Interviu/ Doru Pop, conferenţiar UBB: „Ruptura este între nativii digital, crescuţi cu tabletele sub buricele degetelor, și generaţiile care folosesc televiziunea”

Reţelele sociale online se numără printre invenţiile noii ere digitale care au influenţat covârşitor comportamentul indivizilor din societatea contemporană. Ţinem legătura cu prietenii, ne informăm, ne lăudăm, organizăm evenimente şi chiar proteste, ne facem reclamă prin intermediul reţelelor sociale online. Care ar fi principalele diferenţe introduse de comunicarea prin intermediul reţelelor sociale?

Doru Pop, conferenţiar la Facultatea de Teatru și Televiziune, departamentul de Cinema și Media, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca ne oferă o imagine de ansamblu cu privire la caracteristicile noului tip de discurs politic generat în cadrul mediilor de socializare, în interviul acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, vă rog să ne spuneți cum se realizează comunicarea în mediul online. Care sunt avantajele și dezavantajele generate de comunicarea în cadrul rețelelor sociale?

Doru Pop: Comunicarea online face parte dintr-un mod de comunicare specific mediilor electronice, după cum bine anticipa Marshall McLuhan. Nu există un specific al online-ului care să nu fie regăsit în formula clasică a funcțiilor mass media: informare, mobilizare, socializare, divertisment. În acest sens televizorul și Internetul nu sunt diferite. Ambele sunt medii electronice, cu un înalt grad de mobilizare și divertisment.

Așa cum arătam și în editorialul publicat pe adevarul.ro, comunicarea online are câteva componente care o fac să fie „avantajoasă”, dar și factori negativi de manifestare. Doar câteva exemple sunt sugestive. Principala calitate a tuturor tipurilor de media online este accesibilitatea – de  aici derivă  și libertatea maximă cu care schimbăm informații. Oricine este sau poate să devină „jurnalist”. De aici și defectul major – nu orice mesaj pe care îl receptăm este credibil sau veridic. A doua calitate este participativitatea sau nivelul sporit de interactivitate. Și, tot aici găsim sursa „răului online”, respectiv faptul că mulți semeni ai noștri consideră că, dacă au postat online ceva, sau dacă au dat „like” la un mesaj, aceste gesturi sunt suficiente pentru schimbarea socială. Am văzut după protestele de masă de anul trecut cum politicienii din vechea gardă au făcut ureche surdă la mesajele tinerilor din generația Facebook și au continuat practicile lor desuete, dar eficiente. A treia expresie este aceea a schimbărilor practicilor de consum cultural, respectiv faptul că mediile online cultivă mesaje simple, dar adesea simplificate. Numeam acest fenomen „Twitterizarea” discursului politic. Și aici vedem un alt defect major. Deși mesajele sunt amuzante, ironice, pline de creativitate, proliferarea aceasta a supra-simplificării nici nu permite coagularea unei coerențe ideatice.

Nu în ultimul rând, în epoca „big data”, mediile online permit un tip de control social de care nu suntem conștienți. Informațiile pe care le furnizăm „gratuit” pe paginile noastre personale sunt adeseori folosite cu scopuri mercantile și, mai ales, pentru beneficiul politicienilor. Puțini știu că datele agregate disponibile pe Facebook sau pe care le oferim motoarelor de căutare devin surse de profit pentru companiile de marketing.

Cum se coagulează dialogul politic în cadrul rețelelor de socializare?

Rețelizarea comunicării, însă, este un fenomen mult mai interesant. Aici găsim resursele neo-activismului, care schimbă comportamentul politic al lumii în care trăim. Sigur că e o întrebare de tip „oul sau găina”, dar argumentul este acela că nu mediile ne schimbă, ci că noi selectăm acele tipuri de media care răspund nevoilor specifice. Rețelele nu sunt ierarhice, nu reacționează la comandă și control și sunt, în principal, guvernate democratic.

Astfel puterea mediilor digitale este, de fapt, puterea democrațiilor post-industriale. Ea nu derivă doar din tehnologiile pe care le folosim, ci ține și de mentalitatea din tipul de societate în care trăim. Ce înseamnă acest lucru? Că generațiile tinere folosesc rețelele de socializare pentru a construi realități politice cu care sunt familiarizați în afara discursului politic. De fapt ruptura este aici, între generațiile de nativi digital, care cresc cu tabletele sub buricele degetelor, și generațiile care folosesc medii electronice deja „tradiționale”, cum este televiziunea.

Tinerii care au protestat împotriva „guvernului Dragnea”, care au crescut în lumea jocurilor video și pentru care descărcarea de informații de pe Internet este un mod de viață, nu mai au aderență la autoritarism. Ceea ce este foarte bine și ceea ce le permite să „discute” problemele societății altfel. După cum arată mulți teoreticieni ai noilor media, Manuel Castells fiind unul dintre cei mai importanți, asistăm la flexibilizarea discursurilor politice.

Întrebarea este cum vor transforma tinerii aceste calități „virtuale” în realități sociale. Poate că, dacă nu se schimbă însuși sistemul politic și electoral, impactul noilor media va rămâne unul contextual. Dacă, însă, pe termen lung aceste noi generații vor schimba sistemul de referință (cum a făcut-o generația hippie când s-a maturizat la rândul ei), atunci vom putea vorbi despre un nou tip de dialog politic.

În ce măsură identificați existenţa stereotipurilor culturale în cadrul rețelelor de socializare?

Orice formă de comunicare umană se bazează pe stereotipizări, creierul nostru este setat astfel. Problema este că în rețelele de socializare nu există reguli de comportament, principii etice, astfel că rețelele de socializare sunt utilizate adeseori pentru scopuri meschine, pentru propagandă neagră și chiar pentru „asasinate de caracter”. Pe de altă parte nu poți avea libertate fără aceste consecințe negative secundare.

Cum influențează tinerii “născuți digital” modul de concepere al mesajelor în spațiul online?

Așa cum scriam tot în articolul citat mai sus, apariţia în sfera publică a unei noi generaţii, înarmată cu noi media, care au utilizat telefoanele mobile pentru a ilumina piaţa Victoriei și pentru a se mobiliza politic, arată formarea unui noi spirit de interacțiune socială. Dialogul bazat pe ironie, umor, creativitate înlocuiește violența fizică a generațiilor anterioare. Acești tineri, însă, nu mai aparțin unei societăți anume, ei nu mai sunt cetățeni ai României sau ai unei localități mărginite de granite etnice. Vorbim despre o comunitate digitală globală, care nu mai poate fi circumscrisă unor scheme localiste. Ei vorbesc o altă limbă (uneori manifestată în forma de romgleză), gândesc și reacționează în conformitate cu alte valori și principii și, în general, o altă predispoziție culturală și ideatică. Nativii digital sunt motivați altfel, ei par anti-politici, dar nu pot fi non-politici (nicio ființă umană nu poate). Presiunea pe care o exercită ei este aceea de a schimba modul în care gândim politica, partidele, participarea publică. Acesta este viitorul dezirabil.

Care este impactul pe care utilizarea haştag–ului îl produce asupra mesajelor civice transmise de utilizatori în spațiul virtual?

După celebra campanie a lui Barack Obama și apoi impactul major pe care l-au avut revoluțiile multimedia din Africa de Nord și Ucraina, apoi fenomenele care au avut loc în România cu prilejul manifestațiilor împotriva Ordonanței 13, arată că funcția de mobilizare rămâne modul principal în care folosim Internetul. Cu toate acestea, personalizarea mesajelor și limitarea acestora la comunități deja constituite, este limitativă. Uneori mesajele sunt restrânse la grupuri mult prea specific delimitate demografic, pericolul major fiind excluderea „tehnică” a altor grupuri care nu folosesc aceste tipuri de media. Astfel segregarea „digitali” versus „analogi” duce la accentuarea schismei ideatice din societatea noastră și așa disfuncțională.

Care sunt repercusiunile democrației haştag în viața reală, de zi cu zi, a cetățenilor?

Când am folosit formula „democrație de haștag” am vrut să ilustrez un ansamblu de practici, care nu pot fi restrânse doar la Facebook. Răspunsul, cred, l-am formulat anterior. Societățile în care vom trăi vor deveni, să sperăm, tot mai democratice și mai deschise.

Doru Pop este profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj. Masterat în jurnalism şi comunicare la Universitatea Chapel Hill, Carolina de Nord. Doctorat în filosofie, cu o teză despre filosofia culturii vizuale, la Universitatea „Babes-Bolyai”. Bursier Fulbright junior (1995-1996), Ron Brown  2000-2002) şi Fulbright Senior (2012-2013). A predat un curs despre filmul românesc la Bard College, New York (2012). Visiting profesor la Universitatea Columbus, SUA în 2017. A predat la diferite universităţi europene precum ELTE (Ungaria), Hochschule Mittweida (Germania), Tampere University (Finlanda), Milano-Bicocca (Italia).

A publicat volume de studii şi eseuri: Alegerile naibii. Fals tratat despre metehnele imaginarului politic autohton (2007), Ochiul şi corpul. Modern şi postmodern în filosofia culturii vizuale (2005), 911. Ziua în care a murit democraţia (2003), Mass media şi democraţia (Polirom, 2001), Mass media şi politica (2000), Obsesii sociale (1998).

A publicat un roman: O telenovelă socialistă (2013) şi un volum de povestiri pentru copii: Poveştile bunicuţei Nana (2003). A tradus Giovanni Sartori, Teoria democraţiei reinterpretată (Polirom, 1999). A publicat manualele Introducere în teoria mass media (1999) şi Introducere în relaţiile publice (2000). A colaborat la mai multe volume colective. Editorialist pe platforma online a ziarului Adevărul unde scrie comentarii politice. Publică şi cronici literare şi eseuri pentru o serie de reviste literare româneşti precum Apostrof, Steaua, Observator cultural, Dilema veche etc.