Interviu/ Norica Nicolai, europarlamentar ALDE: “Nici o persoană nu poate fi obligată, peste voința ei, să își stabilească domiciliul într-o țară unde nu dorește”

Ca răspuns la criza migranților și refugiaților care au sosit începând din 2015 pe coastele Greciei și Italiei, Parlamentul European a adoptat la 16 noiembrie a.c. mandatul Comisiei pentru libertăți civile privind regulile de repartizare a solicitanților de azil în Uniunea Europeană (309 voturi la 175 cu 44 de abțineri).

Reforma propusă de Comisia Europeană a fost modificată substanțial de deputații din Parlamentul European care au propus “un mecanism permanent și automat” de repartiție, menit să înlocuiască actualul “Regulament Dublin”. În negocierile pe care le va purta cu Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European va susține ca examinarea cererii de azil să devină o obligație exclusivă a statului membru prin care solicitantul a intrat în UE.

Noul sistem nu va mai constitui o derogare excepțională de la “Regulamentul Dublin”, așa cum a fost aplicat în cazul cotelor de relocare introduse în septembrie 2015 (aflate în vigoare până la sfârșitul lui septembrie 2017), devenind o regulă pentru orice solicitant de azil care sosește în orice stat membru al UE. “Mecanismul permanent și automat” de repartiție va permite transferul în orice moment al solicitanților de azil din țară în care au sosit către alte state care nu au atins cota alocată pentru primirea solicitanților de azil.

Europarlamentarul Norica Nicolai, din grupul liberalilor şi democraţilor europeni (ALDE), a comentat pentru Europunkt, într-un interviu acordat lui Vladimir Adrian Costea, pe marginea perspectivelor şi provocărilor oferite de demersurile Parlamentului European privind înlocuirea actualului “Regulament Dublin” printr-un “mecanism permanent și automat” de repartiție. 

Vladimir Adrian Costea: Care sunt limitele actualului Regulament Dublin, evidențiate în contextul repartizării solicitanților de azil în UE?

Norica Nicolai: Confruntată cu un flux migrator fără precedent, la mijlocul anului 2015, când criza refugiaților atingea cote alarmante, Comisia Europeană a propus un mecanism de transfer considerând că Regulamentul Dublin, cel care guverna procedurile de azil și de transfer, este insuficient pentru a răspunde acestui tip de criză. Acest mecanism de transfer a fost implementat printr-un act delegat care reglementează în concret modalitățile de transfer al persoanelor aflate în situație de migrație.

Ceea ce este important de precizat este faptul că, în acest context, Ungaria și Slovacia au contestat temeiul juridic al amendamentului la Curtea Europeană de Justiție, iar Curtea s-a pronunțat cu privire la competența și la legalitatea acestui act normativ, respingând acțiunile formulate de cele două state membre. Discuțiile contradictorii la nivelul Uniunii au arătat totuși că trebuie să acționăm în sensul aducerii la zi a Regulamentului Dublin, astfel încât să ajungem la o partajare echitabilă a responsabilităților în materie de migrație, mai ales în ceea ce privește deplasarea secundară a acestor persoane. S-a considerat că statele care primesc în primă fază persoanele aflate în stare de migrație sunt supuse unei presiuni extrem de mari și se confruntă cu probleme de gestionare a acestor fluxuri, deci noul Regulament Dublin trebuie să fie îmbunătățit, în acord cu principiul solidarității și al responsabilității comune.

Care sunt noutățile pe care le instituie “mecanismul permanent și automat” de repartiție aprobat de Comisia pentru libertăți civile?

Principalele modificări tind să eficientizeze sistemul de repartiție, prin reducerea termenelor în pașii procedural. În al doilea rând, se fixează o limită a deplasărilor secundare ale persoanelor aflate în această situație și se dă prioritate situațiilor de reîntregire a familiei, ceea ce cred că este un lucru necesar. Regulamentul instaurează un mecanism de repartizare colectiv, bazat pe o cheie de referință pentru a permite ajustări ale repartizării în anumite circumstanțe, mai ales cele de criză.

Noutățile privesc, de asemenea, introducerea unei obligații și anume aceea ca solicitantul să își depună cererea de înregistrare în statul membru al primei intrări, în cazul unei șederi neregulamentare. Totuși, statul în care ajunge pentru prima dată, nu va fi automat responsabil de procesarea cererii sale, ci aceasta va fi distribuită unui alt stat responsabil, printr-o relocare rapidă. Asta, precum și interviul individual, o altă noutate, vor permite o gestionare mai eficientă a fluxurilor migratoare și o cunoaștere la nivel european a persoanelor aflate în procedură de acordare de azil.

Pe de altă parte, înainte de a începe procesul de determinare a statului responsabil, regulamentul introduce obligația pentru statul membru în care se depune cererea să verifice dacă această cerere este admisibilă, ca o condiție prealabilă, ceea ce este extrem de important pentru că acest pas presupune și un control de securitate, cu verificări în bazele de date naționale și europene. De asemenea, se introduce o reglementare potrivit căreia, odată ce un stat membru a examinat o cerere, el examinează și viitoarele declarații și solicitări ale persoanei respective, un demers în favoarea coerenței procesului de solicitare de azil. Noua reglementare mai stabilește obligații proporționale ale solicitantului privind furnizarea în timp util a tuturor elementelor și informațiilor relevante pentru determinarea statului membru responsabil pentru el și cu scopul facilitării cooperării între autoritățile din statele membre.

Care este impactul pe care preconizați că îl va genera repartiția permanentă și automată a solicitanților de azil?

Un rol important în implementarea acestui sistem îl are Agenția pentru Azil a UE (AAUE), care trebuie să ofere suport statelor membre pentru implementarea regulamentului și în special pentru stabilirea cheii de referință în repartizarea solicitanților de azil.

După părerea mea, acest mecanism care, desigur, este fundamentat pe o serie de principii europene ca repartiția proporțională a sarcinii, solidaritatea între statele membre, are inconvenientul de a trata persoanele în stare de migrație doar ca pe un element statistic. El nu dă nici un fel de răspuns cu privire la dorința persoanei solicitante de azil de a opta pentru o anumită țară, el chiar impune o obligație, dincolo de voința acestei persoane. România se confruntă cu o astfel de situație, deși participă la mecanism: are o repartiție a unui număr de peste 1.600 de persoane care ar trebui să se stabilească pe teritoriul țării noastre. Totuși, foarte multe dintre aceste persoane nu își doresc să depună documentele de azil în România, pentru că în demersul lor țara noastră nu este o destinație. Cred că va fi dificil să dăm un răspuns echitabil la întrebarea în ce măsură constrângerile generate de un flux migrator masiv afectează drepturile individuale ale persoanei în materie de azil, așa cum sunt ele prevăzute în convențiile internaționale. Se află acestea într-o coliziune? Cred că nici o persoană nu poate fi obligată, peste voința ei, să își stabilească domiciliul într-o țară unde nu dorește. La această chestiune nu s-a dat un răspuns pentru că, după părerea mea, stabilirea acestui mecanism de cote nu poate da un răspuns. Mai mult, cred că în plan umanitar, a stabili cote pentru persoane aflate în situație de migrație după definiția Convenției de la Geneva, adică migrație generată de condițiile materiale, migrație generată de condițiile climatice sau de război, trebuie să își găsească un alt tip de răspuns și o altă formă de solidaritate pentru că a repartiza aproape forțat persoane pe teritoriul statelor membre nu reprezintă o soluție care să aibă un viitor, în opinia mea.

Cum se poziționează Polonia și Ungaria față de acest mecanism permanent și automat de repartiție?

Polonia și Ungaria au fost constant împotriva acestui mecanism, invocând argumente care țin de drepturile omului, de chestiunile economice, de pericolul terorist, ultimul fiind unul dintre cele mai utilizate în discursul public. Fără îndoială, ele vor ceda foarte greu și cred că formele de constrângere împotriva statelor care refuză vor fi greu de pus în aplicare.

Care este semnalul pe care îl transmite România în ceea ce privește modificarea Regulamentului Dublin?

Ca de obicei, România a fost de acord cu modificarea regulamentului Dublin. Nu suntem o țară amenințată de fluxul migrator și înțelegem nevoia de solidaritate europeană, având o atitudine deschisă față de cei care doresc să se stabilească în România. Noi ne vom conforma noilor condiții impuse de regulamentul Dublin și avem o viziune umanitară în ceea ce privește migrația. Totuși, este destul de neplăcut ca persoane care sunt pe teritoriul nostru și se află în stare de migrație, încercând să treacă frontiera, să intre sub incidența legii pentru care acest fapt constituie infracțiune. Nu este în regulă ca voința lor să fie constrânsă și apoi criminalizată.

În anumite privințe, cred că executivul european s-a grăbit cu aceste modificări, inițiativa venind dinspre Germania și fiind concretizată sub imperiul opiniei publice și al mass-mediei și preferându-se acest mecanism de cote. Probabil o perioadă scurtă el va funcționa, dar nu cred că este un mecanism care să fie aplicat pe o perioadă lungă de timp și care să dea un răspuns fluxurilor migratoare posibile în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat.

Care sunt demersurile pe care Parlamentul European le va urma în negocierea cu Consiliul? Care sunt provocările și perspectivele privind adoptarea “mecanismului permanent și automat” de repartiție?

Parlamentul își menține opinia pe care a adoptat-o în Comisia LIBE cu care intră în trialog și care sperăm să fie acceptată și în negocierile cu Consiliul, dar în opinia mea negocierile vor rămâne în continuare destul de dure și cred că cei care s-au opus de la început vor continua să o facă și în cazul noului regulament.

Cu siguranță, dacă acest regulament va fi adoptat, aplicarea lui va crea destul de multe probleme în unele state membre. Pentru moment, avem o singură evaluare a impactului în UE, cazul Germaniei, unde doamna Merkel, principala promotoare a acestui mecanism, a “ reușit” în alegerile din 24 septembrie cel mai prost scor pe care l-a avut vreodată și este pusă în situația de a nu putea face un guvern. În plus, tot acest discurs a făcut ca, pentru prima oară după 70 de ani, în Bundestag, să acceadă un partid extremist al cărui discurs s-a axat strict pe combaterea migrației. Probabil că, dacă vom continua cu mecanisme obligatorii, dacă nu vom găsi alte soluții pentru a combate migrația economică, în special prin sprijinul acordat țărilor care generează migrație și dacă nu vom găsi soluții pentru conflictul din Siria, vom fi confruntați cu acest tip de realități politice și în alte state membre.