Furtuna lui Firea şi românul

Amu că o trecut primejdia, tragem aer și ne minunăm. Furtuna care trebuia să devasteze capitala a fost anulată din cauza vremii nefavorabile, lumea s-a bulucit la cinci jumate către căși, rupând ușile firmelor unde roboteau cu spor, școlarii chiulangii au primit un bonus, iar la supermarket s-a dat apa la bidon mai bine ca pe caniculă.

Din tot bâlciul ne-am ales cu o avertizare a populației de parcă năvăleau rușii, primărița Firea, speriată probabil de imaginile de la Timișoara, a analizat corect că un așa vânt o zboară de pe tron și a luat morga de competentă pe vreme de necaz.

Noaptea a fost relativ liniștită și treaba asta a văduvit-o de posibilitatea de a-și întări poziția pe spinarea furtunii, astfel că bruma de talent pus în slujba cetățeanului i s-a întors în mufă, sub forma unui val uriaș de batjocuri.

Dincolo de glumă, am senzația că nu ne-am ales cu vreo învățătură de minte, că la una serioasă din viitor, o să fie brambureala dublată de neîncrederea ancestrală a românilor în comenduirile politice. Nimeni nu va mai lua (prea) în serios avertizările, exact ca în bancul ăla cu ciobanii și lupul la stână.

Cât despre partea noastră de vină e cum a zis înțeleptul: dacă pe român nu-l inviți la sindrofie se supără, dacă-l chemi nu vine. Vreau tare un politician care poate să găsească formula câștigătoare, aflată undeva în proverbul ăsta. Nici meteorologia și nici politica nu sunt științe exacte, iar amândouă în contact cu firea (pardon) românilor nu prea știu cum ar deveni ceva serios și folositor nouă, tuturor.

Chiar nu știu.