Interviu/ Norica Nicolai, europarlamentar ALDE: “Până în 5 ani nu se vor lua decizii majore cu privire la extinderea UE”
Pe fondul instabilității securității în spațiul european, procesul de extindere al Uniunii Europene pare din ce în ce mai greu de realizat. Discuțiile și energiile se focalizează asupra reformării Uniunii Europene și gestionarii actualelor crize și clivaje existente în spațiul european. Drept urmare, sunte dezavantajate statele care doresc să adere la construcția europeană. Un exemplu elocvent este reprezentat de integrarea Georgiei la Uniunea Europeană, aflată într-o perioadă de incertitudine, în pofida faptului că a reușit să realizeze progrese evidente în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor necesare aderării.
Europarlamentarul Norica Nicolai, din grupul liberalilor şi democraţilor europeni (ALDE), a comentat pentru Europunkt, într-un interviu acordat lui Vladimir Adrian Costea, pe marginea perspectivelor privind integrarea Georgiei în Uniunea Europeană.
Vladimir Adrian Costea: Pentru început, vă rog să ne spuneţi care au fost cauzele care au determinat aproprierea Georgiei de Uniunea Europeană. În ce măsură Georgia îndeplinește criteriile necesare aderării? Care sunt progresele pe care Georgia le-a înregistrat până în acest moment?
Norica Nicolai: Georgia, țară care, istoric vorbind, a fost apropiată de Europa, prin cultură, prin religie, prin civilizație și, în unele momente, chiar prin istorie, are fără îndoială o vocație europeană. Însă, din păcate, actuala conjunctură globală și în special situația securitară nu o califică pentru o estimare reală a timpului de acces în UE. Georgia realizează reforme de tip european, sunt reforme care i-au întărit instituțiile, care i-au consolidat administrația, justiția și economia. Progresele Georgiei sunt evidente și, sigur, ele pot fi explicate și prin parteneriatul cu UE, dar în special, cred eu, ele se întâmplă datorită voinței reale a leadership-ului georgian de a moderniza țara.
Cum se raportează elita politică și societatea civilă la orizontul integrării în Uniune?
În Georgia, elita politică și nu numai, intelectualitatea, societatea civilă sunt entuziaste în ceea ce privește relația cu partenerii europeni și perspectiva integrării. Deși sunt conștiente că această perspectivă nu este una imediată, sondajele de opinie în Georgia arată o foarte mare dorință a populației de a face parte din Uniunea Europeană. Dacă acest entuziasm s-ar menține, în perspectivă, el poate fi un argument forte în susținerea integrării Georgiei, deși orizontul de timp este greu de definit în acest moment.
Care este stadiul actual al negocierilor privind integrarea Georgiei în UE? Cum se poziționează statele membre în raport cu aceste negocieri?
În general, Uniunea Europeană a fost o susținătoare reală a Georgiei și a creat un parteneriat onest cu această țară. Singurele probleme au fost cele care au vizat acordarea vizei Facility și unde, într-adevăr, a trebuit să se facă o presiune mai mare pentru ca acest lucru să se întâmple. Cred însă că a fost doar o situație care a ținut de rațiunile politice interne ale unor state și mai puțin de voința europeană. Vă pot confirma faptul că în instituțiile de forță ale UE, Georgia se bucură de o susținere semnificativă.
Care este impactul pe care integrarea Georgiei îl poate produce asupra construcției europene?
Am constatat în ultima perioadă o deschidere a țărilor din Caucaz spre Uniunea Europeană. Atât Georgia, cât și Azerbaidjan-ul, de exemplu, sunt motivate în a-și întări relația cu Uniunea Europeană. Cred că, pentru Uniune, aderarea unei țări ca Georgia ar avea un impact pozitiv, numai că, în momentul de față, construcția europeană este cea care își pune semne de întrebare cu privire la reconstrucția și viitorul ei, iar acest proces cu siguranță va amâna orice decizie cu privire la o eventuală extindere.
Care este orizontul de timp privind integrarea Georgiei în Uniune?
Îmi este foarte greu să răspund la această întrebare. Nu ține numai de Uniune, nu ține numai de Georgia, ci ține de o perioadă turbulentă din punct de vedere global și mai ales din punctul de vedere al securității zonei geografice în care această țară se află. Riscurile teroriste, problema migrației sunt preocupări de primă importanță pentru Uniunea Europeană, iar acestea ne obligă să fim precauți: cred că, cel puțin, până într-o perioadă de până la 5 ani, nu se vor lua decizii majore cu privire la extinderea Uniunii Europene.
fără comentarii
Fii primul care comentează