntă persoanele eliberate din mediile de încarcerare?

Încarcerarea şi detenţia au influențe negative asupra fiecărei persoane custodiate, din punctul de vedere al relațiilor sociale, privarea de libertate afectând, în primul rând, relațiile de suport, familiale ale individului, dar și cariera profesională sau pregătirea școlară. Intervenția recuperativă desfășurată în sistemul penitenciar urmărește diminuarea acestor influențe negative și pregătirea reinserției sociale  a celor care au executat pedepse privative de libertate.

Dificultățile întâmpinate de persoanele eliberate din unitățile sistemului penitenciar sunt determinate de părerile preconcepute, la nivelul societății, care conduc la etichetarea și stigmatizarea acestor persoane, precum și de funcționarea limitată a unui sistem de asistare articulat, care să sprijine aceste persoane, în scopul găsirii unui loc de muncă, a unei locuințe sau al continuării intervențiilor recuperative, în plan psihologic și/sau social, inițiate și derulate în cadrul unităților de deținere (raportat la perioada detenției).

Care este rolul statului în facilitarea reintegrării sociale? În ce măsură statul român reușește să sprijine persoanele eliberate?

Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate gestionează problematica asociată persoanelor private de libertate, până la momentul liberării. Prin adoptarea Strategiei naționale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate[1], se urmărește, în principal, eficientizarea politicilor penale și de prevenire a marginalizării sociale.

Corespunzător obiectivului strategic III, este vizată analizarea și, după caz, modificarea și completarea cadrului normativ privind înființarea, organizarea și funcționarea întreprinderilor sociale, destinate creării de noi locuri de muncă pentru grupurile vulnerabile, inclusiv pentru persoanele care au executat pedepse privative de libertate, precum și pentru stimularea implicării administrațiilor publice locale, a agenților economici, persoanelor fizice, juridice, de drept public și privat, în susținerea reintegrării sociale a persoanelor private de libertate, precum și dezvoltarea centrelor de incluziune socială, sau, după caz, a locuințelor sociale.

Alături de sistemul penitenciar, un rol semnificativ în susținerea persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate, revine și serviciilor de probațiune, conform prevederilor Legii nr. 252 din 19 iulie 2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune[2].

Contribuie statul român la agravarea problemelor pe care le întâmpină aceste persoane?

Statul român nu contribuie la agravarea problemelor cu care se confruntă aceste persoane. Remarcăm, totuși, că insuficienta articulare și funcționare efectivă, a unui continuum de servicii (detenție – post-detenție), nu asigură un sprijin real, în cazurile beneficiarilor care au nevoie de facilitarea procesului de incluziune socială, mai ales în perioada post-liberare, care este marcată de vulnerabilități socio-profesionale.

Reintegrarea socială presupune un mecanism interinstituţional eficient de colaborare, care să implice: asumarea, la nivel de management instituţional, a priorităţilor legate de susţinerea procesului de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, schimbul reciproc de informaţii, precum şi elaborarea, respectiv aplicarea şi, după caz, revizuirea unor proceduri interinstituţionale.

Cum se situează România, în raport cu celelalte state din UE, în privința sprijinului oferit reintegrării sociale?

Numărul actual al persoanelor private de libertate în România, transpus în media persoanelor condamnate este de 144/100.000 locuitori, fiind apropiată mediei  statelor Consiliului Europei. Media indicelui Populația penitenciară europeană/European prison population rate (PPR) a fost de 134 deținuți/100.000 locuitori în anul 2013, iar în 2014 de 124 deținuți /100.000 locuitori,fiind în scădere cu 7%.

Prin comparație, în anul 2016, populația penitenciară din alte state este următoarea: 89 (Italia), 99 (Franța), 125 (Bulgaria), 133 (Spania), 139 (Portugalia), 144 (România), 186 (Slovacia), 183 (Ungaria), 189 (Polonia).

Dezvoltarea serviciilor de probațiune a permis ca, la data de 31.12.2015, numărul persoanelor condamnate din supravegherea acestor servicii (42.000) să fie mai mare decât numărul persoanelor custodiate de sistemul penitenciar (28.334), însă nu putem vorbi, încă, de eficiența acestor servicii.

Schimbarea, repetată, a cadrului legislativ, finalizată prin apariția Legii nr.254/2013 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă un pas important în alinierea României la politicile europene în domeniu, eforturile continuând în scopul cunoașterii și preluării unor exemple de bune practici, înregistrate de  alte state europene.

Care este schimbarea de paradigmă pe care o considerați necesară pentru a facilita reintegrarea socială a deținuților din România? În ce măsură această schimbare poate fi realizată?

Având, în prezent, o bază a desfăşurării unor proiecte comune de intervenţie recuperativă între instituţiile publice şi organizaţiile din societatea civilă, suntem conștienți de faptul că succesul acestor demersuri depinde foarte mult de colaborarea dintre toți vectorii implicați. Obţinerea de rezultate în cadrul activităţilor desfăşurate în parteneriat este condiţionată de diversificarea demersurilor comune, de gradul de implicare activă a părţilor, precum şi de sustenabilitatea dobândită ulterior finalizării proiectelor.

Este necesară o abordare orientată către continuarea şi concretizarea demersurilor de incluziune socială, iniţiate încă din perioada detenţiei, prin contribuţia instituţiilor, autorităţile publice centrale, locale şi a organizaţiilor neguvernamentale, care activează sau au vocaţia de a activa în domeniul asistenţei post-detenţie.

Strategia națională de reintegrare socială, fiind asumată la nivel guvernamental, Administrația Națională a Penitenciarelor este optimistă cu privire la eficientizarea asistării persoanelor care sunt sau au fost custodiate în unitățile de detenție.

Dată fiind constituirea Comisiei interministeriale pentru coordonarea și implementarea prevederilor Strategiei și adoptarea Hotărârii nr.1 din 11.04.2016 privind Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei, suntem convinși că ritmul de implementare va fi accelerat în direcția recuperării întârzierilor înregistrate în planul de punere în practică a Strategiei.

[1] În cadrul Strategiei naționale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2015-2019, la pag. 6 – „Definirea unor termeni și expresii”, sunt precizate următoarele:

…b) proces de reintegrare socială – succesiune de etape în asistenţa persoanelor private de libertate, ce are ca finalitate reintegrarea socială a acestora, după cum urmează:

1. etapa instituţională – debutează la încarcerare şi se derulează pe perioada executării pedepsei, într-un interval temporal ce se finalizează cu aproximativ 90 de zile înainte de liberare;
2. etapa de pregătire pentru liberare – debutează cu 90 de zile înainte de liberare şi durează până în ziua liberării sau, după caz, a liberării la termen;
3. etapa post-detenţie – începe de la data liberării condiţionate sau a liberării la termen. În sensul prezentei Strategii, prezintă elemente de relevanţă în primele 30 de zile, factorii criminogeni de tipul: lipsa unui adăpost, lipsa unui loc de muncă, lipsa unui venit stabil, şi se poate evalua de către instituţiile cu atribuţii în domeniu pe o perioadă de până la 2 ani după liberare sau până la data împlinirii duratei pedepsei.

[2] Extras din Legea Nr. 252 din 19 iulie 2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune

„- Activitatea sistemului de probaţiune se desfăşoară în interesul comunităţii, în scopul reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului de săvârşire a unor noi infracţiuni şi al creşterii gradului de siguranţă în comunitate (Art. 2, alin 2)”;

– Serviciul de probaţiune coordonează procesul de supraveghere a respectării măsurilor de supraveghere şi executării obligaţiilor stabilite de instanţă în sarcina persoanelor faţă de care s-a dispus:

1. a) amânarea aplicării pedepsei;
2. b) suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
3. c) liberarea condiţionată, dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare (Art. 49);

– Asistarea persoanelor supravegheate se realizează pe toată durata supravegherii şi constă în intervenţii specializate adaptate nevoilor persoanei, riscului de săvârşire a unor noi infracţiuni şi altor particularităţi ale cazului (Art. 102, alin. 1);

– Consilierul de probaţiune din serviciul de probaţiune competent potrivit art. 32 alin. (5) participă la pregătirea pentru liberare a persoanelor private de libertate, alături de personalul specializat din cadrul penitenciarelor, al centrelor educative sau de detenție (Art. 108, alin. 1);

– Participarea consilierului de probaţiune la pregătirea pentru liberare poate fi realizată cu cel mult 6 luni înainte de momentul la care persoana privată de libertate poate fi propusă pentru liberare sau înlocuire a măsurii educative privative de libertate cu asistarea zilnică în cazul minorilor (Art. 108, alin. 2);

– În cadrul activităţii de pregătire pentru liberare, consilierul de probaţiune derulează programe specifice şi alte activităţi de sprijinire în reluarea relaţiilor cu comunitatea (Art. 108, alin. 3)”.