Echipa Infinitul Păsării Măiestre/ Infinity of the Bird in Space a desfăşurat o nouă activitate în cadrul proiectului Euroscola. Membrii echipei s-au deplasat la Craiova pentru a-l promova pe Constantin Brâncuși elevilor aflați la Școala de vară “Pregătire integrată pentru tranziţia la învăţământul universitar”, organizată de Facultatea de Litere. Deoarece elevii aveau în programul lor turul facultăților din Craiova, ne-am întâlnit cu ei la Facultatea de Agronomie.

3

Fără a ne anunţa vizita, am fost primiți cu multă căldură de domnul decan Alexandru Tudor. Le-am vorbit elevilor aflați la Școala de vară despre importanța patrimoniului cultural, despre misiunea lor, a tinerilor de a păstra adevăratele valori. Bineînțeles, membrii echipei au povestit despre activitățile lor, despre operele lui Constantin Brâncuși, despre dăruirea și simplitatea sculptorului român, despre operele lui complexe și unice.

Fiind în Craiova, nu puteam să nu vizităm Muzeul de artă. Deși era închis, domnul director Emilian Ştefârţă, auzind de proiectul nostru şi de dorința noastră de a promova patrimoniul cultural, ne-a permis să vizităm muzeul, fiind însoțiți de domnul Albu Emilian. Pentru noi, nu a fost o simplă vizită, a fost o adevărată lecție de istorie, de artă, de frumusețe… de fapt o lecție de viață… Aici am înţeles ce înseamnă patrimoniul cultural!

Palatul în care ne-am aflat a fost construit în 1900 de Constantin Mihail, fiind încă de atunci iluminat. Aici s-a semnat Tratatul de la Viena din 1940, iar ulterior a devenit Muzeu de artă în 1945, fiind restaurat între anii 2004-2014. Muzeul este structurat pe 3 secțiuni: galeria de artă românească, cabinetul “Constantin Brâncuși” și arta europeană, situată la parter, în cadrul căreia se regăsesc expozițiile temporare. Am admirat stilul arhitectural de baroc. Arta românească cuprindea în mod exclusiv arta religioasă și decorativă, iar după 1800 a apărut și arta cultă.

În muzeu am văzut icoane ortodoxe bizantine din secolul al XVII-lea, uși împărătești cu stilul brâncovenesc, unic în Europa. Am vizitat Sala picturilor primitive. Am admirat tablourile realizate de Constantin Lecca – primul profesor de desen și caligrafie, Eustatiu Stoenescu – cel mai mare portretist de la noi din țară, Ion Țuculescu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Theodor Pallady.

Spectaculos pentru noi și cel mai emoționant moment, a fost când am ajuns la Cabinetul “Constantin Brâncuși”. Aici am găsit expuse opt lucrări ale marelui sculptor:

  1. Scaun colțar 1884-1898;
  2. Ecorșeu 1902, gips, lucrat după natură de prof. Dr. D. Gerota și Constantin Brâncuși;
  3. Bustul împăratului roman Vitellius 1898, gips;
  4. Cap de băiat 1906, bronz;
  5. Orgoliu 1905, bronz;
  6. Sărutul 1907, piatra de marnă;
  7. Coapsa 1909-1910, marmură;
  8. Domnișoara Pogany, după varianta din 1913, bronz polisat.

2

Constantin Brâncuși a spart bariera lucrărilor convenționale, el este și va rămâne mereu unic. El a căutat ani mulți să ajungă să scoată din lemn, din bronz, din marmură, acel diamant ascuns: esențialul !!!

Articol realizat de membrii echipei Infinity of the Bird in Space, Colegiul Tehnic Motru.

 

 

Tags: , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu