Camelia Smicală are nevoie de un sistem de sprijin împotriva statului finlandez. Îl va găsi oare în România?

Da, știu că problemele zilei sunt altele, unele atent fixate în prime line ca să țină atenția sus, în vreme ce ni se umblă la buzunare, dar nu e vina mea că am memorie și țin minte lucruri.

Așa că azi vă întreb dacă vă mai amintiți de cazul Bodnariu? Precis vă amintiți, dacă dați deoparte vălul media frumos colorat. Și mai sigur vă amintiți victoria acestei familii împotriva Serviciului de protecție a copilului din Norvegia, Barnevernet, a statului norvegian, până la urmă. Amintesc cazul doar pentru cei ce s-au născut mai târziu sau pentru cei cu memoria mai slabă. Au ieșit la iveală atunci mizeriile și abuzurile Barnevernetului nu doar legate de cazul Bodnariu, ci la un nivel mult mai mare. În plus, cazul a prilejuit o introspectivă asupra istoriei copiilor-sclavi. Pentru cine nu știe această practică de adopții forțate are o lungă și murdară istorie în statele germanice. Am mai scris despre asta.

Revenind, cel mai interesant aspect al cazului Bodnariu a fost exact victoria lor asupra sistemului norvegian. Nu, nu e nevoie de confetti sau șampanie, pentru că recuperarea copiilor nu a fost deloc meritul familiei respective. A fost bine că familia s-a reîntregit, dar e de zis că tolomacii s-au făcut un pic de cacao, recunoscând că altoiau din când în când puradeii. Victoria a fost a unui alt sistem, căci soții Bodnariu făceau parte dintr-o congregație religioasă puternică, respectiv erau (și sunt) membri ai Cultului Penticostal. La o ocheadă simplă, afilierea nu spune mare lucru, privind războiul media declanșat de acest cult împotriva Barnevernetului și rezultatul meciului, lucrurile stau cu totul altfel. O mobilizare largă, ce a cuprins manifestații consistente în foarte multe orașe mari europene și americane, anchete, interviuri, dezvăluiri din care Barnevernetul a ieșit jumulit, cu hainele rupte, ochii vineți și prada scăpată. Nici Norvegia n-a ieșit glorioasă din încleștare, imaginea ei la nivel internațional va trebui cilindrată minim un deceniu ca să arate din nou cât de cât prezentabilă. Cum am zis, nu Bodnarii nu au avut nici un merit, Norvegia s-a luptat cu Cultul Penticostal, care i-a tras o clanță dureroasă. Practic un sistem a fost învins de alt sistem. Am mai vorbit despre treaba asta și am spus atunci că e vai de omul care luptă cu un sistem, fără să aibă în spate un alt sistem, preferabil contrar primului. Omul pierde în 99,99% din cazuri.

De ce spun acum, din nou, toate acestea?

Pentru că există undeva un om, o mamă care are o problemă relativ similară cu cea a Bodnariilor. I s-au luat copii. Nu de norvegieni, ci de finlandezi, dar am spus că practica și racilele ei este pangermanică (da, știu finlandezii nu-s germanici, dar aparțin acelui spațiu cultural). Finlanda are peste 400 de case de copii și cam 25.000 de internați, asta așa de gust.

Camelia Smicală trăiește o dramă de acest fel. În primăvara anului 2015 s-a trezit cu executorii judecătorești la ușă, după o plângere formulată de fostul ei soț, finlandez. Acesta s-a plâns autorităților că fosta consoartă plănuiește să fugă din țara adoptivă, în România, împreună cu cei doi copii din căsătoria lor, în vârstă de 10 şi 11 ani. Femeia divorțase de bărbat după ce acesta se dovedise extrem de agresiv, inclusiv cu copiii. În ciuda acestui comportament din partea tatălui, autoritățile finlandeze i-au suspendat ei dreptul de a-și vedea copiii și i-au luat. Micuții au ajuns în plasament, iar Camelia, medic originar din Piatra Neamț, a fost acuzată și condamnată la 6 luni închisoare pentru defăimarea instituțiilor statului finlandez. Pentru că biata femeia scris peste tot ce a pățit, aruncând o altă lumină asupra raiului finlandez. Camelia Smicală nu face parte din niciun cult religios, așa că sistemele de acest fel au ignorat strigătele ei, presa a pișcat subiectul ici-colo, dar găsindu-l nesuculent, l-au uitat iute, opinia publică e atentă doar la capa roșie fluturată strategic prin fața ochilor, iar România, prin instituțiile sale bine plătite (ambasadă) și ONG-urile bine lătrătoare în tot felul de rahaturi nu doar că nu au ajutat-o, ci au conlucrat parcă cu finlandezii, împotriva femeii.

Camelia Smicală e singură împotriva tuturor. Coaliția pentru Familie are alte interese, probabil că o mamă și copiii  ei nu sunt chiar familia visată, ONG-urile de profil or fi simțit că nu e nici un câștig și oricum nu mișcă nimic dacă nu-s asmuțite de stăpânii lor, iar lumea românească doarme pe ea, atentă la luptele cu făcălețul și contrele dintre Dragnea și Grindeanu. Și mai tare mă miră lipsa de reacție organizată a mămicilor, feministelor și în general a tuturor tipurilor de femei, altfel foarte gureșe în toate alea.

S-au organizat câteva acțiuni de protest, dar prea puțin pentru această mamă şi copiii ei.

Camelia Smicală e singură împotriva tuturor. Mă rog, nu chiar singură, sunt și eu de partea ei, de parcă asta ar însemna ceva.

Tu cum ești? Noi suntem un sistem?

Dacă dai mai departe povestea Cameliei poate devenim un sistem, pentru că numai un sistem îi poate reda copii înapoi acestei mame.

Foto: Facebook/ Camelia Smicală. Camelia Smicală, alături de cei doi copii de 10 şi 11 ani, din căsătoria cu un cetăţean finlandez, şi o fiică de 16 ani, dintr-o căsătorie anterioară.