Comisia pentru politică externă a Parlamentului European (AFET) a discutat joi pe marginea recomandării adresate Consiliului, Comisiei și SEAE privind Parteneriatul estic, în perspectiva reuniunii la nivel înalt din noiembrie 2017, informează într-un comunicat de presă europarlamentarul român Andi Cristea. Recomandarea vizează identificarea de noi stimulente pentru statele Parteneriatului Estic care au semnat şi implementează acorduri de asociere cu Uniunea Europeană: Republica Moldova, Ucraina, Georgia.

Vicepreședintele AFET, europarlamentarul Andi Cristea (Grupul parlamentar al Socialiștilor și Democraților – S&D) a precizat că noul concept adresat celor trei state are rolul de a oferi o motivaţie mai puternică implementării reformelor necesare:

„Conceptul pe care îl discutăm, astăzi, Parteneriatul Estic +, pe care îl propunem spre analiza Comisiei și Consiliului, se bazează pe găsirea celui mai mare numitor comun, deschide posibilitatea aderării statelor din vecinătatea estică la spațiul Schengen, la eliminarea tarifelor de roaming în special pentru statele care au semnat acorduri de asociere – Georgia, Republica Moldova, Ucraina. Este esențial să identificăm o serie de stimulente politice adiționale pentru aceste țări, pentru a veni în întâmpinarea așteptărilor populației de apropiere de Uniunea Europeană și de a pune presiune constructivă pe autoritățile guvernamentale”, a arătat Cristea în cadrul schimbului de opinii care a avut loc.

Eurodeputatul român este de asemenea de părere că Politica Europeană de Vecinătate trebuie să fie mai ambiţioasă şi a punctat faptul că Parlamentul European imprimă cea mai mare dinamicitate acestui demers.

“Constat cu satisfacție faptul că Parlamentul European rămâne instituția europeană cea mai ambițioasă cu privire la acordarea perspectivei europene țărilor din vecinătatea estică a Uniunii. […] Politica Europeană de Vecinătate în estul Uniunii are nevoie de o infuzie de ambiție politică.”

Andi Cristea va fi membru al noului Grup de Lucru Euronest pentru țările care au semnat Acordul de Asociere.

 

Tags: , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu