Interviu/ Sergiu Mișcoiu, conferenţiar UBB: “Rezultatul prezidențialelor este determinant pentru legislativele din Franţa”

La scurt timp după victoria înregistrată de Emmanuel Macron la alegerile prezidențiale din Franța, un nou moment electoral va suscita atenția Europei. Organizarea în două tururi a alegerilor legislative din luna iunie evidențiază particularitățile sistemului electoral francez, reprezentând o adevărată provocare pentru candidații mişcării La République En Marche! de a gestiona capitalul electoral obţinut de Emmanuel Macron la alegerile prezidenţiale .

Sergiu Mişcoiu, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca ne oferă o imagine de ansamblu cu privire la perspectivele alegerilor parlamentare din Franţa, în interviul acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, vă rog să-mi spuneți care sunt caracteristicile specifice modelului electoral francez în privința organizării alegerilor prezidențiale și legislative. Cum modifică acest model peisajul politic francez?

Sergiu Mişcoiu: Sistemul politic francez este organizat astfel încât atât Președintele, cât și deputații din Adunarea Națională să fie aleși pentru mandate de cinci ani. Această evoluție survine după schimbarea constituțională din 2001, odată cu care mandatul Președintelui a fost redus de la șapte la cinci ani, iar calendarul electoral a fost, în mod logic, inversat, astfel încât alegerea șefului statului să se producă înaintea celei a Parlamentului. Aceste măsuri au avut un dublu efect. Efectul așteptat a fost evitarea situațiilor de coabitare (care au fost prezente de trei ori în vremea septenatului prezidențial, atunci când președintele provenea dintr-o parte a eșichierului politic, iar majoritatea parlamentară – și, deci, Premierul – aveau altă culoare ideologică). Efectul mai puțin așteptat a fost însă „declasarea” Președintelui, care își pierde, de facto, statutul de entitate superioară și tutelară, aflată deasupra sistemului politic, și devine principalul responsabil real al politicilor publice implementate în timpul mandatului său (slăbind, în acest fel, rolul Primului Ministru).

Alegerile legislative sunt uninominale, majoritare, desfășurându-se în 577 de circumscripții. Dacă niciun candidat nu a obținut majoritatea absolută într-o circumscripție, se organizează un al doilea tur la care pot participa toți candidații care au obținut cel puțin o optime (12,5%) din voturile alegătorilor înscriși în primul tur. În practică, dată fiind media absenteismului din ultimele decenii, acest sistem permite tuturor candidaților care au obținut peste 17-19% din voturile celor prezenți să acceadă în ce de-al doilea tur. Prin urmare, putem avea în turul doi „triangulare” sau chiar „cvadrangulare”, iar rezultatul acestora este, de multe ori, surprinzător și, în orice caz, dificil de anticipat.

Care este impactul pe care alegerile prezidențiale îl generează asupra celor legislative?

Rezultatul prezidențialelor este determinant pentru legislative: după schimbarea calendarului electoral, toți președinții aleși (Jacques Chirac, în 2002, Nicolas Sarkozy, în 2007, François Hollande, în 2012) au reușit să obțină majorități absolute în Adunarea Națională. Proximitatea celor două scrutine, efectul victoriei, dorința de a nu bloca țara printr-o coabitare riscantă – toate acestea explică de ce președinții reușesc să convingă electoratul în a-i oferi o majoritate la alegerile parlamentare.

Care este rolul pe care îl joacă Președintele în această perioadă?

Președintele este o locomotivă electorală, un decident al cărui cuvânt este, în această secvență, greu de contestat. În general, candidații la legislative sunt, dacă nu deciși de Președinte, oricum desemnați cu aprobarea acestuia. Candidații vor încerca să se legitimeze, arătându-și apropierea față de Președintele proaspăt ales sau reales, iar decizia acestuia de a susține în mod vizibil anumiți candidați sau de a nu se implica în campania altora poate fi determinantă pentru câștigarea sau pierderea mandatului de către aceștia.

În ce măsură capitalul politic obţinut de Macron poate fi transferat candidaţilor mişcării La République En Marche! ?

La République en Marche (REM), noul nume al mișcării care îl susține pe Emmanuel Macron, este poziționată bine în sondaje, părând că va reuși să capitalizeze plenar succesul Președintelui. Există un suflu al inovării, al îndepărtării vechilor partide, iar operațiunea lui Macron de selectare a candidaților pe baza unor criterii de integritate și seriozitate a dat roade, și acest lucru în ciuda problemelor inerente ale unui astfel de demers.

Cum se va reflecta înfrângerea lui Le Pen asupra rezultatului obținut de Frontul Național la alegerile legislative?

De obicei, atunci când FN obține un scor important la un scrutin prezidențial, acesta este urmat de un scor mult mai modest la alegerile legislative, întrucât alegătorii încearcă un sentiment de vină sau de rușine pentru votul dat anterior. De asemenea, trebuie notat că alegerile legislative sunt puțin favorabile Frontului Național, întrucât, așa cum s-a întâmplat și la alegerile prezidențiale, celelalte partide se coalizează în al doilea tur pentru a împiedica alegerea unui candidat FN. Probabil că FN va obține câteva mandate de deputat, dar nu mai mult decât atât, deşi va obține aproximativ același scor cu Republicanii (dreapta moderată).

Cât de real e riscul dispariției partidelor tradiționale în Europa?

Partidul Socialist este profund afectat, întrucât întregul său flanc centrist/social-democrat a trecut „cu arme și bagaje” la REM, iar cei care au rămas în jurul candidatului său de la prezidențiale, Benoit Hamon (care a obținut doar 6,3%) par amenințați de mișcarea lui Jean-Luc Mélenchon, La France Insoumise, care pare să fi devenit singurul partid credibil al stângii ne-prezidențiale.

De cealaltă parte, Republicanii (LR, dreapta moderată) par să reziste ceva mai bine decât socialiștii, în ciuda faptul că și o bună parte a flancului lor centrist a dezertat alături de noul Premier, Edouard Philippe, pentru a se alătura REM și majorității prezidențiale. Este de așteptat ca dreapta să obțină în jur de 150 de mandate, ceea ce face din Republicani prima forță parlamentară de opoziție, fiind însă fracturată și fragilizată de o criză a leadershipului care a început prin marginalizarea lui Nicolas Sarkozy și a lui Alain Juppé și a culminat cu multiplele probleme judiciare ce au minat campania prezidențială a lui François Fillon.

Care sunt noile provocări pe care le va întâmpina mişcarea En Marche! şi Macron în orizontul alegerilor legislative?

Coeziunea REM este una încă netestată. Dacă REM poate câștiga alegerile, „hrănindu-se” din succesul lui Macron, acest lucru nu garantează deloc soliditatea acestei mișcări atunci când se va confrunta cu o opoziție masivă din partea sindicatelor referitoare la modificarea Codului Muncii sau a legilor educației. REM este fondată de un grup de tehnocrați (mediul managerial + societatea civilă), însă a fost „populată” în ultimele săptămâni de foști socialiști, ecologiști, liberali, social-liberali, creștin-democrați și chiar de foști neo-conservatori și de foști comuniști. Gradul de coeziune a unui grup parlamentar atât de mozaicat pare, din start, unul cel puțin relativ scăzut.

În ce măsură pericolul populismului și euroscepticismului este înlăturat ca urmare a victoriei categorice a lui Macron în fața lui Marine Le Pen?

Adversarii guvernării Macron vor putea găsi în FN un actor politic activ, vocal și critic, iar erodarea inerentă a acestui guvern va putea fi capitalizată și de Frontul Național. De obicei, FN profită tocmai atunci când există un consens asupra unei guvernări echilibrate, de centru, și când opoziția față de consensul centrist este una neconvingătoare. Dată fiind actuala configurație, nu este deloc exclus să ne confruntăm cu un asemenea scenariu, care ar putea fi valorificat de un Front al cărui poziții sunt simpliste, dar răspicat afirmate.

În ce măsură rezultatul alegerilor generale din Franţa poate influenţa nivelul de coeziune al Uniunii Europene?

O victorie a REM va consolida atât vocea Franței în Europa, cât și Uniunea Europană în sine. Până la urmă, pariul lui Emmanuel Macron și al REM de a câștiga alegerile propunând în mod ne-nuanțat „mai multă Europă” a fost unul extrem de curajos și de riscant, însă s-a dovedit unul câștigător, francezii validând, în mod implicit, odată cu alegerea sa, direcția asumată de candidatul En Marche!. După euforia acestei (probabil duble) victorii, sunt necesare însă inițiative concrete, clare și asumate pe care noul Președinte să le prezinte partenerilor europeni, astfel încât, într-un termen rezonabil de cel mult un an și jumătate, Uniunea Europeană să aibă un plan de relansare inteligent, coeziv și temeinic. Viitorul Europei depinde, în mare măsură, de succesul programului Macron.