Alegerile prezidenţiale din Rusia care au avut loc pe 18 martie a.c., reprezintă un nou moment cu puternice repercusiuni pe scena politică internaţională. La vârsta de 65 de ani, Vladimir Putin va prelua cel de-al patrulea mandat de preşedinte, pentru o perioadă de şase ani.

Dr. Angela Grămadă este președinte al Asociației Experts for Security and Global Affairs, un think-tank specializat pe studierea spațiului ex-sovietic. Angela Grămadă este cercetător asociat al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România, dar și asistent universitar al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, București, România. Angela Grămadă, ne oferă o imagine de ansamblu cu privire la mizele alegerilor prezidenţiale din Rusia, în interviul acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

 2015_07_16_ong-uri.still002_rsz

Vladimir Adrian Costea: La scurt timp, după retragerea lui Elţîn, Putin a preluat funcţia de preşedinte, timp de două mandate consecutive. În contextul ameninţării teroriste, Putin şi-a consolidat puterea politică, înlăturându-şi adversarii politici. Raportându-ne la primele două mandate de preşedinte, cum a evoluat natura regimului politic de la Kremlin în această perioadă? Care sunt schimbările pe care Putin le promovează pe plan intern şi extern?

Angela Grămadă: Majoritatea poate să aprecieze acest regim ca fiind unul autocratic, o pseudodemocrație, cu alegeri aparent libere și corecte, în care opoziția, dar nu orice fel de opoziție, doar cea convenabilă, poate și trebuie să apară ca alternativă, ce-i drept falsă, la opțiunea principală – Vladimir Putin. Deci, am fost martorii unei evoluții negative a regimului, spre autocrație, cu instituții democratice din ce în ce mai slabe și cu mimarea unui sistem incluziv pentru orice înseamnă opoziție reală.

Sunt încurajate orice strategii și metode de descurajare sau de vulnerabilizare a democrației, cu populism și extremism discursiv, cu reziliență redusă a instituțiilor publice în fața diferitor tipuri de amenințări.

În urma modificării Constituţiei, Putin a obţinut cel de-al treilea mandat de preşedinte, în 2012, pentru o perioadă de 6 ani. În luna martie, a obţinut cel de-al patrulea mandat de preşedinte. Cât de puternic şi influent devine Putin, în acest context, pe scena politică internaţională? Totodată, consideraţi că este apreciat de electoratul rus sau, dimpotrivă, alegerea este una de faţadă, fiind mai degrabă o validare a unei singure opţiuni posibile?

Mi se pare cumva eronat să considerăm că acest mandat poate fi diferit din punctul de vedere al consistenței față de precedentele. Va fi și mai cinic cu opoziția, pe care încearcă să o discrediteze, promovând-o ca pe o masă redusă de oameni, care se opun schimbărilor calitative sau ca pe un grup de oameni ușor de manipulat prin reprezentanți, precum Vladimir Jirinovski etc.

Putin doar și-a organizat un spectacol care să îi legitimeze prezența în fruntea statului: poporul are încredere că lucrurile se îndreaptă într-o direcție corectă, iar toate lipsurile națiunii au origine externă.

Tendințele și accentele au fost decise anterior. Suntem doar martorii implementării planului de menținere a puterii în gestiunea unui cerc extrem de restrâns de persoane sau suntem spectatori ai continuității regimului, adică a formei de guvernare, a deciziilor de politici publice, a fermității de a acționa în sensul proiectării imaginii de actor puternic, cu capabilități și opțiuni multiple, care poate să acționeze ferm în mai multe zone de conflict în același timp, care poate impune reformarea unor foruri internaționale. Iar în acest context, întrebarea dumneavoastră despre aprecierea acestui tip de lider este legitimă. Da, Vladimir Putin este apreciat. Dar nu pentru că ar conduce statul într-o direcție bună, ci pentru că această imagine este proiectată într-o manieră extrem de abilă, iar autoritățile au suficiente resurse ca să manipuleze această imagine în direcția dorită.

În ceea ce privește validarea unei singure opțiuni posibile – nimeni nu a anulat opțiunea de a vota împotriva tuturor. Este și aceasta o opțiune. Dacă nu ești de acord cu niciuna dintre candidaturi, atunci îți exprimi opinia în acest sens. În plus, unii lideri ai opoziției ruse au apelat la boicot ca formă de protest. Deși pare să nu fi fost utilă, anume această opțiune a complicat activitatea susținătorilor lui Vladimir Putin. Liderul nu avea nevoie de confirmarea legitimității cu 50%+1 voturi, dar avea nevoie de o confirmare fermă, de o participare activă la scuritn, care să nu mai lase loc de interpretări.

Cum s-a desfăşurat campania electorală a lui Putin în ultimele luni? Care au fost principalele mesaje pe care liderul de la Kremlin le-a trimis?

Pentru mine nu au fost interesante rezultatele alegerilor. Acestea erau prezivibile, iar procentele puteau fi ghicite chiar din rezultatele sondajelor WCIOM, instituție care organizează sondaje publice, afiliată Kremlinului, prezentate cu regularitate spre deliciul publicului. Urmărind mai atent campania anterioră, cea pentru alegerile prezidențiale din anul 2012, era foarte important de observat dacă strategia va fi aceeași sau va exista o diferență de abordare. Există câteva diferențe minore, dar sunt și foarte multe asemănări.

Vladimir Putin și-a anunțat participarea la alegerile din martie 2012 încă în toamna anului 2011, dar doar după ce a evaluat reacțiile opiniei publice internaționale la tergiversarea deciziei finale. Atunci opinia publică internă îl reclama pe Putin înapoi, iar partenerii externi, în special vestul, l-ar fi preferat pe Dmitri Medvedev.

Vladimir Putin nu a avut o platformă electorală în anul 2012. A publicat în câteva luni o serie, alcătuită din șapte articole, în care prezenta alegătorilor viziunea lui despre cum ar trebui să arate Rusia, adică proiecții pentru anumite politici publice pe care și le dorea implementate în următorul mandat. Prezența în dezbateri publice a fost minimă. A folosit, însă, adresările sale în cadrul diferitor instituții, precum și întâlnirile de la finele anului cu presa.

La alegerile recente, Putin și-a anunțat prezența destul de târziu, deja după ce au fost anunțate intențiile celorlalți candidați de a participa. Putin a lipsit de la dezbaterile publice ale televiziunilor, a trimis câțiva emisari, nici măcar unii importanți. A participat la câteva manifestații publice, unde a cântat imnul, apărând înconjurat de mulți copii, care încă nu au drept de vot. Încă nu au.

Dacă sondajele comandate, nu cele publice, nu ar fi arătat o scădere a intențiilor electoratului de a participa la scrutin, atunci probabil prezența sa în spațiul public ar fi fost și mai mică. Pentru că se știa: mașinăria electorală funcționa aproape perfect.

În ceea ce privește mesajele, acestea pot fi identificate cel mai ușor în discursul său în fața Consiliului Federației: Rusia este puternică, Rusia își revine din criza economică, sancțiunile nu au funcționat, intimidarea externă nu este profilică, Rusia este un actor care trebuie să fie curtat și apreciat. De asemenea, a lansat și mesaje partenerilor externi, de intimidare, descurajare, a făcut abuz de elemente video, pentru a întări și mai mult acea proiecție artificială de putere, pentru a distrage atenția de la alte date și cifre incluse în discurs, care arătau problemele reale ale Rusiei. Electoratul este selectiv, pentru că a fost educat și încurajat să nu aibă o abordare de tip “critical thinking” a platformelor electorale. În plus, așa este mai comod pentru cetățean, mai simplu, mai rapid să ia o decizie, fără a simți frustrările produse de politici publice greșit susținute. Se absolvă de implicare și pasează responsabilitatea spre un lider care a redat Rusiei imaginea de stat puternic.

Cum evaluaţi activitatea și notorietatea lui Putin, în timpul mandatelor de Președinte al Federaţiei Ruse?

Periculoasă. Și este periculoasă pentru că anumiți lideri, inclusiv din Uniunea Europeană, dar nu numai, se uită cu invidie și adulație la modul în care Vladimir Putin reușește să se mențină la conducere. Kremlinul a reușit să proiecteze cleptocrația ca model de preluat – bune practici pentru politicieni lipsiți de viziune, a reușit să exploreze anumite frici într-o manieră abilă. Asta face actuala ecuația politică să pară a fi și mai complicată. De ce? Pentru că Rusia nu poate fi învinuită oficial pentru aceste rezultate, pentru pașii pe care îi facem înapoi în fața populismului, a extremismului discursiv, a încurajării unui leadership căruia nu îi displace ideea de a cocheta cu elemente ale autocrației.

Cum se raportează Vladimir Putin la NATO şi la Uniunea Europeană? În ce măsură această viziune pune în pericol stabilitatea din regiune?

Abordarea este și diferită, dar și similară, în același timp. Diferită pentru că Rusia are nevoie de Uniunea Europeană sau de resursele financiare și tehnologiile pe care le poate furniza.  Este un partener necesar, dar și util, prin care se pot promova interese economice, energetice. Dar acest partener nu poate fi controlat decât dacă este încurajată divizarea intereselor acestuia. Moscova preferă să discute separat cu statele membre, în dauna unei abordari unitare a diferitor tipuri de proiecte și strategii. Este mai eficient. Similară este acea parte a discursului public în care UE apare ca amenințare, care pune în pericol valori, tradiții, care este o sursă de desfrâu, periculos pentru “sănătatea morală” a societății ruse.

Cu NATO situația este și mai complicată. Rusia proiectează insistent și consistent o imagine negativă a NATO, atât în interiorul frontierelor naționale, cât și în rândul actorilor vecini sau parteneri mai îndepărtați. NATO și SUA sunt sursa supremă a “răului” și această sursă trebuie redusă, inclusiv prin intervenții militare.

Dacă este să evaluăm în ce măsură această viziune pune în pericol stabilitatea în regiune, atunci trebuie să facem o enumerare a tuturor instrumentelor pe care Rusia le utilizează pentru a influența conținutul și calitatea parteneriatelor statelor în care interesele proprii se intersectează cu cele ale UE și NATO. Strategia nu este doar de a proiecta lecții video despre potențialul militar al Rusiei, dar și de a explora sensibilități și frici interne, de a manipula emoțional, de a încuraja corupția decidenților și de a submina democrații. Nu cred, de exemplu, că opunerea Ungariei față de aderarea Ucrainei la NATO are doar o singură sursă: Budapesta. Bănuiesc că această decizie a fost influențată și de relația cu Moscova sau a fost încurajată tacit și din acea parte. Nu cred că președintele Igor Dodon poare să explice argumentat, fără ajutor extern, de ce se opune deschiderii unui oficiu NATO la Chișinău, în Republica Moldova.

Mai putem privi și spre Bulgaria, spre exemplu. Pentru acest stat, aderarea la NATO a fost o alegere strategică, care garanta securitatea națională (terorism, atacuri cibernetice, garanții pentru investiții în diferite proiecte economice și energetice). Dar prea puțin acordăm atenție faptului că Moscova încearcă să promoveze o imagine de “copil rebel” al Bulgariei, în relația cu NATO, să discrediteze autoritățile de la Sofia, încurajându-le să accepte diferite proiecte de natură militară, care implică livrarea de armament sau servicii de asistență tehnică militară, menținând astfel dependența de Rusia la cote maxime. Faptul că autoritățile bulgare au revenit asupra deciziei de a beneficia de servicii de asistență tehnică din partea unei companii ucrainene și de a fi în favoarea uneia din Rusia, chiar și după o selecție publică (licitația publică pentru servicii de asistență tehnică pentru MIG-urile aflate în dotarea armatei bulgare a fost organizată la sfârșitul lunii decembrie, 2017), arată cât de vulnerabile și ușor de controlat sunt instituțiile publice sau decidenții din anumite state membre partenere ale NATO sau UE.

Anume aceste tipuri de vulnerabilități – tehnice sau discursive, Moscova le explorează, iar acest lucru nu înseamnă nimic altceva decât descurajarea parteneriatului și diminuarea rezilienței în fața unor potențiale amenințări.

Care este pentru UE principala miză a alegerilor prezidenţiale din Rusia?

Nu sunt de părere că UE a avut vreo miză pentru alegerile din Rusia. Singura miză, pe care nu a verbalizat-o, putea fi: evitarea unui scenariu și mai grav, care să excludă de tot observatorii internaționali, diminuându-se astfel și mai mult capacitatea de a analiza procese și fenomene prin care trece societatea rusă.

La vârsta de 65 de ani, Putin se pregăteşte să preia cel de-al patrulea mandat de preşedinte, pentru o perioadă de şase ani. După un mandat de preşedinte interimar, două mandate de preşedinte, fiecare de câte patru ani, un mandat de prim-ministru, urmate de alte două mandate de preşedinte, fiecare de câte şase ani, Putin se poate afla în prima linie a puterii politice pentru o perioadă de 25 de ani, în cazul în care va exercita până la capăt mandatul obţinut în alegerile prezidenţiale din luna martie. Care este moştenirea pe care Putin o va lăsa în momentul în care se va retrage sau va fi înlocuit de la putere? Totodată, când preconizaţi că actualul lider de la Kremlin va renunţa la putere?

Moștenirea trebuie să o evalueze cetățenii ruși. Noi putem face doar aprecieri externe, să observăm cât de fragile au devenit instituțiile democratice, cât de dependent este cetățeanul rus de tradiția de a avea un lider, capabil să îi dirijeze gândirea și acțiunile. Lui Putin nu îi va fi ușor să se retragă. El conștientizează acest lucru, iar din acest considerent va încerca să își asigure o perioadă cât mai lungă de ședere în această funcție.

 

Editor articol: Andreea Smerea, intern euroPunkt.

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu