Într-un context geopolitic instabil, cu tensiuni din ce în ce mai puternice şi vizibile pe arena internațională, procesul de reformare al Uniunii Europene nu poate neglija modul în care statele membre își propun să se raporteze la Marea Neagră.

Vasile Rotaru, cercetător postdoctoral și director de proiect de cercetare în cadrul Departamentului de Relații Internaționale şi Integrare Europeană al SNSPA, a realizat o analiză privind evoluţia intereselor Uniunii Europene în spaţiul Mării Negre, în interviul pe care l-a oferit lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

1

Vladimir Adrian Costea: Consideraţi că există o schimbare de paradigmă asupra definirii şi înţelegerii importanței potenţialului Mării Negre pentru Uniunii Europene, în raport cu anii precedenți?

Vasile Rotaru:Nu este nicio îndoială că evenimentele din Ucraina au adus în prim plan importanța Mării Negre nu doar pentru securitatea regională, ci și pentru întreg continentul european. Euromaidanul, anexarea Crimeii, războiul din Donbas și doborârea avionului de pasageri MH17 cu aproape 300 de civili la bord au determinat Uniunea Europeană nu doar să reevalueze rolul Mării Negre pentru stabilitatea și securitatea granițelor sale, dar și politica sa de Securitate și Apărare Comună.

În acest context trebuie citită declarația președintelui Juncker din iulie 2014 referitoare la principalele direcții ale Comisiei Europene. În punctul 9 – “UE un actor mai puternic pe plan mondial” – Jean-Claude Junker subliniază foarte clar nevoia unei Europe mai puternice în chestiuni de securitate și apărare. Acesta recunoștea că UE este un actor soft power, dar preciza că chiar și cele mai puternice soft power nu pot rezista pe termen lung fără cel puțin unele capacități de apărare integrate. Președintele Comisiei Europene a făcut ulterior declarații și mai clare despre nevoia unei armate europene comune pentru ca UE să fie “luată în serios”. Iar pe fondul ieșirii din UE a Marii Britanii, principalul opozant al ideii lui Juncker, demersurile pentru crearea unui armate europene s-ar putea accelera.

Care sunt principalele schimbări ale intereselor Uniunii Europene în spaţiul Mării Negre?

Dacă până în 2014 Marea Neagră conta pentru Uniunea Europeană în principal pentru securitatea energetică, este evident că, după evenimentele din Ucraina, această regiune a căpătat o importanță deosebită pentru politica de Apărare și Securitate a UE. Coridorul Sudic (proiectele TANAP, TAP), dar și proiectul AGRI rămân prioritare, însă în mod logic acțiunile Rusiei la Marea Neagră au determinat UE să se concentreze mult mai mult asupra dimensiunii de securitate în această regiune.

Care au fost principalele obstacole în faţa îmbunătățirii politicii Uniunii Europene în zona Mării Negre? În ce măsură aceste obstacole continuă să existe și în zilele noastre?

Odată cu aderarea României și Bulgariei la Uniunea Europeană, Marea Neagră a devenit graniță directă a UE. Aceasta a dus o serie de avantaje economice și politice pentru Bruxelles, dar și o serie de complicații. Accesul la Marea Neagră a venit la pachet cu apropierea geografică a UE de conflictele înghețate din Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud sau Nagorno-Karabah. În noul context, politicile UE în vecinătatea estică au fost afectate de tensiunile separatiste din fostele republici sovietice. Dacă luăm doar exemplul Parteneriatului Estic, dimensiunea multilaterală a acestei inițiative a avut cel mai mult de suferit din cauza conflictului dintre Armenia și Azerbadjan asupra statutului Nagorno-Karabahului.

Situația în regiunea Mării Negre a devenit și mai complicată odată cu protestele violente de la Kiev, anexarea Crimeei, războiul din Donbas și tentativa eșuată de lovitură de stat din Turcia din vara anului 2016. Un actor soft power prin definiție, UE s-a pomenit confruntată cu o serie de amenințări hard power serioase. Este evident că UE nu era pregătită să facă față unor asemenea scenarii, iar politicile sale de vecinătate au fost direct afectate.

 Cum se raportează România la zona Mării Negre, în raport cu celelalte state membre?

