Interviu/ Alexandra Ioan, doctorand în guvernanță la Hertie School of Governance (Berlin): “Singura soluție pentru maturizarea societății civile românești este perseverența”

Protestele din 2017 împotriva OUG 13 şi a legilor justiţiei au divizat opinia publică cu privire la rolul acestora în cadrul funcționării democrației și a statului de drept. Mobilizarea societății civile a captat atenția trusturilor media naționale și internaționale, punând în lumină modul în care partidele aflate în coaliția de guvernare s-au raportat la solicitările venite din partea protestatarilor.

Alexandra Ioan, doctorand în guvernanță la Hertie School of Governance  în Berlin, a analizat perspectivele şi provocările privind dimensiunea cetățeniei active în România, într-un interviu acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, te rog să ne spui care sunt formele de implicare activă a cetăţenilor. Totodată, care este rolul mobilizării societății civile în cadrul procesului decizional?

Alexandra Ioan: Există forme foarte variate de implicare civică – începând cu votul, până la participarea la întâlnirile publice ale administrației locale, regionale și naționale, participarea la dezbateri pe teme de interes public, participarea la proteste, organizarea și înființarea de inițiative cetățenești, semnarea de petiții, semnalarea neregulilor de ordin public în scris, verbal sau la telefon reprezentanților locali sau la nivel national, ș.a.m.d. Nu în ultimul rând, a fi un cetățean activ înseamnă și să reacționezi când se întâmplă ceva în jur, să contribui și să aperi binele comunității în care trăiești, la nivel mai restrâns sau mai larg.

Rolul societății civile în procesul decizional este de a asigura transparența actului de guvernare și un bun dialog social, responsabil, în folosul cetățenilor. Împreună cu mass media, societatea civilă poate să îndeplinească rolul acesta de watchdog pe care îl vedem din ce în ce mai mult dezvoltându-se și în România. Societatea civilă are grijă de principiu ca prin deciziile politice să se aibă în vedere în primul rând binele public, binele societății și nu interese individuale. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, membrii societății civile – fie ei organizații sau persoane – semnalează aceste nereguli și cer îndreptarea lor.

Cum se (re)defineşte natura cetățeanului în societatea românească? Dar în spaţiul european?

Cred că și natura cetățeanului ca orice altceva în societate e în continuă schimbare și evoluție. În România pare că avem pe de o parte o dezvoltare relativ rapidă a unei conștiințe cetățenești, dar pe de altă parte persistă și dezinteresul și dezinformarea cu privire la rolul, drepturile și responsabilitățile cetățeanului într-o democrație. O parte din societate a înțeles că cetățeanul trebuie să fie beneficiarul unor procese și mecanisme democratice constructive și sănătoase. Însă încă ne luptăm și cu perspectiva că cei de la putere sunt deasupra cetățenilor și au dreptul să îi ignore sau mai rău, să le blocheze cererile și posibilitățile de implicare, de participare.

Și în spațiul european conștiința cetățenească trece prin multe. În alte țări din Europa Centrală și de Est asistăm la accelerarea unei direcții iliberale în care drepturile cetățenilor sunt restrânse sub diverse forme. În general în Europa putem să observăm și o dificultate în comunicare între cetățeni și putere, precum și între diferite grupuri de cetățeni din cauza polarizării puternice pe teme dificile precum migrația, justiția socială, schimbări pe piața muncii, ș.a.m.d. Asta duce la evenimente precum Brexit pe de-o parte, dar și la alegerea unui președinte precum Emmanuel Macron pe de alta atunci când cetățenii reacționează împotriva politicienilor de extremă dreaptă.

Care sunt riscurile decredibilizării și condamnării mobilizării societății civile în cadrul statului de drept?

O societatea civilă matură și implicată este un factor de echilibru într-un stat democratic. Atacurile la acțiunile societății civile creează o stare de tensiune la nivel social și alimentează conflictele explicite sau mai puțin explicite între diferite categorii de populație. În loc să genereze o dezbatere sănătoasă, reală, responsabilă asupra problemelor semnalate de societatea civilă sau de o parte a ei, decredibilizarea acestor acțiuni duce la devierea discuțiilor de la problemele de fond de pe agenda publică către conflictele de suprafață dintre diferite părți. În România tendința de a menține discuția la nivel de cine ce a zis și cum, în loc de a discuta argumentele pro sau contra unei anumite decizii este foarte puternică. Asta limitează comunicarea și înțelegerea implicațiilor unor decizii la nivel economic și social. Pe termen lung asta poate chiar duce la o demotivare și demobilizare a societății civile, iar acesta e și scopul încercărilor de decredibilizare. Un alt risc este acela de a avea o societate civilă de fațadă, pe hârtie, care de fapt este controlată politic. Asta duce în timp la reducerea pluralismului politic și a unor libertăți ale populației, cum vedem deja că se întâmplă în Rusia, Turcia, Ungaria, Polonia, spre exemplu.

E important de menționat că decredibilizarea societății civile în sensul larg e un aspect al problemei căruia îi urmează de obicei alte măsuri legislative constrângătoare pentru activitatea din acest sector. Spre exemplu, prin măsuri fiscale suplimentare sau prin monitorizare excesivă și birocratizarea activității organizațiilor societății civile, instituțiile statului reușesc să sufoce organizațiile non-guvernamentale ceea ce contribuie din nou nu doar la slăbirea principiilor democratice, dar și la lipsa unor servicii sociale esențiale oferite de aceste organizații în lipsa unei infrastructuri publice corespunzătoare.

Cum se situează România în raport cu statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte dimensiunea participării active a cetăţenilor?

În general România nu se poziționează așa bine comparativ cu alte State Membre. Conform datelor Eurostat din 2015, în medie 11,9% din populația adultă din Uniunea Europeană s-a identificat drept fiind cetățeni activi. Cele mai crescute valori au fost înregistrate în Franța (24,6%), Țările de Jos (24,6%) și Suedia (22,1%), iar cele mai reduse în România (3,6%), Slovacia (2,8%) și Cipru (2,1%).  Este suficient să ne uităm la rata de participare la vot ca un exemplu. Alegerile parlamentare din România din 2016 au atras sub 40% dintre alegători, pe când în Germania de exemplu peste 76% dintre alegători au votat în 2017.

Este de remarcat și fenomenul de scădere a interesului de implicare în probleme legate de democrație, politică, bună guvernare în rândul tinerilor. Un studiu al Fundației Friedrich Ebert în România arată că 85% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15-29 ani sunt foarte puțin sau deloc interesați de politică. În același timp, 44% dintre respondenți s-au declarat nemulțumiți sau foarte nemulțumiți de democrația din România. Există drept urmare o decuplare a așteptărilor pe care tinerii le au față de o societate democratică și înțelegerea capacității și rolului propriu de a contribui la acele standarde.

Explicațiile pentru această situație sunt multe și complexe, începând cu o relativ scurtă experiență democratică a României și continuând cu lipsa unei minime educații civice în școli, precum și o redusă încurajare a implicării democratice la un nivel social mai larg.

Care sunt principalele probleme asupra cărora identifici o puternică mobilizare din partea societății civile? Totodată, care sunt subiectele care nu reuşesc să mobilizeze societatea civilă?

Aici trebuie să diferențiem între diferite moduri de mobilizare. Sunt teme pe care societatea civilă organizată (fundații, asociații, întreprinderi sociale, alte organizații non-guvernamentale, etc.) le abordează în mod sistematic – de la îmbunătățirea sistemului de educație, la programe pentru prevenirea și combaterea sărăciei, probleme legate de sistemul de sănătate, de integrare a persoanelor cu dizabilități, etc. Este foarte mult efort depus in sectorul non-profit și mulți oameni care contribuie la îmbunătățirea unor situații problematice și a multor vieți.

Dacă ne referim la mobilizarea societății civile mai largi, cum sunt de exemplu protestele care se desfășoară în mod regulat din 2010-2012 încoace, și aici temele sunt diverse. De obicei există o temă care generează protestele – cum a fost tema de mediu și patrimoniu cultural în cazul Roșia Montană sau tema corupției și a justiției în cadrul protestelor #rezist – dar și aceste proteste cuprind până la urmă cerințe cu privire la bună guvernare și concentrarea pe probleme esențiale de dezvoltare ale României (sistem de sănătate, sistem de educație, infrastructură, etc.).

În general tema anti-corupției și a statului de drept atrage foarte multă energie, pe când teme precum sărăcia rămân periferice. La nivel social mai avem nevoie de dezvoltarea înțelegerii acestei teme și a cauzelor ei endemice, avem nevoie să ne îndepărtăm de percepția că cei săraci sunt săraci din cauza lor și să ignorăm multiplele modalități prin care sistemul social, precum și lipsa de perspective economice mai ales în mediul urban mic și rural blochează categorii de populație în sărăcie. Cred că acest nivel de conștientizare se dezvoltă, dar cu siguranță temele care țin de solidaritate socială și redistribuție socială sunt insuficient dezbătute în România, mai ales ținând cont de gradul ridicat de sărăcie. Lucrurile se schimbă ușor, ușor însă. Dacă la începutul mișcărilor de protest cauzele erau de exemplu salariile pentru anumite categorii profesionale, puțin câte puțin apare o mobilizare pentru idei și pentru binele comun, pentru calea pro-europeană a României și întărirea democrației mai degrabă decât pentru beneficii personale. O semnificativă parte a populației înțelege că îi va merge bine cu adevărat atunci când le va merge tuturor bine.

Alte probleme care nemulțumesc în mod constant cetățenii și unde știm că avem mult de lucru în România sunt sistemele de educație și de sănătate. Aici însă e mai dificil să organizezi un protest cu obiective clare pentru că problemele sunt așa de complexe și sistemice, încât e greu pentru societatea civilă largă să se agațe de o soluție simplă. Problemele astea ajung drept urmare să intre tot sub umbrela corupției și mai ales corupția altora – e mai ușor să identifici politicieni corupți și să le ceri demisia decât să reflectezi asupra tuturor lucrurilor de zi cu zi pe care fiecare le facem ca să perpetuăm modul acesta instituționalizat de funcționare a societății și să schimbăm lucrurile astea.

În ce măsură consideri că propaganda și manipularea contribuie la acumularea tensiunilor în societate?

Tensiunile sunt cu siguranță alimentate de tactici comunicaționale agresive menite să denatureze adevărul sau să îl pună cel puțin în lumini avantajoase pentru diferite interese. Putem avea o discuție foarte lungă cu privire la ce este manipulare și propagandă și ce nu, unde se trasează liniile între promovarea de interese legitimă și cea care afectează o dezbatere publică reală.

Problema foarte mare rămâne însă faptul că narativele propagate în societatea românească devin din ce în ce mai polarizate. În funcție de ce post de televiziune urmărești, ai o experiență complet diferită a evenimentelor și o percepție foarte diferită a ceea ce se întâmplă în societate și la nivel politic. Iar lucrul acesta are consecințe puternice pe termen lung. Nici campania Trump nu a crezut că mesajele pe care le distribuiau vor avea așa mare tracțiune și cu toate acestea s-au trezit în Casa Albă. Ceea ce vreau să spun este că la un moment dat, neadevărurile devin un val care nu mai poate fi oprit și care are consecințe serioase (și de multe ori imprevizibile) pentru viața oamenilor, chiar dacă ei nu își dau seama inițial. E suficient să ne uităm din nou la Brexit ca exemplu.

Care sunt provocările actuale pe care le întâmpină societatea civilă în România?

Provocările sunt multe întotdeauna, dar voi încerca să enumăr câteva care îmi vin acum în minte. Cred că cel mai important este să nu pierdem disponibilitatea, nevoia și dorința de dialog. Dialog între diferite categorii de populație din țară, între diaspora și românii din țară, între societatea civilă organizată și cea largă, între societatea civilă și politicieni. Întotdeauna e nevoie de interesul ambelor părți pentru un dialog, însă societatea civilă trebuie să rămână mereu disponibilă pentru că altfel nu își poate înainta agenda și cerințele. Cel mai ușor e să ne retragem fiecare în colțul propriu și să strigăm tare că avem dreptate, totul duce la și mai multă polarizare și conflict.

Cred că trebuie lucrat și la reducerea fragmentării societății civile. E nevoie de mai multe coaliții, mai multă colaborare între organizații pentru a întări presiunea și mesajele. Presiunea asta și posibilitățile de colaborare nu sunt constrânse însă doar pe teritoriul țării și asta trebuie întărit – există mai vechi și mai noi de români din străinătate (Diaspora Civică Berlin sau Deutsch-Rumänische Gesellschaft spre exemplu) care sunt interesate să contribuie la buna dezvoltare a României, precum și parteneri instituționali care pot fi cooptați pe diferite teme. Și cele aproximativ 4 milioane de români din străinătate fac parte din societatea civilă și își pot aduce la rândul lor contribuția.

Poate cea mai mare provocare rămâne construirea unei perspective, a unui plan pe termen lung care să atragă cât de cât un consens social. Este bine că societatea civilă semnalează abateri de la rezolvarea corespunzătoare a problemelor României, însă este în același timp necesar ca pe lângă rolul de opoziție și watchdog să avanseze și alternative utilizând proceduri și mecanisme înțelese și acceptate de partea administrativă și politică. Sună foarte bine și frumos în teorie, însă din păcate regulile jocului sunt în continuă mișcare în România, ceea ce face totul mult, mult mai greu pentru părțile implicate care au influență limitată în direcția asta. Dar singura soluție pentru maturizarea societății civile românești și a creșterii impactului ei de la nivel de dezvoltare a României este perseverența.

Alexandra Ioan este pasionată de organizații ale societății civile, antreprenoriat social, politici publice și colaborări intersectoriale cu scopul de a soluționa probleme sociale complexe. Momentan finalizează un doctorat în guvernanță la Hertie School of Governance în Berlin unde a absolvit și un Master în Politici Publice. Prin experiența ei internațională cu organizații ale societății civile și prin expertiza ei academică, Alexandra contribuie la creșterea efectivității organizațiilor societății civile. Printre organizațiile cu care a lucrat se numără Fundația Noi Orizonturi, Fundația Hertie, Ashoka și Diaspora Civică Berlin. Alexandra a studiat la SNSPA, la Universitatea București și a realizat o vizită de cercetare la Universitatea Stanford.

LinkedIn: www.linkedin.com/in/alexandra-ioan