Declaraţiile consilierilor locali privind anti(Unirea), un spectacol trist

Urmărim de ceva timp un spectacol trist, care n-are cum să nu ne lase un gust amar. Declarațiile simbolice ale unor consilieri din unele localități din RM privind dorința lor de Unire cu România sunt pe cât de frumoase la ambalaj, pe atât de răvășitoarela conținut. Cuvântul cheie care se conține în toate aceste texte este ”simbolic” și denotă o aspirație irealizabilă momentan. Cu toții am fi preferat ca declarația de Unire să-i aparțină Parlamentului, singura instituție care contează cu adevărat în această ecuație. Dar  în lipsa acestei posibilități, unii dintre noi se mulțumesc și cu aceste iluzii livrate de câțiva actori cu interese electorale clare în toamnă.

E anul Centenarului și trebuie luate măsuri extraordinare, veți spune. Iar eu voi fi de acord, gândindu-mă la autostrăzi, școli, universități, sau afaceri generatoare de locuri de muncă. Nu m-aș gândi la niște declarații simbolice, a căror utilitate ar putea consta doar în mobilizarea celor 20% + de unioniști declarați în RM, potențiali votanți ai partidului ex-președintelui. Sau nu doar la aceste declarații. Problema cu aceste declarații este că, în locul lor, nimic altceva mai bun nu ni se va livra. Ne vom pomeni în decembrie 2018, la aproape 101 ani de la Marea Unire, că n-am fost în stare decât să ridicăm statui, să semnăm hârtii fără valoare și să ținem aceleași discursuri sforăitoare despre cât de tari au fost predecesorii noștri și cât de ratați suntem noi, generația de azi.

Pe lângă (re)sublinierea incapacității noastre de a construi ceva util în vederea apropierii Unirii, semnarea unor declarații simbolice de acest gen îi ațâță și pe cei mai mari dușmani ai Unirii, care sunt, în mod evident, mult mai mulți decât noi, unioniștii. Mă refer, bineînțeles, la susținătorii lui Dodon & co, care iată că deja au colectat mai multe declarații antiUnire în câteva zile, decât unioniștii în mai multe săptămâni. Și nu e deloc surprinzător, întrucât Unirea nu a prins conturul unui proiect politic, nu are reprezentanți credibili și demni de a fi votați, iar proiectul statal moldovenesc este în acest moment unul cu putere juridică, spre deosebire de proiectul Unirii, care nu este decât un deziderat. Judecând din această perspectivă, a porni la un război pe care știi dinainte că-l vei pierde este o greșeală. Cel puțin din partea celor care fac jocul actorilor politici, lăsându-se aruncați în acest război de care nu sunt pregătiți.

Vreau să fiu corect înțeles: războiul pentru Unire și pentru progres în general, trebuie purtat mai mult ca oricare altul. Dar nu sacrificând resursele de la scrutin la scrutin, doar pentru că, din când în când, apare câte vreo grupare de candidați unioniști egoiști, avizi să-și crească averea materială pe seama unor valori spirituale ale unor oameni sinceri. Până la urmă, nimeni dintre vajnicii viitori candidați unioniști n-a vorbit despre scopul final al acestei campanii de scoatere la iveală a consiliilor locale majoritar unioniste (PL, PNL, PUN sau multicolore). Probabil pentru că ceea ce ar fi trebuit să spună dacă erau sinceri, nu le-ar fi convenit: nici dacă toate consiliile locale preponderent unioniste ar semna aceste declarații simbolice, n-ar fi de ajuns pentru a le depăși pe cele anti-unioniste. Și atunci, ce vor ei să demonstreze? Că antiunioniștii sunt mai mulți decât unioniștii? Asta o știam deja din sondaje. Atunci? Poate pentru a oferi subiecte false de presă trustului banditului național? Probabil. Dar acesta nu mai este războiul nostru, ci al lor.

Energiile noastre ar trebui să se concentreze asupra unei dezbateri consistente, care să scoată la iveală lideri integri, competenți și muncitori, pentru a schimba treptat componența Parlamentului. Nicidecum pentru a propulsa proiecte populiste și egoiste în fotolii calde, dar minoritare, într-un legislativ la fel de antipopular ca până acum.