Pentru România, Marea Neagră a jucat dintotdeauna un rol important. De la aderarea la UE, Bucureștiul s-a remarcat prin a fi cea mai activă capitală europeană în promovarea importanței strategice a Mării Negre pentru securitatea și stabilitatea întregii UE, pledând pentru o implicare mai mare a Bruxelles-ului la în această regiune. România a fost unul dintre inițiatorii Sinergiei Mării Negre. În plus, chiar dacă la început nu a arătat prea mult interes pentru Parteneriatul Estic, din 2013 Bucureștiul se profilează ca un susținător important și al acestei inițiative europene.

Documentele strategice ale României indică foarte clar importanța Mării Negre pentru securitatea regională și europeană, precum și nevoia Bucureștiului de a se profila drept un actor regional mult mai puternic. Pe lângă importanța economică a Mării Negre pentru țara noastră, nu trebuie să uităm însă că după martie 2014, România a devenit vecină de facto în Marea Neagră cu Federația Rusă într-un context foarte tensionat al relațiilor Moscovei cu comunitatea euro-atlantică din care face parte și țara noastră.

Care este contribuţia pe care România poate să o aducă în privinţa securităţii UE?

Prin consolidarea rolului regional și a poziției sale atât în cadrul UE și NATO, România poate avea o contribuție mai puternică la securitatea Mării Negre. Țara noastră are graniță directă cu Ucraina și de facto, pe mare, și cu Rusia. În contextul tensionat al relațiilor Moscovei cu UE și NATO, România este într-o situație complicată, dar care oferă în acelaşi timp o serie de oportunități. În situația în care criza din Ucraina nu este încă soluționată, Bucureștiul are șansa să se remarce în cadrul comunității euro-atlantice ca un actor esențial pentru atingerea obiectivelor celor două structuri supranaționale în regiunea Mării Negre.

Este evident că într-o lume globalizată nicio țară nu poate face față de una singură amenințărilor la securitatea națională sau regională. Astfel, România trebuie să fie convingătoare și să întărească relațiile cu țările membre UE și NATO. Nu e suficient doar să promovezi importanța unei regiuni trebuie să fii și o voce puternică în cadrul organizațiilor/structurilor internaționale.

Care sunt măsurile pe care le consideraţi oportune în vederea maximizării potenţialului Mării Negre?

Un element important mai ales pentru exploatarea potențialului economic ar fi dezvoltarea infrastructurii în această regiune. Un proiect ambițios, care însă nu a fost realizat este cel al Organizației Cooperării Economice a Mării Negre referitor la construirea unei autostrăzi circulare în jurul mării. Aceasta ar fi stimulat schimburile economice, dar și contactele dintre oameni.

Pe de altă parte, în contextul anexării Crimeei și al militarizării peninsulei ucrainene de către Federația Rusă, cred că o flotă navală permanentă NATO la Marea Neagră ar reprezenta un element important de disuasiune a acțiunilor Moscovei în regiune.

Care sunt schimbările preconizate în perspectiva anului 2019? În ce măsură politica Uniunii în spaţiul Mării Negre ar putea deveni una dintre priorităţile României cu ocazia deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE din 2019?

Dacă urmărim programele de guvernare sau Strategia Națională de Apărare observăm că la capitolul politică externă România își fixează printre priorități Republica Moldova și relațiile cu vecinii din Sud și Est. Din declarațiile oficialilor români aceste direcții se vor menține și pe perioada Președinției UE din 2019. Dacă va fi așa, aceasta nu va face decât să arate seriozitate și predictibilitate din partea Bucureștiului și ar ajuta țara noastră să își consolideze statutul de actor regional. În plus, având în vedere importanța Mării Negre pentru securitatea și stabilitatea nu doar a României, ci și a întregii UE, cred că ne putem aștepta la prioritizarea acestei regiuni pe agenda politică a Consiliului UE în 2019 și la susținerea acestei direcții și de alte state membre.

 

Cu stagii de cercetare la Universitatea din Leuven (Belgia), Universitatea din Tartu (Estonia) și Georgetown University din Washington, Vasile Rotaru a participat la numeroase evenimente academice din străinătate. Cele mai recente publicații ale sale sunt articolul “Forces attraction? How Russia is instrumentalizing its soft power sources in the ‘near abroad’”, în Problems of Post-Communism; și cartea Between Integration and Intervention. Russia and the European ‘near abroad’ after 2009 (Military Publishing House), București, 2016.

 

 

 

 

Tags: , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu