Interviu/ Renate Weber, europarlamentar independent: “O președinție slabă, fără nici un succes, ne-ar confirma mediocritatea”

În primul semestru al anului 2019, România va fi responsabilă de președinția rotativă în cadrul Consiliului Uniunii Europene (format din reprezentanții guvernelor naționale). Astfel, România va deveni cea de-a patra țară din Europa de Est, după Letonia în 2015, care va prezida în cadrul Consiliului UE.

Eurodeputatul Renate Weber, din partea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Europeni (ALDE), a analizat perspectivele exercitării Preşedinţiei române a Consiliului UE, în primul semestru al anului 2019.

Foto: Mihnea Ratte

Vladimir Adrian Costea: Care este importanţa deținerii Președinției Consiliului UE din 2019? Cum poate România “profita” de pe urma acestei oportunități?

Renate Weber: Pentru fiecare stat membru UE exercitarea președinției e un fel de “moment al adevărului”, când țara respectivă arată cât este de bine pregătită pentru a manageria dosarele prioritare și cele curente, câtă autoritate are, ce capacitate de negociere are și pe ce aliați contează pentru realizarea obiectivelor.

Care sunt politicile în cadrul cărora România ar putea aduce o contribuție importantă?

Vom vedea care vor fi până atunci prioritățile absolute ale Uniunii, dar cu siguranță acestea vor fi legate și de faptul că exercitarea președinției va coincide cu alegerile pentru viitorul Parlament European și implicit pentru desemnarea viitoarei Comisii Europene. Din perspectiva cetățenilor europeni, cred că de maximă importanță va fi finalizarea legislației și bugetul privind pilonul social al UE. Cred că nu se va realiza până la acel moment legislația privind azilul politic, așa numitul Dublin III, ceea ce înseamnă că va trebui să încercăm noi această finalizare. De asemenea, se va pune serios problema combaterii terorismului, inclusiv printr-o colaborare între serviciile de informații, un etern subiect de dispută între statele membre.

Care vor provocările pe care președinția română va trebui să le gestioneze în acel moment?

Președinția română va coincide cu două momente esențiale: Brexitul și alegerile europene. Brexitul ar trebui să se producă în primăvara lui 2019, chiar dacă vor mai urma ani de negocieri pe teme specifice ale acordurilor cu UE. Sper să nu mai fie și alte lucruri de ultimă oră, care să ne solicite. Aceste două teme în sine sunt uriașe. La ele se adaugă agenda curentă a Uniunii.

În domeniul securității estice, ce trebuie să facă România în privința regiunii Marii Negre și a parcursului european al Republicii Moldova?

Cooperarea la Marea Neagră este o temă de interes doar pentru unele state. Va fi interesant de văzut dacă Bulgaria, care va avea președinția cu un an înaintea noastră, va reuși să o pună pe agenda UE ca o prioritate și cum vom reuși noi să o ducem mai departe.

Considerați că România își poate asuma o poziție de promotor al integrării Republicii Moldova în UE?

În privința Republicii Moldova, eu aș recomanda multă înțelepciune. De fiecare dată când oficiali români vorbesc de unire, oferă tuturor autorităților moldovene muniție în vederea apropierii țării de Rusia. Președintele Dodon este pe faţă în favoarea Rusiei, în detrimentul UE. Plahotniuc, adevăratul conducător al guvernului moldovean și cel care controlează de facto parlamentul, este un oportunist care își folosește uriașa bogăție și imperiul mediatic pentru a manipula astfel încât să se asigure că va rămâne la putere și se va bucura de totală impunitate. E o situație profund nefericită, pe care nu ar trebui să o mai alimenteze și România, mai ales că e vorba de interesele și orgoliile personale ale unor politicieni români, nu de interesele celor două țări.

În domeniul luptei anticorupție, care este contribuția pe care România o poate aduce în privința procurorului european?

Procurorul european este o instituție prevăzută de Tratatul Uniunii, pentru a proteja interesele financiare ale UE. Nu e vorba doar de fapte de corupție, pot fi și altele. Dar instituția încă nu există. În Consiliul UE doar câteva state, printre care și România, susțin crearea instituției. Există și o serioasă opoziție, determinată de mandatul instituției, de limitarea infracțiunilor care vor fi date în competenţa instituției, de funcționarea efectivă, de procedurile penale diferite după care vor acționa procurorii din statele care vor accepta să participe la această formă de cooperare.

Care sunt riscurile la care România se poate expune ca urmare a unei gestionări necorespunzătoare a președinției Consiliului UE?

În acest moment România nu este privită cu respect în UE. Nici pentru realizările sale interne, nici pentru cum joacă la nivel european. O președinție bună ar putea schimba acest statut. O președinție slabă, fără nici un succes, sau făcută în mod evident în umbra unui stat membru care ne-ar dirija și ar negocia în numele nostru, ne-ar confirma mediocritatea, o etichetă cu care am rămâne multă vreme după aceea.