Book-festele politicienilor

Una dintre notele cele mai pregnante ale celei mai recente ediții a Bookfestului național de la Romexpo a fost prezența ultra-discretă a politicienilor. Nu numai cu ocazia lansărilor de carte – am stat în fiecare zi destul de mult timp la tîrg, prins cu îndatoriri plăcute care aveau de-a face direct cu cărțile și, cu puține excepții, nu am văzut picior de politician în vogă -, ci și în fața publicului-cititor, cu producții personale (a propos, adesea scrise de – nu, nu sînt ireverențios și nici incorect politic, pur si simplu așa li se spune – ”negrii”!).

Celor care știu, măcar așa – cît de cît – ce hram poartă marea majoritate a politicienilor autohtoni, trebuie că o asemenea stare de fapte nu e deloc motiv de mirare. Nu e an electoal – cum nici anul precedent nu a fost -, așa încît pornirile așa-zicînd naturale ale acestor personaje sînt mult diminuate în tot ce ține măcar de aparențe ale decenței: nu mai asfaltează așa de mult cum se întîmplă cu cîteva luni înainte de alegeri, nu mai merg să facă jogging în parc, nu mai ies în piețe printre oameni, nu mai comunică (așa cum zic ei – ”hai să comunicăm / avem o problemă de comunicare / să comunicăm este cel mai important lucru” șamd). Dacă, totuși este cazul unei majorități semnificative, nu ar fi foarte ocupați să joace în picioare pulsiunile și legile anticorupție, precum și – căci acesta este adevărul! – statul de drept, atît de firav încă la noi, am putea spune despre politicienii autohtoni că de vreo doi ani și ceva prestează, cu voluptate, pentru mișcări gen ”mint rubbind”. Nu ar fi totuși riguros exact, căci, în realitate, ei se luptă din răsputeri să calce în picioare un viitor decent pentru această țară și pentru marea parte a locuitorilor acesteia.

Cum spuneam, seceta de politicieni prezenți la tîrgurile de carte nu a fost mereu un fapt atît de izbitor cum a fost cazul la recentissimul eveniment de acest fel. Au fost și vremuri în care grafomania politicienilor sărea în ochi în toată splendoarea ei.  Așa încît, în registru desigur ironic, uneori am putea si am fi putut spune, dacă am survola producția lor editorială, că politicienii de la noi par că au fost condamnați / obligați să facă această meserie atît de murdară numită politică și că, în fond, menirea lor adevărată, cea pentru care sufletul lor de mimoze gingașe vibrează, era și este cea de scriitor. De scriitori ai unor cărți, uneori, realmente grele, cu sensul de groase – ca să dea bine, ca să fie, ca să se vadă potența (literară, culturală, strategică șamd) a mai sus invocaților.

Pe de altă parte, ca să fiu bine înțeles: nu, nu spun și nu voi spune niciodată despre cărțile politicienilor că ar trebui să fie interzise. Ceea ce vreau să subliniez, pentru spațiul editorial autohton cel puțin, este că marea majoritate a cărților politicienilor sînt, în ordine valorică, inutile și, mă scuzați că spun direct, fără precauții diplomatice, înfiorător de proaste. Pentru multe dintre ele, a propos de ultima mea remarcă, suspectez chiar că există o relație directă între ce e autorul și ce e cartea cu pricina.

A propos, întrucît nici în toamna acestui an nu se anunță a fi luni pre-electorale (greu de crezut că vom avea anticipate, greu de crezut că vom avea vreun referendum din acesta mai tensionat dpdv politic prea curînd – doar vine 2018, centenarul lui 1 decembrie 1918 și trebuie să fim cît mai ”uniți”, nu?), putem spera că și la Gauademusul din acest an, prezența editorială a politicienilor va fi una discretă?

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Articol apărut pe LaPunkt.