Interviu/ Prof. Univ. Dr. Sorin Bocancea (rector UPA): “De la Marea Unire ar trebui să învățăm că doar faptele noastre ne fac să fim o națiune și nu vorbele goale și serbările câmpenești”

Importanța deosebită a anului 1918 în conștiința societății, marcat de sfârșitul Primului Război Mondial și reîntregirea tuturor teritoriilor locuite de români, reprezintă o provocare prea mare pentru guvernanți. Absenţa în ultimii ani a unui program de infrastructură pentru a facilita deplasarea între provinciile istorice, precum și lipsa unui program concret de acțiuni pentru sărbătorirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, atrag un puternic semnal de alarmă cu privire la capacitatea Guvernului de a gestiona programul de pregătire a aniversării Centenarului Marii Uniri şi a marcării sfârşitului Primului Război Mondial. Desfiinţarea Departamentului Centenar contribuie la minimalizarea rolului acestuia, după ce personalul acestuia a trecut din subordinea prim-ministrului la Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Profesorul universitar Sorin Bocancea, rector al Universității „Petre Andrei” din Iași, a realizat o analiză privind linia de demarcaţie dintre naţionalism şi falsitate, pornind de la sărbătorirea Centenarului, în interviul pe care l-a oferit lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Vladimir Adrian Costea: Care este semnificația aniversării la nivel național a Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918? Cum ar trebui să ne pregătim pentru sărbătorirea Centenarului?

Sorin Bocancea: Întreaga Europă sărbătorește centenarul încheierii Marelui Război, ce a lăsat în urma sa statele națiuni în forma în care sunt și astăzi, cu mici excepții. Pentru România, 1918 înseamnă al doilea mare pas al formării statului națiune de astăzi, după primul mare pas făcut în 1877. După crearea României Mari, românilor le-a rămas ca sarcină să consolideze Marea Unire. Dar nu prin declarații, ci prin fapte. Nu au reușit. După cel de-al doilea Război Mondial, au pierdut teritoriile dintre Prut și Nistru și nu au reușit să armonizeze nivelurile te trai din marile provincii istorice. De asemenea, nu au reușit să realizeze o infrastructură care să faciliteze deplasarea între proviniciile istorice. De la Iași la Cluj facem tot atâtea ore ca de la Cluj la Budapesta.

Pregătirile pentru sărbătorirea Centenarului trebuia să înceapă de prin 2013, prin lansarea unui vast program de infrastructură. În 2018 trebuia inaugurată blestemata autostradă Tg. Mureș-Iași-Chișinău. Din 2013, s-a tot vorbit despre acest proiect și s-a tot mințit. Nici astăzi nu există certitudini cu privire la realizarea lui. În afară de asta, fiecare minister avea ceva de pregătit pentru 2018. Nu s-a făcut nimic. Abia în timpul guvernării Cioloș s-a ajuns la un acord între Administrația Prezidențială și Guvern pentru crearea Departamentului Centenar. S-a ales praful și de acela, l-au desființat și au trecut totul la Ministerul Culturii, al cărui reprezentant face ceea ce a învățat mai bine la tabloidul pe care l-a condus până a ajuns demnitar: minte. Spune că acel departament nu a făcut nimic. Normal, din postura de șef al unui tabloid nu poți vedea altceva decât sex și manele. Dacă el nu a aflat de ceea ce a făcut Departamentul, a dedus că nici nu s-a întâmplat ceva.

În fapt, sarcinile pentru sărbătorirea Centenarului au rămas pe neputincioasele comunități locale. Vedem la actuala guvernare aceleași practici ale comuniștilor și aceeași repulsie față de marile momente din istoria necomunistă a României. Am aflat că Ceaușescu a dispus mutarea trupului Mareșalului Averescu din Mausoleul de la Mărăști spre o destinație necunoscută, astfel încât astăzi ne aducem omagiile la un sarcofag gol. Este emblematică această situație pentru raportarea actualilor lideri politici față de Centenar.

În aceeași ordine de idei, am aflat anul acesta o poveste care exprimă și ea raportarea comuniștilor târzii de la guvernare față de marile momente ale istoriei noastre. În 1917, în munții Călimani, mai exact pe Gruiu Mare, ciobanii au fost izgoniți de militari, fiindcă acolo se stabilise linia frontului. Era Armata a IV-a a Generalului Prezan. În anul următor, în primăvara lui 1918, un tânăr cioban, Lazor Bozga din satul Tureac (pe Valea Bârgăului), a urcat din nou pe Grui, pentru a vedea ce a rămas de pe urma frontului. A găsit o groapă comună cu o cruce pe care scria „60 de soldați români morți pentru patrie”. Din cauza avalanșelor din iarnă, mormântul fusese aproape dezvelit, și o parte dintre cadavre au fost împrăștiate de animalele sălbatice și de corbi. Împreună  cu alți ciobani, tânărul de 17 ani  a adunat toate rămășițele și le-a reîngropat, refăcând și crucea, pe care a pus aceeași inscripție. A adus apoi o cruce de fier și mai apoi una de piatră. Timp de 60 de ani, în ziua de Înălțare, a mobilizat sătenii, au urcat la acel mormânt împreună cu preotul din sat și au organizat pomeniri, chiar dacă nu cunoșteau numele niciunuia dintre cei 60. Lazor Bozga a scris în repetate rânduri autorităților pentru ca acestea să recunoască cei 60 de eroi necunoscuți și să-i cinstească. Bătrânul Bozga a murit înainte de a primi vreun răspuns de la autorități. Fiul său i-a continuat misiunea și abia nepoții lui Lazor Bozga au asistat la recunoașterea de către autorități a celor 60 de eroi de pe Grui-Călimani. În 2005, cu sprijinul unor călugări de la Mănăstirea Piatra Fântânele, a IPS Bartolomeu și a unor voluntari, s-a ridicat un monument la mormântul celor 60. A urmat în 2015 ridicarea unui catarg cu un drapel și în 2016 instalarea unui clopot, toate acestea din inițiativă privată. În primăvara lui 2016, la 100 de ani de la moartea eroilor de pe Grui-Călimani, un pluton de militari a urcat la monument și a prezentat onorul eroilor. Abia după 100 de ani!

