Interviu/ Radu Magdin, analist şi consultant internaţional: “Modul cum politicienii români comunică cu cetățenii este problematic, sunt deconectați de proprii votanți”

Comunicarea defectuoasă a politicienilor români a divizat de foarte multe ori opinia publică asupra unor subiecte sensibile pe parcursul ultimelor ani. Informaţiile contradictorii au stârnit nemulţumirea societăţii civile din România, punând în lumină modul în care partidele aflate la guvernare, împreună cu partidele din opoziţie, s-au raportat la aşteptările venite din partea cetăţenilor.

Radu Magdin, analist și consultant internațional, fost consilier pentru comunicare externă al Premierului României, ne oferă o imagine de ansamblu asupra comunicării defectuoase a politicienilor români în relaţia cu cetățenii, într-un interviu acordat pentru Europunkt lui Vladimir Adrian Costea.

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, îți propun să realizezi o imagine de ansamblu asupra modului în care politicienii români comunică cu cetățenii. Ne poți oferi câteva exemple din 2017 în care politicienii români au dat-o în bară atunci când au încercat să comunice cu cetățenii?

Radu Magdin: Modul în care politicienii români comunică cu cetățenii este, în mare măsură, unul problematic. Sesizez în primul rând un conflict permanent între ceea ce publicul ar cataloga drept “comunicare transparentă” și mesajele pe care politicienii români le adresează propriului electorat, fără un filtru care să fi fost dat de cunoașterea așteptărilor reale ale acestui electorat. Cred, în esență, că majoritatea politicienilor români sunt deconectați de proprii votanți și, mai mult decât atât, puțini sunt cei care încearcă să atragă și alte categorii de public, în afara celor pe care le percep ca propriu bazin politic. De aici apar și numeroase “surprize” în sondaje, precum și eșecul unor măsuri sau politici care, explicate diferit, ar fi putut fi primite pozitiv de către public.

Aș putea da câteva exemple simple, dar foarte grăitoare pentru eșecurile comunicaționale din anul 2017. “Nu mai sunt cărbuni” – a anunțat Ministrul Energiei la începutul anului trecut, creând panică în piața de energie; “pilonul 2 se desființează” – a anunțat Ministrul Finanțelor, generând deopotrivă panică și revoltă în rândul populației active; “legile justiției se modifică” (cum ar fi sunat „facem justiţia mai corectă/dreaptă”?) – a anunțat Ministrul Justiției, intrând într-un subiect sensibil fără a oferi justificări solide; de curând, am avut mesajele fostului premier Mihai Tudose în contextul semnării de către trei formațiuni politice maghiare a rezoluției privind autonomia Ținutului Secuiesc; recent a fost şi aroganţa mesajului “pentru că putem”. Orice politician este predispus să facă greșeli de comunicare, mai ales atunci când toți ochii sunt ațintiți către el sau ea, însă respectarea câtorva reguli simple de comunicare și anticiparea consecințelor nu ar fi dus la situațiile amintite mai sus. Iar ca un alt paradox, deși comunicarea eficientă nu pare să fie una dintre prioritățile politicianului român, auzim permanent că “nu s-a comunicat bine” atunci când se încearcă justificarea unor decizii greșite, ca politici publice sau strategie/poziţionare, luate anterior.

Care sunt formațiunile politice românești care stau cel mai prost la capitolul comunicare? Dar cel mai bine?

Trebuie să menționez mai întâi faptul că toate formațiunile au lacune sau limitări în comunicare, fără excepții. În ceea ce privește nivelul așteptărilor, cele mai mari sunt întotdeauna de la coaliția de guvernare. Dacă unele mesaje politice se adresează electoratului propriu, ceea ce ține de actul de guvernare este comunicare de interes general și trebuie abordată cu foarte multă responsabilitate. Iar acest lucru s-a văzut foarte puțin în 2017. Partidele din opoziție, pe de altă parte, chiar dacă punctează bine pe anumite mesaje, au încă dificultăți în a ajunge la un electorat potențial și în a influența opiniile nehotărâților. Nu se vede încă în mod clar ideea de alternativă, de aceea majoritatea parlamentară încă e confortabila în sondaje. Acest lucru se întâmplă şi pentru că partidele noastre sunt în creştere la capitolul incompetenţă (departamentele de partid sunt carcase goale) pentru că sunt divizate și se pun cu foarte mare dificultate de acord asupra aceluiași subiect. E nevoie clară de definire: cine suntem şi ce vrem de la viaţa politică?

Cum îți explici nivelul defectuos de comunicare dintre politician și cetățean?

Există în principiu trei elemente cheie care pot motiva acest nivel defectuos în comunicarea publică. În primul rând, vedem un interes scăzut pentru calitatea comunicării și a mesajelor transmise. De foarte multe ori am recepționat mesaje politice care au avut un conținut de proastă calitate, în care se putea observa că ele au fost create cu neglijență și fără implicarea unei analize sau a unei strategii bine definite. În al doilea rând, politicienii români practică o comunicare reactivă în loc de o comunicare proactivă. Aceștia informează cetățenii asupra unui subiect doar atunci când sunt trași de mânecă, cu alte cuvinte, sau dacă sunt atacați public. Nu în ultimul rând, există și o comunicare internă defectuoasă, ce duce la situații în care comunicatorii nu stau pe același mesaj și derutează publicul, ori, mai grav, panichează diverse segmente din societate.

Deși poate părea contradictoriu, care este miza unei comunicării defectuoase? În ce măsură comunicarea defectuoasă poate prezenta o miză atent gândită?

În spatele comunicării lacunare poate exista intenția de a crea confuzie, însă nici în acest caz nu putem vorbi despre comunicare defectuoasă, dacă există în spate o strategie politică, mai mult sau mai puțin controversată. Nu cred că suntem la nivelul la care confuzia publicului mai ajută pe cineva, ci dimpotrivă, lasă loc de speculații din cele mai variate. Tot la capitolul “comunicare defectuoasă” aș include și alte elemente de discurs apărute în ultimii ani: “Soros”, “statul paralel” și orice încercare de a contura o forță obscură. Vorba zicalei “poţi prosti pe toată lumea un timp, pe unii tot timpul, dar nu pe toată lumea tot timpul”. Nu numai că astfel de lucruri te decredibilizează, ca forță politică majoritară, dar creează mize false, goale de conținut, la care oamenii nu sunt atât de receptivi pe care s-ar crede. Poţi ţine agenda câteva luni aşa, dar nu o poţi ţine pe linia asta până în 2020.

Care sunt consecințele generate de această comunicare defectuoasă?

Pe de o parte, apare un sentiment de nesiguranţă şi confuzie care, după cum am menționat, nu este în interesul nimănui. În astfel de condiții, anumite segmente de public se revoltă, în timp ce alte segmente devin dezinteresate – nu mai ascultă mesajele, nu mai înțeleg nimic, nu mai au motivația de a se prezenta la vot. Chiar dacă dezinteresul publicului ajută câteodată pe termen scurt guvernarea, atenție la lebedele negre, la situațiile neprevăzute al căror impact nu poate fi măsurat. În plus, o parte din publicul care nu mai înțelege ce se întâmplă sunt partenerii externi, investitorii, oamenii și entitățile care se raportează la țara noastră și pe criteriul stabilității politice și sociale. Pe de altă parte, comunicarea defectuoasă decredibilizează în timp – atât oameni politici, cât și formațiuni, pentru că se creează o percepție de incoerență și haos care duce la scăderea încrederii în capacitatea unui partid de a guverna sau de a face opoziție.

Care sunt măsurile pe care le consideri oportune pentru a preveni apariția unor astfel de derapaje la nivelul comunicării?

Derapaje vor fi în continuare, mai ales într-o lume în care abundă superficialitatea. Sunt însă câteva chestiuni de care politicienii pot ține cont pentru a ameliora efectele unor mesaje greșite.

În primul rând, comunicarea trebuie să aibă substanță, să fie dublată de măsuri clare, pași și date reale. În al doilea rând, este esențială comunicarea internă – nu poți ieși cu un mesaj pe care oamenii din partid nu îl cunosc și nu îi pot evalua impactul. Apoi, comunicatorii trebuie să fie cât mai profesioniști sau măcar adecvați pentru subiectul care se află pe agenda publică în acel moment. Nu în ultimul rând, comunicarea cu cetățenii trebuie să fie clară, cât mai transparentă și proactivă pe cât posibil. O modalitate prin care poți puncta la ultimele aspecte sunt briefing-urile periodice, on sau off the record, în care un lider politic prezintă în mod asumat planurile partidului sau instituției pe care o conduce pe următoarele săptămâni.

În rest, oamenii nu au timp să-și amintească promisiuni de campanie sau programe politice, te vor taxa însă pe aşteptări apropo de promisiunea cu mărirea substanţială a salariilor. La final, o notă importantă este și apelul la valori și principii, fie ele de natură ideologică sau generale, ce arată maturizarea clasei politice și contribuie la educarea publicului. Dar, aici apare o problemă: dacă tot clamezi principii sau standarde, e bine să le mai şi respecţi altfel dezamăgirea va fi exponenţială.