În cadrul rotaţiei bianuale a trupelor NATO dislocate în Polonia şi ţările baltice pentru descurajarea ameninţării militare din partea Rusiei, armata germană a trimis 13 vehicule blindate tip Boxer în Lituania, relatează joi dpa, citată de Agerpres.

Vehiculele, produse începând cu anul 2008 de un consorţiu condus de compania germană Rheinmetall, au fost încărcate joi la Immendingen, sud-vestul Germaniei, urmând să ajungă la baza lituaniană Rukla după o deplasare cu trenul de patru zile, a anunţat Bundeswehr-ul.

Batalionul de infanterie uşoară 292 înlocuieşte trupele de infanterie mecanizată staţionate la baza respectivă. În cadrul rotaţiei, 150 de vehicule şi 60 de containere urmează să fie transportate prin Europa.

Lituania, Estonia şi Letonia, toate foste republici sovietice, au fost alarmate de anexarea de către Rusia a regiunii Crimeea de la Ucraina în 2014. NATO a răspuns trimiţând batalioane de 1.000 de soldaţi în fiecare dintre aceste ţări, precum şi în Polonia, în cadrul primei desfăşurări militare majore spre ţări ale fostului Pact de la Varşovia de la sfârşitul Războiului Rece.

Trupele trebuie înlocuite la fiecare şase luni, întrucât un acord între Rusia şi NATO interzice orice desfăşurare permanentă pe flancul estic al alianţei. Marea Britanie conduce batalionul desfăşurat în Estonia, Canada pe cel din Letonia, Germania pe cel din Lituania, iar SUA comandă batalionul din Polonia.

Sursa foto: Wikipedia

 

Tags: , , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu