Ne preocupăm prea adesea de subiecte de presă trecătoare, în loc să ne aplecăm cu mai multă atenţie asupra problemelor importante ale societăţii. Unul dintre subiectele care ar merita o amplă analiză în spaţiul public este reprezentat de riscurile la care se expun femeile și copii în comunitățile fundamentate şi întreţinute de structurile dominant patriarhale existente în cadrul culturii locale.

Amplificarea fenomenului violenței domestice conduce la apariția ierarhiilor de gen, de pe urma cărora victimele sunt supuse în mod constant la traume fizice și emoționale. Simultan, lipsa de sancționare și de semnalare a cazurilor de violență domestică de către autorități și membrii comunității, limitează posibilitățile de prevenire a abuzurilor și de protejare a persoanelor supuse la violențe fizice, verbale, emoționale, sexuale. Absența componentei de prevenție și cooperare cu persoanele aflate într-o poziție vulnerabilă, poate pune în pericol însăși viața acestora.

Oana Băluţă, conferenţiar universitar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea din Bucureşti, a analizat dimensiunea violenţei domestice în România, în raport cu stereotipurile existente în cultura locală, în interviul acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

carti Foto 

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, vă rog să-mi spuneţi care sunt prevederile legale care sancţionează violenţa domestică în România. În ce măsură legislaţia în vigoare descurajează violenţa domestică?

Oana Băluţă: În general, obiectivele din sfera violenței urmăresc obiective precum prevenire, protecție, sancțiune. Ca violența să scadă, trebuie adresate toate cele trei obiective prin legislație și măsuri specifice.

Cadrul legislativ care reglementează violența este constituit din Legea 217 din 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie cu modificările ulterioare privind în primul rând ordinul de protecție ca instrument legal de protejare a victimelor, Codul penal care include referiri specifice pivind violența; în anul 2016 a fost ratificată Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței asupra femeilor și a violenței domestice cunoscută sub numele de Convenția de la Istanbul care este cel mai cuprinzător document dedicat violenței de gen. Prevederile acesteia trebuie însă integrate în legislația națională, iar până în prezent procesul a trenat fiindcă au apărut obstacole succesive legate de rezistența Ministerului de Interne, modificări ale aparatului guvernamental etc.

Între prevederi legale și descurajarea violenței apar o serie de întrebări fiindcă din faptul că acestea există nu reiese automat că violența este descurajată. Sunt acestea suficiente? Sunt adresate cele trei obiective pe care vi le-am precizat? Sunt aceste măsuri adecvat implementate și monitorizate? În cazul nerespectării prevederilor legale, există și sancțiuni? În ultimii ani a crescut numărul femeilor omorâte de fostul partener, iar în multe situații acestea aveau și un ordin de protecție emis de un judecător.

Dacă ne uităm în zona de protecție a victimelor, abia în anul 2012 a fost adoptat ordinul de protecție și trei ani mai târziu au fost integrate noi prevederi potrivit cărora judecătorii trebuie să se pronunțe în legătură cu solicitarea unui ordin în maximum 72 de ore. Înainte de 30 decembrie 2015, durata medie de emitere a unui ordin de protecție era de 33 de zile, au fost situații în care judecătorul s-a pronunțat în 6 luni. În prezent însă este subliniată importanța introducerii ordinului de protecție de urgență emis în 24 de ore de către poliție pentru ca victimele să aibă acces la protecție imediată.

Dacă facem un pas mai departe și ne întrebăm în ce măsură este monitorizat ordinul de protecție, aici este iar o amplă discuție, dar despre rolul Poliției care nu a dezvoltat norme metodologice unitare de monitorizare a respectării ordinului de protecție, de exemplu: este contactat agresorul? Cum este contactat, de câte ori etc.? Organizațiile nonguvernamentale care lucrează cu victime ale violenței au atras atenția de nenumărate ori că angajații din Poliției descurajează victimele atunci când aceste intenționează să depună plângere.

Ceea ce vă spun este că dacă ne imaginăm o plasă de siguranță pentru victimele violenței, există noduri vulnerabile.

Care sunt factorii care influenţează în mod direct dimensiunea violenţei domestice în România?

Întrebarea dumneavostră privește dimensiunea, nu fenomenul în sine, prin urmare răspunsul meu va viza rata ridicată a violenței. Nici legislația, nici măsurile instituționale nu descurajează adecvat violența de gen întrucât nu sunt adresate concomitent și coerent cele trei obiective: prevenire, protecție și sancționare. Prevederile care există trebuie îmbunătățite potrivit datelor din teren și la fel trebuie îmbunătățit și procesul de  implementare a acestora. Am spus de multe ori că există violență și aceasta atinge cote alarmante fiindcă este permisă de stat prin nonintervenția sa. De prea multe ori, persoane cu atribuții cheie din administrație, legiuitori s-au prefăcut că elaborează politici și că le implementează. Violența însă este un fenomen real cu care se confruntă oamenii, iar dacă ne referim la violența fizică, femeile sunt pricipalele victime în rândul adulților. Unui fenomen concret îi răspunzi cu măsuri concrete, cu buget adecvat, cu oameni pregătiți și informați. Combaterea violenței trebuie să fie asumată ca prioritate de partidele politice, mai ales de cele care se află la guvernare și sunt responsabile cu elaborarea și bugetarea politicilor în domeniu.

Violența există la aceste dimensiuni și fiindcă agresorii nu sunt condamnați adecvat prin lege, nici sancționați moral de către societate. Este un fenomen cu rădăcini adânci în viața cotidiană încât prezența lui aproape că s-a normalizat. Violența însă nu e ruptă din rai, ci din iad și cred că e bine să înțelegem această încadrare.

Care sunt principalele stereotipuri pe care le identificaţi? Cum este percepută femeia în cadrul societăţii?

Stereotipurile asociate violenței țin de normalizarea și banalizarea fenomenului, de credința destul de răspâdită că se vorbește și se fac multe pentru combaterea ei ori că nu este răspândită, că este întâlnită în rândul persoanelor nu foarte educate, că cei săraci își bat femeile și copiii și vîrstnicii, nu și cei din zona de mijloc a veniturilor ori bogații, că violența există în mediul rural, nu în urban, că știu femeile de ce sunt bătute ș.a.

Sterotipurile izvorăsc și dintr-o lene cognitivă a oamenilor, dar sunt perpetuate prin educație, mass-media, familie, instituția Bisericii. E mai simplu să spui că celălalt este agresiv, nu tu. Iar dacă celălalt este sărac, locuiește și în mediul rural și nici nu are foarte multă școală, ai făcut deja un portret al agresorului. Datele însă arată altceva; dacă ești sărac, nu devii bătăuș, dar că, de pildă, lipsa banilor este importantă pentru victime fiindcă au nevoie de un adăpost în care să locuiască deoarece nu își permit să închirieze un spațiu, să plătească utilitățile și să asigure coșul zilnic.

Dacă discutăm despre sterotipuri asociate femeilor, acestea sunt diverse și variază de la stereotipuri legate de trăsături (emoționale, înțelegătoare), roluri (trebuie să fie responsabile de munca domestică), caracteristici fizice (cochete, drăguțe), abilități cognitive (mai puțin rationale, intuitive). Există desigur și stereotipuri asociate bărbaților: iau repede decizii, sunt superiori, rezistă bine la stres, au inițiativa în relații sexuale, sunt capul familiei, sunt atletici și înalți, analitici și buni la rezolvatul problemelor. Discuția este amplă și nu o pot dezvolta într-un spațiu restrâns. Violența este hrănită de percepții potrivit cărora o femeie este și valorează mai puțin decât un bărbat, că femeile trebuie să fie disciplinate și să își cunoască locul.

2

În continuare, vă propun să vă focalizaţi atenţia asupra componentei de prevenire. Care sunt măsurile pe care le consideraţi oportune pentru a preveni apariţia cazurilor de violenţă asupra copiilor şi femeilor?

Descurajarea violenței se produce prin intermediul măsurilor de prevenție, sancționare și prin urmărirea aplicării sancțiunilor. Din nefericire, România nu este un exemplu pozitiv, dimpotrivă.

La nivelul politicilor educaționale, se pot integra măsuri de prevenire cu efecte pe termen lung, dar efecte care sunt substanțiale. Eu nu știu unde este Ministerul Educației în această zonă a prevenirii și combaterii violenței în familie. În școala publică ar trebui introduse cursuri despre rezolvarea pașnică a conflictelor, despre respectul pentru demnitatea persoanei, despre egalitatea de gen. Suntem în anul 2017, dacă facem un calcul, vedem că legislație dedicată violenței domestice avem din 2003, ce a făcut Ministerul Educației în acești 14 ani? A dezvoltat și integrat o disciplină care să acopere ceea ce spuneam anterior? Potrivit legii 217, Ministerul Educației are obligația să realizeze programe educative pentru copii și părinți în vederea prevenirii violenței în familie. Dacă cineva va spune că a dezvoltat parteneriate cu ONG-uri care au venit să le vorbească elevilor despre violență, nu e deloc suficient. Una este să integrezi o disciplină care să îi învețe pe copii despre egalitatea de gen și respectul reciproc între membrii familiei și alta este să porți o discuție de două ore despre violență.

Măsurile de prevenire pot să includă și campanii de informare și de conștientizare a efectelor violenței, campanii în care accentul să fie pus pe nevoia de respect reciproc între membrii cuplului ori familiei indiferent că aceștia sunt femei sau bărbați, adolescenți, copii ori adulți. Cred că trebuie combătută percepția că părinții au “drept de viață și de moarte” asupra copiilor, ceea ce noi cunoaștem prin expresia: eu te-am făcut, eu te omor. Copii au dreptul să fie protejați de abuzuri, exploatare și violență. Sunt părinți care cred că abuzul fizic face parte din educația copilului. Există ample studii care arată cât de nocivă este violența aspra copiilor, fie că vorbim despre violență fizică ori verbală. Ministerul Muncii colectează date de ani de zile legate de abuzuri asupra copiilor, iar cifrele te înspăimântă; invit cititorii să acceseze acest link http://www.copii.ro/statistici-2017/ . Știm că există diverse discursuri promovate de grupuri care susțin acest ‘drept suprem’ al părintelui de a decide în legătură cu binele copilului și cu modalitatea potrivită de educare și de creștere. Se întâmplă însă ca o perspectivă ideologică îmbrățișată de părinte să fie în conflict cu drepturile copilului. Consider că trebuie privite cu mare grijă aceste discursuri, iar acțiunile acțiunile grupurilor așezate sub umbrela Convenției pentru Drepturile Copilului ratificată de România în anii 1990.

Recent, în cazul crimei de la Motru, mass media a semnalat pasivitatea vecinilor în privința anunțării poliției în momentul în care au auzit țipetele femeii atacate de către concubin. În ce măsură această problemă poate fi rezolvată?

Cred că mai întâi ar trebui chestionată problema, ar fi bine și de dorit să ne punem întrebări în legătură cu rolul comunității mai largi în prevenirea și sancționarea violenței. Nu vreau să se înțeleagă faptul că vecinii ar lua locul agenților de poliție. Dar membrii comunității au și ei un rol în legitimarea violenței fiindcă tolerează astfel de agresiuni. Aminteam mai sus despre banalizarea violenței și normalizarea fenomenului. Cazul din Motru mi se pare potrivit pentru această banalizare a violenței. În același timp, ne putem întreba cât de eficiente au fost și autoritățile, Poliția mai exact, fiindcă tot mass media a spus că femeia care a fost omorâtă era bătută sistematic, iar individul acela mai fusese anterior violent și cu alte femei cu care avusese o relație.

Care sunt noile provocări pe care le identificaţi cu privire la tratamentul aplicat membrilor familiei?

Este de dorit și e necesar ca agresorii să fie monitorizați printr-o brățară electronică. Să nu uităm că au murit femei, deși aveau un ordin de protecție emis de judecător fiindcă procesul de monitorizare a eșuat.

De asemenea, consider că este important ca prevederile Convenției de la Istanbul să fie integrate în legislația națională cât mai curând, iar victimele să aibă acces la protecție imediată printr-un ordin de protecție de urgență emis în 24 de ore de către poliție.

Să nu uităm tema spinoasă a bugetării, programele de prevenire și combatere a violenței au nevoie și de finanțare corespunzătoare. În România sunt județe în care nu este disponibil măcar un adăpost pentru victimele violenței, iar în București sunt sectoare care, la fel, nu au un singur adăpost deschis și sprijinit financiar de administrația locală.

Înspre tratamentul membrilor familiei ar trebui să se uite și Ministerul Educației care să coordoneze modificări în consecință fiindcă transformările profunde se fac prin intermediul educației.

Care sunt modificările legislative pe care le consideraţi necesare pentru a asigura siguranţa femeilor şi copiilor în societate?

Le-am menționat și mai sus sub forma provocărilor. În primul rând este vorba despre armonizarea legislației naționale cu prevederile Convenției de la Istanbul, de modificări aduse ordinului de protecție în așa fel încât acesta să poată fi emis de urgență de către polițistul care constată că viața victimei este în pericol. Mai adaug că sper ca parlamentarii să aprobe  propunerea de modificare a Codului Penal care se află în prezent în dezbatere în așa fel încât  în cazul în care un membru al familiei este victima unui abuz din partea partenerului de viaţă, acţiunea penală să poată fi pusă în mişcare şi din oficiu, iar împăcarea să nu mai înlăture răspunderea penală pentru făptuitor. Datele ne spun că adeseori este exercitată presiune asupra victimelor să își retragă plângerea, prin urmare agresorul este liber și de sancțiune, dar și să fie în continuare violent. Legiuitorul român a lăsat o portiță de scăpare care, sper, să fie închisă. Până la urmă, dacă statul continuă acțiunea penală, nu văd cu ce afectează dosarul penal “iubirea agresorului” și cu ce îl împiedică să se căiască pentru faptele făcute…

Însă, dacă lărgim aria violenței, cred că este necesar să fie înființate centre integrate pentru victimele violenței sexuale în unități spitalicești așa cum au solicitat cu argumente solide organizațiile nonguvernamentale.

Oana Băluță este conferențiar universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Are un doctorat și postdoctorat în științe politice unde abordează tema intereselor politice de gen și reprezentarea politică. Este și cadru didactic asociat al Facultății de Științe Politice, SNSPA. Temele prezente de cercetare sunt: interesele politice de gen, reprezentarea politică de gen, politici de gen și mobilizare civică.

Cărți publicate și coordonate și articole care au legătură cu tema interviului (selecție)

Băluţă, Oana, 2013, Feminism modern reflexiv (autoare), Editura Tritonic, Bucureşti; Băluţă, Oana, 2011, Impactul crizei economice asupra femeilor (coordonatoare), Editura Maiko, Bucureşti; Băluță, Oana; Iancu, Alice; Dragolea, Alina,  2007,  Gen şi interese politice, (co-autoare), Editura Polirom, Iaşi; Băluţă, Oana, 2007, Şanse egale prin concilierea vieţii de familie cu cariera (coordonatoare), Editura Maiko, Bucureşti; Băluţă, Oana, 2007, Parteneri egali. Competitori egali (coordonatoare), Editura Maiko, Bucureşti.Băluţă, Oana, 2006, Gen şi putere; (editoare), 2006, Editura Polirom, Iaşi.

Băluţă, Oana, 2015, Representing and consuming women. Paradoxes in media covering violence against women în Journal of Media Research, vol.8, issue 2, (22), 2015; Băluţă, Oana, 2015, Gen, politică şi mass-media: reprezentări stereotipizate. Cum tragem linia? în Revista Sfera Politicii nr. 1 (183), martie-aprilie 2015, p. 105-119; Reprezentarea intereselor de gen: între ‘politica ideilor’ şi ‘politica prezenţei’ în Revista Sfera Politicii, nr. 178, martie-aprilie 2014 http://www.sferapoliticii.ro/sfera/178/art10-Baluta.php

Oana Băluță are rădăcini adânci și în sectorul nonguvernamental. Pentru opt ani a fost președinta Centrului FILIA unde a coordonat proiecte și acțiuni privind egalitatea de gen, drepturile femeilor și violența asupra femeilor. Cel mai drag premiu primit până în prezent este cel de Femeia Anului 2012 pentru „Proiecte de Advocacy si Prevenirea Violentei Asupra femeilor” acordat de Revista Avantaje. Conform spuselor dumneaei, cea mai frumoasă recunoaștere vine de la studentele și studenții care ajung să integreze în profesia lor ceea ce Oana Băluță le predă la facultate.

În anul 2016, a fost speaker în cadrul TedXEroilor unde a vorbit despre cum transformi plasa de nesiguranță într-una de siguranță în cazul violenței asupra femeilor https://www.youtube.com/watch?v=8LHhdIlomGk

A mai publicat articole de opinie despre violența asupra femeilor pe blogul Adevarul http://adevarul.ro/blogs/oana.baluta .

De mai bine de doi ani, participă la construirea Platformei civico-politice Demos -Democrație și Solidaritate unde violența de gen este considerată o temă importantă prevăzută ca atare în direcțiile de program ale Platformei și în pozițiile publice http://platforma-demos.ro/

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu