Canada elimină în totalitate începând cu vineri, 1 decembrie, regimul de vize pentru cetăţenii români şi bulgari, rezultat al negocierilor între cele trei părţi, la care a participat de asemenea şi Comisia Europeană.

„Este o zi importantă pentru toți cetățenii români și bulgari, care vor putea de acum să călătorească fără vize în Canada. Decizia este o dovadă a faptului că eforturile noastre diplomatice și perseverența în negocierile cu partenerii canadieni dau rezultate. Vreau să le mulțumesc tuturor părților implicate — României, Bulgariei și, ce este mai important, Canadei — pentru eforturile susținute și angajamentul desăvârșit în vederea obținerii acestora. Atingerea unui nivel de reciprocitate totală în materie de vize pentru toți cetățenii UE este prioritatea noastră și vom continua să depunem toate eforturile, împreună cu statele membre și cu partenerii externi, pentru a avea rezultate concrete, așa cum este cazul acum”, a declarat comisarul european pentru migrație, cetățenie și afaceri interne, Dimitris Avramopoulos.

În urma negocierilor punctuale începute în marja semnării acordului economic de liber schimb UE-Canada, cerințele obligatorii pentru anumite categorii de cetățeni români și bulgari fuseseră eliminate deja începând cu 1 mai 2017. Decizia din 1 decembrie va duce la eliminarea în totalitate a cerințelor care mai sunt încă în vigoare privind sejururile de scurtă durată, precizează sursa citată.

Sursa: Reprezentanţa Comisiei Europene în România

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu