„Ucraina nu poate fi o parte componentă a Europei, atâta timp cât nu va reglementa statutul minorității poloneze”, a declarat ministrul polonez de externe Witold Waszczykowski, citat de agenţia UNIAN.

“Mesajul nostru este foarte clar: nu veţi intra în Europa cu Bandera [n.red. liderul unei grupări ucrainene de extremă dreaptă din timpul celui de-al doilea război mondial, responsabil pentru masacrarea a circa 50.000 de polonezi din regiunile Galiţia şi Volînia]. Vă spunem despre aceasta şi cu voce tare şi în şoaptă.  Nu vom mai repeta greșelile din 1990, când au existat anumite probleme în relațiile cu Germania și Lituania cu privire la statutul minorității poloneze din aceste țări. Având deja o astfel de experiență, vom insista cu fermitate ca Ucraina să-şi soluţioneze toate problemele, înainte de rugămintea Kievului la porţile Europei cu privire la aderarea la Uniunea Europeană”, a mai declarat oficialul polonez.

În opinia lui Witold Waszczykowski, în cazul în care autorităţile ucrainene vor eşua în găsirea de soluţii privind minorităţile, atunci consecinţele vor fi asemeni situaţiei existente actualmente între Grecia și Macedonia, când Grecia blochează discuțiile de aderare a Macedoniei la UE şi NATO, pronunţându-se împotriva denumirii statului suveran „Macedonia“, deoarece în Grecia există o provincie istorică cu aceeaşi denumire.

Sursa: BucPress

Sursa foto: Wiadomosci

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu