Interviu/ Ştefan Popescu, profesor SNSPA: “Criza catalană arată un blocaj politic intern care îl poate costa funcția pe premierul Mariano Rajoy”

Referendumul ilegal pentru independența regiunii Catalonia, organizat la 1 octombrie a.c., precum și reacția violentă a autorităților, ne oferă încă un exemplu cu privire la puternicele reverberații pe care multitudinea și diversitatea clivajelor și dezechilibrelor interne și externe le produc asupra stabilității și funcționării eficiente a instituțiilor statului modern.

Ștefan Popescu, doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane la Sorbona, este fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și titularul unui curs despre Identitățile europene la SNSPA. Ştefan Popescu a comentat pentru Europunkt, într-un interviu acordat lui Vladimir Adrian Costea, pe marginea perspectivelor şi provocărilor generate de escaladarea tensiunilor dintre separatiştii din Catalonia şi autorităţile guvernamentale de la Madrid.

Vladimir Adrian Costea: Care este evoluția tensiunilor dintre separatişti și guvernul spaniol în ultimii ani? Care sunt cauzele care au dus la escaladarea tensiunilor?

Ştefan Popescu: Situația din prezent este rezultatul absenței unor discuții directe între partizanii catalani ai federalizării Spaniei, desigur partizani cu gândul la independenţă, și guvernele de la Madrid. Este drept că prin constituția din 1978 care a urmat morții lui Franco s-a recunoscut specificul și autonomia Cataloniei, guvernele socialiste, din motive de strategii politice de moment au făcut și alte concesii partidelor catalane pro-independenţă, culminând cu propunerea ca limba catalană să devină limba oficială a Uniunii Europene – propunere materializată în 2006. (Este de facto o limbă oficială a UE. Comisia Europeană a acceptat în 2005 iar Parlamentul UE în 2006 folosirea catalanei în reuniuni. Celelalte limbi regionale sau minoritare recunoscute de UE nu se bucură de un asemenea drept). Totuși, discuții pe tema unei reforme constituționale care să ducă la o evoluție a statului de provincie autonomă nu au existat.

Care este miza referendumului “organizat” pe 1 octombrie?

Acțiunea autorităților regionale catalane a fost de a instrumenta acest referendum pentru a forța discuții pentru competente sporite, chiar federalizare. Plebiscitul este un instrument care participă la întărirea și legitimarea unei identități specifice. Eu nu cred că înșiși organizatorii își fac vreo iluzie cu privire la posibila independenţă. Este un orizont prea îndepărtat și nu este suficientă vreo declarație unilaterală pentru a fi independent. Nici contextul internațional și european nu favorizează o asemenea perspectivă, dincolo de faptul că participarea la acest referendum a fost de 41%, deci mai puțin de jumătate dintre alegătorii din Catalonia au participat. Organizatorii nu sunt siguri că o consultare serioasă le-ar da câștig de cauză. Vedeți situația din Québec unde, în 1995, partidele francofone pro-independenţă erau sigure de victorie și totuși electoratul local a votat cu o foarte ușoară majoritate pentru rămânerea în Canada. Au urmat apoi discuții cu Ottawa care au dus la alte concesii pentru Québec, inclusiv întărirea învățământului francofon din zonele anglofone ale Canadei.

În ce măsură reacția violentă a autorităților a fost justificată? Care sunt urmările generate de reacția guvernului central?

Ambele părți au greșit. Organizatorii pentru că acțiunea lor a fost ilegală dar și guvernul de Madrid care s-a arătat opac unei consultări care, foarte probabil, ar fi dat câștig de cauză unității Spaniei. Criza catalană arată un blocaj politic intern care îl poate costa funcția pe premierul Mariano Rajoy.

Care este legitimitatea de care dispun în acest moment liderii separatişti?

Liderii separatiști au o legitimitate. Este indiscutabil! Aceasta este dată de specificul Cataloniei, de existența unui popor catalan, lucru recunoscut și de Madrid și dovedit de toți specialiștii în istorie și filologie romanică, și, apoi, de votul pe care l-au obținut.

Care sunt perspectivele și provocările pe care le identificați după evenimentele petrecute pe 1 octombrie?

Prevăd, mai devreme sau mai târziu, negocieri care să ducă la o revizuire a Constituției din 1978. Însă întărirea autonomiei catalane se va face în paralel cu întărirea autonomiei pentru toate comunitățile autonome spaniole, în număr de 17.

Poate dobândi Catalonia independenţa?

Așa cum am spus, independenţa reprezintă în actualele condiții un orizont foarte îndepărtat. În primul rând, cel mai probabil, catalanii înșiși sunt în majoritate împotriva separării de Spania. Dar dincolo de orice plebiscit care să fie acceptat și de Madrid, este nevoie și de recunoașterea internațională. Eu sunt convins, dincolo de declarațiile populiste ale unor lideri politici maghiari, că nici chiar Budapesta nu ar recunoaște existența unui stat catalon autoproclamat, pentru a nu mai vorbi de marile state europene, de organismele comunitare pentru care Spania va avea un rol fundamental în noua arhitectura europeană post-Brexit. Am văzut în ultimele luni ale președinției François Hollande, nașterea procesului Versailles, la care, alături de Franța, Germania și Italia a fost asociată și Spania.

Cum au reacționat liderii UE și ai statelor membre față de incidentele și tensiunile manifestate între separatiști și guvernul central?

Au reacționat responsabil, așa cum era de așteptat, condamnând excesele ambelor părți și invitându-le la dialog.