Interviu/ Sabina Strîmbovschi, expert afiliat Europuls: “Eșecul Uniunii Europene de a-și coordona politicile față de Rusia va duce la consolidarea Moscovei”
Într-un context geopolitic instabil, cu tensiuni din ce în ce mai puternice şi vizibile pe arena internațională, dimensiunea şi consecinţele influenţei ruse reprezintă provocări din ce în ce mai vizibile în spaţiul european.
Sabina Strîmbovschi, expert afiliat Europuls – Centrul de Expertiză Europeană, a realizat o analiză despre perspectivele şi provocările privind deteriorarea relaţiilor dintre Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană, în interviul pe care l-a oferit lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.
Vladimir Adrian Costea: Considerați că există o schimbare de paradigmă în cadrul UE cu privire la definirea relaţiilor cu Federația Rusă, faţă de anii precedenți?
Sabina Strîmbovschi: Parteneriatul Estic (PaE) a jucat un rol crucial în schimbarea atitudinii Federației Ruse față de Uniunea Europeană (UE). Dacă până în anul 2008, UE era percepută drept un aliat strategic pentru Rusia, după lansarea PaE acțiunile Uniunii în vecinătatea comună au fost tratate drept tentative prin intermediul cărora se urmărea sporirea influenței europene asupra statelor ex-sovietice. Din aceste considerente, Rusia a început să vadă în Uniunea Europeană un competitor pentru influență în vecinătatea estică.
Relația tensionată dintre UE și Federația Rusă și-a atins apogeul în momentul în care Rusia a anexat ilegal Crimeea. Din cauza încălcării de către Moscova a principiilor de drept internațional, Uniunea Europeană a adoptat o poziție mai dură față de Federația Rusă prin adoptarea unui set de sancțiuni, iar din martie 2015, Consiliul European condiționează ridicarea acestora de îndeplinirea de către Rusia a condițiilor prevăzute în acordul de la Minsk II.
Urmare a acestor metamorfoze geopolitice, Kremlinul a adoptat, la rândul său, sancțiuni la adresa statelor europene și PaE, consecințe a acțiunilor Occidentului în vecinătatea estică, care în prezent sunt tratate de Rusia ca fiind ostile și disproporționate. Dacă în trecut astfel de acțiuni erau diluate de parteneriatul dintre Vest și Rusia, în prezent acestea sunt tratate ca într-un joc de sumă nulă.
Cum se raportează statele membre UE la menţinerea relațiilor cu Federația Rusă?
În ciuda scopului Uniunii Europene de a adopta o poziție comună vis-a-vis de anumite chestiuni de interes european, statele membre s-au raportat diferit și chiar divergent față de Federația Rusă. Acest fapt a demonstrat că adoptarea unei poziții comune la nivelul Uniunii este un proces anevoios, iar uneori interesele unor state membre UE s-au realizat în detrimentul altora.
Subminarea abilității Uniunii de a-și securiza obiectivele politice și de a vorbi cu o singură voce în relația cu Federația Rusă s-a produs ca urmare a acordurilor bilaterale încheiate între unele state membre și Moscova. Astfel, în vederea îndeplinirii unor obiective la nivel european, Rusia a preferat să dezvolte relații privilegiate cu statele membre care îi susțineau interesele. Spre exemplu, facilitarea regimului de vize reprezenta una din prioritățile Rusiei în relația cu Uniunea Europeană. În vederea accelerării acestui proces, Rusia a încercat să își creeze aliați care să susțină poziția sa la nivel european. Printre cei mai fervenți susținători în ceea ce privește liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii ruși s-au numărat Italia și Spania. Totodată, Germania și Franța sunt considerați parteneri strategici ai Rusiei care urmăresc menținerea unor relații avantajoase cu Moscova.
Potrivit experților Mark Leonard și Nicu Popescu, în Uniunea Europeană s-au diferențiat de-a lungul timpului mai multe categorii de state care s-au remarcat printr-un anumit tip de abordare și relaționare față de Federația Rusă. Astfel, există state membre UE care au o atitudine prietenoasă și care apără interesele Rusiei la nivelul Uniunii Europene (Cipru și Grecia); parteneri care se bucură de o relație privilegiată cu Rusia și care uneori subminează politicile comune ale UE (Franța, Germania, Italia și Spania); precum și state membre care mențin o relație apropiată cu Rusia și pentru care interesele de afaceri sunt mai presus decât obiectivele politice (Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Finlanda, Ungaria, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovacia și Slovenia). În opoziție se află țările care își urmăresc interesele de afaceri, dar care nu ezită să critice comportamentul Rusiei în ceea ce privește drepturile omului sau încălcarea principiilor de drept internațional (Danemarca, Estonia, Irlanda, Letonia, Olanda, România, Suedia și Marea Britanie). Statele cu o atitudine radicală, uneori ostilă față de Moscova sunt Lituania și Polonia, care de-a lungul timpului și-au folosit dreptul de veto pentru a bloca unele negocieri cu Rusia.
Care sunt cauzele care explică deteriorarea relațiilor dintre Rusia și UE?
Extinderea familiei euro-atlantice în estul Uniunii Europene și, în mod special, crearea Parteneriatului Estic au reprezentat principalele motive de îngrijorare pentru Federația Rusă în relația cu Uniunea Europeană. Potrivit oficialilor ruși, pentru Rusia, cooperarea dintre UE și fostele republici sovietice nu ar fi reprezentat o amenințare dacă și Moscova ar fi fost inclusă în acest context. Această formulă însă ar fi diluat sensul acestui parteneriat, întrucât UE a urmărit întărirea legăturilor la nivel bilateral și regional doar între statele partenere PaE și UE.
O altă preocupare a Moscovei care a contribuit la deterioarea relațiilor cu Uniunea Europeană se referă la unul dintre obiectivele PaE, respectiv diversificarea surselor și resurselor de energie pentru statele din regiune, precum și dezvoltarea unor conducte de gaze naturale care să evite Federația Rusă, în vederea sporirii securității energetice a statelor partenere dependente de gazele naturale rusești. Drept urmare, proiectele energetice alternative susținute de Uniunea Europeană, respectiv gazoductul Nabucco, Coridorul de Gaze Sudic, construirea unor terminale de gaze naturale lichefiate în statele partenere și încurajarea dezvoltării infrastructurii pentru energia regenerabilă au fost percepute de Rusia drept amenințări la adresa propriei securități, întrucât aceste măsuri ar fi dus la slăbirea influenței rusești în vecinătatea sa apropiată. Din aceste considerente, acțiunile Uniunii Europene în vecinătatea comună și apropierea statelor PaE de UE au determinat Moscova să trateze acest proiect drept instrumentul de consolidare a influenței europene și de subminare a statutului de lider al Rusiei în regiune.
Aceste îngrijorări s-au intensificat la nivelul anilor 2013-2014 când Moscova a realizat că Ucraina, un partener vital al Rusiei în proiectele sale integraționiste, urma să își intensifice relațiile cu UE prin semnarea Acordului de Asociere și de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ALSAC), risc pe care a încercat să îl îndepărteze prin anexarea Crimeei și instrumentalizarea conflictului din estul Ucrainei. Deși Moscova nu se aștepta la coalizarea statelor membre UE în vederea susținerii integrității teritoriale a Ucrainei și condamnării la unison a acțiunilor ilegale rusești, acest conflict a reușit să unească statele membre UE împotriva Rusiei.
Din iulie 2014 până în prezent Consiliul Uniunii Europene a votat în unanimitate pentru reînnoirea sancțiunilor din șase în șase luni, Germania fiind una dintre cele mai vehemente state membre care s-a pronunțat în favoarea menținerii sancțiunilor. Între timp însă au ieșit în evidență și membrii reticenți față de extinderea perioadei de sancțiuni, respectiv Italia, Ungaria și Grecia. State precum România și Polonia și-au exprimat în nenumărate rânduri sprijinul pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei, susținând menținerea sancțiunilor UE asupra Rusiei. Statele membre UE, care se învecinează cu Federația Rusă și care au avut de suferit de pe urma Pactului Molotov – Ribbentrop din 1939, respectiv statele baltice, Polonia și Finlanda și-au intensificat procesul de modernizare și întărire a capacităților militare. În ciuda diferențelor de opinie vis-a-vis de prelungirea sancțiunilor adresate Rusiei, ameliorarea relațiilor dintre Bruxelles și Moscova este condiționată de implementarea de către Rusia a clauzelor prevăzute în acordurile de la Minsk II.
Care sunt vulnerabilitățile cu care se confruntă UE în raport cu acțiunile Federației Ruse în spațiul estic? În ce măsură aceste acțiuni afectează securitatea spațiului estic al UE?
Dacă liderii Uniunii Europene consideră că pacea și stabilitatea poate fi asigurată printr-o relație de interdependență, liderii Rusiei au cu totul altă percepție. Aceștia au urmărit încă din anii `90 dezvoltarea unei relații asimetrice, unde UE să aibă mai multă nevoie de Rusia decât Rusia de UE. Acest lucru s-a materializat, în mod special, în sectorul energetic, prin sporirea dependenței energetice a UE de Rusia și prin negocierea afacerilor în domeniul energetic la nivel bilateral, în detrimentul unor negocieri directe cu Comisia Europeană – reprezentantul intereselor comune ale tuturor statelor membre.
Urmare a lansării Politicii Europene de Vecinătate și, ulterior, a Parteneriatului Estic, divizarea statelor membre UE prin metodele subversive cu care acționează Rusia reprezintă o prioritate pentru Rusia și, pe de altă parte, o vulnerabilitate pentru UE. Prin intermediul politicienilor slabi și, de regulă, corupți, Rusia încearcă să influențeze afacerile interne din Uniunea Europeană, grupul de la Vișegrad fiind un exemplu în acest sens. Sunt state ai căror lideri susțin acțiunile Federației Ruse și critică sancțiunile impuse de UE pentru ilegalitățile comise de către Rusia. De remarcat este faptul că în state precum Slovacia și Cehia a crescut nivelul euroscepticismului, în Ungaria sunt promovate politicile anti-europene și naționaliste, iar Polonia a adoptat recent reforme judiciare care amenință statul de drept. Astfel, Moscova influențează și beneficiază de pe urma statelor unde corupția este în proces de extindere iar statul de drept este slăbit sprijinind, inclusiv, partidele de extremă dreaptă care promovează valori contrare celor fundamentale Uniunii Europene.
O Uniune Europeană a căror state membre adoptă politici contrare celor promovate la nivel european reprezintă o amenințare la adresa unității și securității Uniunii, motiv pentru care țările ai căror lideri tind să adopte măsuri care contravin principiilor și valorilor europene trebuie descurajați și sancționați atunci când este cazul.
Eșecul Uniunii Europene de a-și coordona politicile față de Rusia va duce la consolidarea Moscovei, care va căpăta mai multă influență asupra statelor membre UE slabe și corupte care, în cele din urmă, va contribui la divizarea tot mai accentuată a Uniunii.
Care sunt obiectivele Rusiei în spațiul estic al UE? Totodată, cum sunt privite exercițiile Zapad la Moscova?
După prăbușirea Uniunii Sovietice, Federația Rusă a urmărit menținerea influenței sale asupra fostelor republici sovietice atât prin intermediul structurilor integraționiste pe care le-a dezvoltat de-a lungul timpului, cât și prin aplicarea instrumentelor economice, militare și sociale.
Prezența tot mai sporită a actorilor occidentali în regiune după anii ”90 a fost tratată cu reticență de către Moscova, fapt care a determinat, în mod special, Rusia putinistă să grăbească procesul de integrare la nivelul Comunitatea Statelor Independente (CSI) prin înființarea Spațiului Economic Unic în 2012 și a Uniunii Economice Eurasiatice în anul 2015. Pe de o parte, obiectivul Rusiei de a deveni un important actor internațional poate fi atins, din perspectiva Moscovei, prin sporirea dominației în spațiul ex-sovietic și, respectiv prin integrarea fostelor republici sovietice sub umbrela Uniunii Economice Eurasiatice, un proiect cel mai probabil destinat eșecului, după cum s-a întâmplat și în cazul fostelor structuri integraționiste inițiate de Rusia. Pe de altă parte, o întărire a relațiilor dintre statele din vecinătatea apropiată a Rusiei și Occident duce la slăbirea dezideratelor rusești.
Exercițiile Zapad din 2017 au avut loc într-o perioadă tensionată între Rusia și Occident, motiv pentru care desfășurarea acestora în vecinătatea UE au lăsat loc pentru numeroase și variate interpretări. Zapad 2017 a reamintit Vestului că Rusia nu doar reacționează la amenințări, ci este capabilă să combată forțele convenționale ale NATO și să genereze o stare de insecuritate.
În ciuda faptului că oficialii ruși au subliniat în nenumărate rânduri natura pacifistă și defensivă a acestor exerciții, Vestul a pus sub semnul întrebării scopul și rezultatul acestor exerciții din cauza efectelor neașteptate, produse imediat după Kavkaz din august 2008 (războiul ruso-georgian) și după exercițiile militare anti-terorism din februarie 2014 (anexarea ilegală a Crimeei).
În consecință, o Rusie tot mai slăbită care pierde controlul asupra statelor din vecinătatea sa apropiată în fața unor actori precum NATO și UE, o determină să recurgă tot mai des la instrumente de tip “hard power”, în vederea descurajării/amenințării actorilor internaționali care sprijină apropierea republicilor ex-sovietice de familia euro-atlantică.
Sabina Strîmbovschi este expert afiliat la Europuls – Centrul de Expertiză Europeană și doctorand în științe politice la Școala Națională de Științe Politice și Administrative din București. În perioada studiilor doctorale a beneficiat de burse de cercetare în state precum Slovacia, Azerbaidjan și Belgia.
Domeniile sale de expertiză sunt următoarele: Parteneriatul Estic, conflictele înghețate din spațiul ex-sovietic, securitate energetică și relațiile dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă.
fără comentarii
Fii primul care comentează