Cam la asta trebuie să se aștepte românii din partea autorităților la Centenar. Sunt lăsați să se descurce singuri, dacă vor crede de cuviință că au de sărbătorit ceva. Despre ceea ce a făcut timp de 60 de ani, Lazor Bozga a spus: „am făcut și noi cât am putut în mod religios și omenesc”. Asta trebuie să facă și oameni de rând și comunitățile locale pentru Centenar. De la guvernanți nu avem a ne aștepta decât la serbări câmpenești cu mâncare și băutură și la festivisme de tip „Cântarea României”. Ăsta le e nivelul: de alfabetizați la căminele culturale.

Ce ar trebui să învățăm la 100 de ani de la Marea Unirea?

De la Marea Unire ar trebui să învățăm că doar faptele noastre ne fac să fim o națiune și nu vorbele goale și serbările câmpenești.

Care sunt principalele obiective care trebuie avute în vedere în privinţa organizării evenimentelor dedicate Centenarului?

Este târziu pentru fixarea unor obiective seriaose care să marcheze faptul că România are 100 de ani. Așa cum am mai spus, un obiectiv serios era cel legat de infrastructură. Cunosc programul cu care colegul meu, Daniel Șandru, a candidat pentru postul de secretar de stat, post pe care l-a și ocupat, conducând Departamentul Centenar până în februarie 2017. Am avut și eu o contribuție la acel program, una dintre propuneri fiind încheierea de către întreaga clasă politică a unui Pact, prin care să se fixeze obiectivele majore de dezvoltare a României pe care orice guvernare să și le asume, să nu le mai „reformeze” așa cum se întâmplă la noi la orice schimbare de guvernanți. Urma să se cadă  de acord asupra acestor mari direcții. Acum nu se mai poate. La o conferință dedicată centenarului reformei constituționale, organizată de Primăria Iași (care a înființat un compartiment pentru Centenar, condus de Daniel Șandru), am lansat un apel pentru reforma constituțională. La 100 de ani de la marea Unire, România are nevoie de o constituție care să nu mai conțină contradicțiile pe care le are astăzi și care generează crize politice. Acesta ar fi un obiectiv major pentru sărbătorirea Centenarului, obiectiv care încă poate fi atins până în 2018: adoptarea unei constituții pentru următoarea sută de ani. Mă îndoiesc că Bucureștiul va rezona la așa ceva.

În ce măsură politizarea Centenarului poate pune în lumina nefavorabilă momentul aniversar?

Politizarea pune în lumină nefavorabilă orice proiect din România, nu doar pe cel al  Centenarului. Acesta este nivelul guvernanților de astăzi, acesta este nivelul românilor, pentru că ei îi creditează prin vor mereu pe aceiași. Vom asista la momente penibile și „înălțătoare”.

Care este semnalul pe care Guvernul l-a dat prin desființarea departamentului Centenar? În ce măsură considerați oportună desființarea departamentului?

Aproape am răspuns mai devereme la această întrebare. A fost o mare prostie. După  ce a fost înființat târziu (francezii au început pregătirile pentru Centenar în urmă cu cinci ani, iar ungurii au alocat sume uriașe pentru proiecte dedicate Centenarului), l-au și desființat. Oricum, având la conducere o persoană a cărei competență era până la nivelul unui patron de firmă de pază, Departamentul nu făcea mare lucru. S-a și văzut din februarie până de curând, când a fost desființat. Ultimul șef al Departamentului a organizat un concurs de drifting la Constanța, de parcă la Centenar aniversăm 100 de ani de la inaugurarea primului poligon de drifting din România. Atât l-a dus capul. Are driftingul legătură cu Centenarul cât au guvernanții cu minima cultură generală. Departamentul a început să fie desființat odată cu numirea la conducerea lui a unui impostor. Din această perspectivă, mai bine că l-au desființat, fiindcă cine știe ce prostii mai făcea.

Care este linia de demarcație între patriotism și asumarea în mod fals a atașamentului față de patrie? În ce măsură anul 2018 va fi marcat de această pendulare între patriotism și falsitate?

Nu va fi o pendulare, ci o separare între patrioți și cabotini. Patrioții sunt cei din tagma lui Lazor Bozga, cei care vor face tot timpul ceva pentru România. Pe ceilalți îi vom vedea citind discursuri. Nu vor fi în stare nici să exprime un gând liber, fără hârtie în față.

Care sunt riscurile reprezentate de excesul de politizare al aniversării Centenarului?

Riscul major este ridiculizarea țării în ochii propriilor cetățeni. Trebuia să trăim cel puțin 2-3 ani de acțiuni care să întărească coeziunea socială; din păcate, trăim ani în care tot mai mulți români își caută altă patrie. La 100 de ani de existență ca stat națiune, România rămâne o ofertă de destin pentru cât mai puțini dintre cetățenii ei, pentru că hoția și mitocănia guvernează. Riscul major este să rămânem din ce în ce mai puțini și mai săraci. Riscul minor este să ne facem de râs.