INTERVIU Elena Calistru, președintă Funky Citizens: „Ne-am obișnuit ca rezultatul să apară imediat“

De un deceniu, Elena Calistru lucrează în societatea civilă. Totul a pornit de la înștiințarea ANAF care o informa că are o datorie, povestește ea la TEDx Eroilor, în Cluj. Nu apucă a plăti, căci sosește încă o misivă, unde îi sunt calculate penalizările pentru întârziere. După achitarea taxelor restante, pantofii roșii mult doriți nu mai încăpeau în discuție. Din dorința de a ști unde se duc cu exactitate banii pe care statul îi solicită de la cetățeni, Elena a început să răscolească, să verifice și să analizeze bugete.

Apoi a luat ființă Funky Citizens, un ONG atipic, aflat în lupta cu apatia civică, așa cum se autointitulează. Funky Citizens militează pentru o guvernare transparentă, desfășoară proiecte de advocacy, cercetează și culege date, comunicându-le prietenos cetățenilor, dezvoltă instrumente atractive pentru a educa cetățenii de toate vârstele și stă cu ochii pe guvernanți. Funky citizens este astăzi unul dintre cele mai relevante ONG-uri din sfera publică, iar Elena Calistru este președinta acestuia și cu ea am discutat despre ce se întâmplă în prezent în România.

Ce ne rămâne de făcut acum? Îmi pare că am obosit. După 18 luni de proteste, resimt în bula mea deznădejde, enervare și o furie latentă.

Senzația de oboseală și deprimarea le simt și eu, ele nu sunt tocmai noi, însă acum sunt acute, se simt și în afara bulei, la oameni care nu au fost conectați în permanență cu subiectul acesta. Se simte și la ei perspectiva sumbră cu privire la ce urmează. Dacă ne uităm pe sondaje, procentul românilor care cred că țara merge într-o direcție greșită oscilează între 75 și 80%.

Da, este oboseală și este firesc să apară, însă eu sunt uimită că a durat totul atât de mult. Lucrurile pe care le-am obținut ca societate în ultimii ani sunt extraordinare. Hai să privim în ansamblu și să analizăm tranziția spre democrație, inclusiv perioda de preaderare și ce s-a întâmplat după aderare – toate acestea reprezintă un salt uriaș pentru România. Mă uitam pe niște statistici ale anilor ‘90, în care aveam inflație 300%, nici statistic și nici vizibil nu există termeni de comparație între unde eram și unde am ajuns. Mai mult decât atât, eu cred că perioada tranziției spre democrație și aderarea la UE s-au realizat prin voință politică. Societatea aștepta lucrurile acestea, le dorea, însă le-a lăsat în mâna politicienilor.

Însă de vreo 5 ani, contextul s-a schimbat: găsindu-ne în UE, fără celebrul proiect de țară, lucrurile au început să se reorienteze bizar, plutind în derivă – fără a avea noi, ca societate, un plan cu 3 sau 10 puncte pe care să vrem a le îndeplini împreună și cu care să fim de acord. Spun că acum 5 ani s-a schimbat ceva, gândindu-mă la primele proteste care au avut loc și la ce s-a întâmplat în termeni de inversare a relației de putere între cetățean și decident.

Populația a devenit mult mai exigentă și atentă la ce se întâmplă. Să nu uităm că la Roșia Montană, în 2013, s-a petrecut ceva ce părea foarte puțin probabil – a fost oprită o lege dată cu dedicație. În acel moment, nimeni nu credea că protestele vor schimba ceva. Să nu uităm că atunci ieșeau doar câteva mii de oameni, cred că au ieșit cel mult 15 000 de oameni, niște numere fabuloase pentru acele vremuri, care acum nu ne mai impresionează. A fost o victorie extraordinară. Revăzând istoricul Roșiei Montane, am constatat că legea aceea a apărut la începutul lunii septembrie, iar în noiembrie era respinsă, 2 luni în care lucrurile au fost schimbate. Apoi, a venit 2014 și momentul alegerilor prezidențiale, respectiv momentul alegerilor din diaspora. Pentru cel de-al doilea tur, Ponta era creditat la 10 procente în fața lui Iohannis. Nimeni nu credea că acest lucru se mai poate schimba.

Glumind, se poate spune că a fost o lebădă neagră Iohannis.

A fost, într-adevăr, dar, mai mult de-atât, a fost uimitoare mobilizarea oamenilor. Votul tău contează, o expresie celebră și anodină deopotrivă, s-a dovedit adevărată. Nimeni nu a crezut că noi putem realiza acest lucru. A fost o victorie. O societate revoltată a schimbat rezultatul prezidențialelor de atunci.

În 2015, a fost momentul Colectiv. Trebuie să ne amintim că în urma protestelor a demisionat un premier, a căzut un guvern. Impactul protestelor s-a materializat în demisia lui Ponta, dar și în reacția imediată a oamenilor, de a se mobiliza pentru a veni în sprijinul victimelor.

În 2017, a fost OUG 13. Acea ordonanță a fost abrogată. Să nu uităm că am avut cele mai mari proteste de după Revoluția din 1989.

Trebuie să privim retrospectiv spre acest istoric pentru a constata două lucruri: în primul rând, victoriile sunt importante, iar cetățenii au un cuvânt de spus, căci nu mai este suficientă doar voința politică, fiind vizibil că societatea poate împinge lucrurile, iar în cel de-al doilea, ne-am învățat prost, ne-am obișnuit ca rezultatul să apară imediat. Faptul că ne-am învățat prost pune presiune pe societatea noastră, care a crescut mult, s-a dezvoltat și a început să aibă victorii după victorii. Oamenii citesc mai mult, se informează mai mult, vorbesc, sunt mult mai conectați.

Ca societate civilă, în sensul larg, trebuie să ne întrebăm zilele acestea cum anume putem schimba acest obicei de a ne aștepta la gratificații imediate. România a avut o evoluție extraordinară. La scara istoriei, ce s-a întâmplat în mai puțin de 30 de ani este fabulos. Am ars extrem de multe etape, însă nu le putem arde pe toate. La un moment dat, evoluția începe să devină mai lentă, însă lucrurile continuă să se consolideze.

Este la fel ca în cazul unei creșteri economice. De ce cifrele de creștere economică mari, alcătuite din două numere, sau chiar peste 5% apar în țările mai puțin dezvoltate sau în economiile emergente? Pentru că ele au de unde crește, sunt atât de jos, încât au un deficit de recuperat mult mai mare. O economie dezvoltată, în general, va crește cu 2,3% din PIB, cu cifre mult mai reduse. Trebuie să păstrăm în minte această comparație și să nu ne mai gândim la victorii ușoare.

Apoi, și cei aflați la putere au devenit mult mai sofisticați, au învățat lecția OUG 13. Au înțeles faptul ca e mai ușor să îmbrățișezi retorica reprezentantului legitim al poporului, parlamentul.

Este important să contribuim la educația civică, să vorbim cu oamenii, să diseminăm informația. Acestea sunt acțiuni care durează, care au impact pe termen mediu – dacă suntem norocoși – și pe termen lung – dacă suntem realiști.

Trebuie să fim mult mai exigenți cu politicienii, inclusiv cu cei din partidele noi. Cred că generația nouă de oameni care vine și cere lucruri, revoltată fiind de ce se întâmplă, nu mai este disponibilă să accepte răul cel mai mic. E important să nu ne mai ducem doar după fente sau să fim doar reactivi. În construcția pe termen lung, este important să ieșim din această stare. De 18 luni doar reacționăm, nu mai suntem proactivi, dansăm după cum cântă majoritatea politică.

Ne-am îndreptat atenția asupra luptei împotriva corupției, a justiției, a codului penal și a celui de procedură penală, însă am început a ignora odată cu guvernanții domenii la fel de importante, precum sănătatea, mediul și defrișările masive, infrastructura.

Nu poți să ai creștere economică fără justiție independentă. Există indicatori statistici care ne confirmă faptul că atâta vreme cât din punct de vedere juridic lucrurile sunt coerente, calitatea vieții este ridicată. Statul de drept este esențial pentru tot ce înseamnă dezvoltare economică, nu numai din perspectiva justiției independente sau a legislației penale. Justiția independentă se raportează la viața fiecăruia, la contractele pe care le încheiem, la orice raport juridic. Este important ca judecătorul să nu fie susceptibil a da o decizie după bunul său plac. Apoi, eu sunt de acord că sunt foarte multe subiecte ignorate, este și frustrarea noastră că organizație. Tema aceasta a prins, căci este una esențială, să nu vorbești despre justiție înseamnă să ignori și celelalte teme stringente.

Cred că trebuie, de asemenea, să punem câteva subiecte pe agenda publică și să nu fim doar reactivi. Eu învinovățesc coaliția aflată la putere pentru că nu mai discutăm și despre celelalte subiecte importante. Justiția, trebuie să ne amintim, nu se afla în programul de guvernare din timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Sunt aproximativ 4 milioane de cauze aflate pe rolul instanțelor, ceea ce ne relevă că nu toți cetățenii se confruntă cu chestiuni din sfera justiției, însă observăm un mod de a legifera și de a decide îngrozitor și pentru alte domenii, precum domeniul fiscal, ce afectează întreaga populație. Ce se întâmplă în acest moment afectează încrederea oamenilor în privința deciziilor pe care guvernanții le adoptă.

Este firesc și natural ca cetățeanul să își piardă încrederea în actul de guvernare, observând că deciziile se iau în beneficiul unui segment redus al societății și nu în beneficiul tuturor. În toată lumea, după criza economică, oamenii au realizat că cei aflați la putere nu au fost capabili să gestioneze criza. Analizele făcute pe tema aceasta au relevat o acută criză de încredere a guvernaților față de guvernanți.

Ce face acum guvernarea se va răsfrânge asupra guvernului și a parlamentului în egală măsură, va dura multă vreme până când oamenii își vor recupera încrederea în decidenți.

Cât de important este ca fiecare dintre noi să rămână conectat la viața politică și să se implice civic, să susțină o cauză, fie că vorbim de sfera caritabilă, de ONG-uri sau de presa independentă?

Tind să vorbesc foarte mult despre statistici și despre analize, pentru că mi se pare important să ne dăm seama că nu suntem o insulă în această lume și că lucrurile sunt conectate între ele. Dacă ne uităm la țările nordice, putem vedea că procentul de participare la viața asociativă, în ONG-uri, este foarte ridicat. Cu cât țara este mai dezvoltată, cu atât procentul de participare crește. Cred că procesul implicării oglindește piramida nevoilor. Omul are nevoie să supraviețuiască, înainte de toate, însă are nevoie și de sens, iar atunci, simte să dea ceva înapoi societății, celor din jur.

Trebuie să fim realiști și din perspectiva implicării. Trebuie să privim onest faptul că avem un procent ridicat de oameni care trăiesc la limita sărăciei sau într-o sărăcie cruntă. Eu nu aș putea avea impertinența de a spune unui om care se gândește la ce pune pe masă familiei să se implice sau să facă donații recurente. Trebuie să avem așeptări rezonabile și realiste. Pentru a nu ne frustra în privința spațiului limitat al așteptărilor pe care le putem avea în legătură cu segmentul populației care alege să se implice, este bine să nu uitam că genul acesta de implicare vine și din zone ce vizează creșterea calității vieții și dezvoltarea economică.

Nivelul de civilizație al unei țări include deopotrivă solidaritate și umanitate. Primesc foarte multe mesaje de la oameni care vor să se implice în educația civică. Totodată, încerc să nu le vând iluzii acestora. Dacă ne apucăm să facem educație civică, să spunem că reușim să ajungem la 10 000 de copii intr-un an. Este un număr uriaș, însă, în continuare, sub 10% din totalul lor.

Cred că trebuie sa fim optimiști și în privința unui singur copil care învață ceva în urma orelor de educație civică. Acela se duce acasă sau în gașca de prieteni și împarte informația.

Anul trecut, în timpul protestelor, mi-a scris o profesoară a unor copii cu care am lucrat și mi-a povestit o chestie fabuloasă pe care a făcut-o una dintre fetițe. S-a dus și i-a explicat mamei că e inutil să se revolte că Iohannis nu face nimic în legătură cu OUG 13, pentru că numai Avocatul Poporului poate sesiza CCR, în urma unei Ordonanțe de Urgență. A fost un moment în care am constatat că efortul nostru dă roade și am văzut că în felul acesta se schimbă și relația dintre generații. Copilul acela probabil nu va mai fi prostit.

Însă trebuie să ne menținem așteptările la cote normale. În ceea ce ne privește, ca organizație, există niște expectative foarte mari, iar asta îmi indică faptul că trebuie să nu facem aceeași greșeală pe care au făcut-o politicienii, pentru că au promis foarte mult și au livrat foarte puțin. Trebuie să fim realiști, nu știm sigur dacă un plan va funcționa, dar dacă e lucrul corect de făcut într-un moment cheie sau e un plan ce poate fi adaptat, atunci trebuie urmat.

Cum se raportează organizațiile neguvernamentale din țările în care ai luat parte la conferințe, întâlniri și diverse evenimente, cu privire la contextul actual al politicii autohtone?

Anul trecut, după proteste, reacția internațională a fost uluitoare. După Brexit, alegerea lui Trump la Casa Albă, scepticismul european și sondajele care arătau că e posibil ca în Franța și Olanda partidele extremiste să ajungă la putere, faptul că românii au ieșit în stradă pentru niște valori, nu pentru salarii și pensii mai mari a fost uluitor. Niciodată nu m-am simțit mai bucuroasă. Ce mă enervează – o chestiune de care politicienii profită – este că suntem puși în aceeași oală cu alți copii obraznici ai Europei, precum Ungaria și Polonia. Cred că pe bună dreptate, căci lucrurile rele se lipesc ușor, sunt contagioase, dar noi nu suntem niciuna dintre aceste țări și nu cred că ne-am pierdut capacitatea de a ne reveni.

Marea victorie a protestelor a constat în faptul că au arătat un lucru esențial – nu întotdeauna cei aflați la putere reprezintă întreaga societate. Este important pentru oamenii din exterior să înțeleagă că România nu este guvernul sau parlamentul de acum. Opinia mea, comparând discuțiile purtate la conferințele și evenimentele internaționale la care am luat parte, este că există o diferență uriașă a ritmului de convergență și dezvoltare între sectorul public și cel privat. Atunci când te uiți la antreprenorii români, poți vedea că firmele IT, spre exemplu, livrează servicii fără probleme pentru piața globală, iar profesioniștii din alte segmente de activitate sunt foarte bine conectați cu ce se întâmplă la nivel internațional. Există foarte mulți experți români în domeniul energiei, al IT-ului, al ingineriei, care sunt pe aceeași lungime de undă cu omologii străini.

Tinerii noștri sunt foarte conectați cu ceea ce se întâmplă în spațiul internațional, cel puțin cei cu care interacționăm prin intermediul organizației. Fac voluntariat în afara țării, se implică în proiecte, citesc aceleași lucruri pe care le citesc cei de vârsta lor din alte țări, se uită la aceleași seriale, ascultă aceeași muzica, ritmul e același. De asemenea, stăm foarte bine și pe unele segmente din sectorul nonprofit. Acum câțiva ani, la o întâlnire organizată de o asociație internațională a platformelor de fact-checking, eram printre primii la nivel global care au făcut live fact-checking pe dezbaterile dintre candidații la prezidențiale. Pe zona de protecție a copilului, avem niște ONG-uri care fac o treaba serioasă, îmbunătățind serviciile sociale.

Nu același lucru îl putem spune despre sectorul public. Nu mă refer că ar fi oameni slab pregătiți, ci că atitudinea, deschiderea, valorile, aspecte care nu ni se pare relevante în acest context, vorbesc despre calitatea guvernării – de la birocrație, absența digitalizării, dosarul cu șină, până la atitudinea celor care conduc ședințe în parlament și taie microfonul opoziției, suprimând orice pârghie în influențarea deciziei politice. Există o ciocnire resimțită acut între sectorul public încetinit și cetățeanul dinamic, efervescent.

Încercând să îi explic unui adolescent că este important să urmărească ce fac guvernanții și să îi spun că are anumite drepturi sau că poate obține o adeverință de la o anumită instituție, ajung să constat că, pentru a obține un singur lucru, trebuie să te ocupi mai întâi de partea dosarului cu șină.

Acest blocaj face incompatibilă coexistența celor două lumi.

Cum să îi explic unui tânăr pentru care comunicarea este la un click distanță că de vrea să afle ceva este norocos dacă poate trimite vreun mail? În principiu, ar fi mai bine să trimită un fax. Știu că sună derizoriu, însă aceste chestiuni îți spun multe despre incapacitatea celor două lumi de a interacționa.

Cum vă afectează adoptarea proiectului de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, cu privire la asociații și fundații?

Nu știu sigur dacă va trece, însă acest proiect legislativ este în trendul curent al atacului absurd la adresa ONG-urilor. Modificările sunt multiple, însă cea mai ridicolă, din punctul meu de vedere, este cea care privește raportarea donațiilor de două ori pe an către Monitorul Oficial. Noi raportăm o dată pe an, la ANAF, precum firmele, iar birocrația acestui demers este cumplită, din categoria dosarului cu șină. Înțeleg că s-a discutat în Parlament  existența unui amendament pe zona aceasta.

Apoi, se ajunge la portretizarea ONG-urilor ca fiind vrăjmașul poporului. Lipsești organizațiile de posibilitatea de a-și proteja donatorii. Pentru Funky Citizens nu este o problemă atât de mare, noi nu facem jurnalism de investigație. Sunt foarte multe platforme de jurnalism, precum RISE Project, care sunt înființate ca asociații. Schimbarea legislativă devine o armă foarte puternică pentru politicieni, care pot avea acces la numele unor angajați de la stat care donează sau a unor companii mici, care pot fi ușor intimidate de un raid al ANAF, pentru a fi descurajate să doneze.

Mai mult decât atât, lucrurile acestea nu sunt riscuri închipuite, dacă ne amintim momentul în care redacția RISE Project a fost vizitată de ANAF. Instituțiile statului sunt folosite pentru a șicana.

Nu mă deranjează să raportăm de două ori pe an la Monitorul Oficial, o facem și pe asta, dar principial, am o problemă. Se creează un dușman imaginar în persoana ONG-urilor, pentru că nu sunt convenabile criticile la adresa guvernării, iar pentru asta lovesc întreg sectorul, inclusiv organizațiile sociale, care nu au nicio vină, sunt victime colaterale.

Ei nu înțeleg cum funcționează ONG-urile. Un discurs des întâlnit, regăsit în propunerea legislativă, este cel împotriva ONG-urilor de utilitate publică, cele care primesc bani și sedii de la stat.

Nu mai este cool să fii ONG de utilitate publică de foarte mulți ani, iar bani de la stat nu se mai primesc de prin anii 2008-2009. Apoi, cele care au sedii de la stat sunt foarte prietenoase cu actuala guvernare sau sunt organizații din zona socială. Pentru treaba minunată pe care o face Salvați Copiii cred că îi poți da măcar un sediu pentru care oricum plătește chirie. Organizația aceasta a făcut donații de milioane de euro. Dacă tot detești unele ONG-uri, fii atent la cele care te vizează pe tine în mod direct. Nu vreau să ajungem precum Ungaria sau Rusia în sfera aceasta. Se poartă un război înspre intimidarea organizațiilor și a donatorilor.

De la OUG 13 până în prezent, ce a făcut Funky Citizens, ce proiecte ați demarat, cum v-ați repoziționat și ce activități ați desfășurat în țară?

Am început să livrăm foarte mult pe zona de fact-checking. Se simte nevoia oamenilor de a rămâne informați. Cu Factual am ajuns la 4,6 milioane de vizitatori pe Facebook. Am început să lucrăm mai mult pe zona de educație civică. Programul de educație civică de anul trecut, cel dedicat copiilor, s-a desfășurat în școli publice, private, în București, dar și în orașe mici. Am desfășurat evenimente cu câte 15 copii, dar și cu 200.

Cum reușiți să lucrați cu copiii? Nu v-a fost dificil din punct de vedere instituțional?

Sunt două strategii posibile pentru a desfășura activități cu copiii: prima – să te duci la instituțiile de învățământ și să te zbați; iar a doua – să creezi materiale atât de faine, încât profesorii și părinții să le preia și să le disemineze prin intermediul unui sistem alternativ. Funky Citizens a ales cea de-a doua cale. Într-adevăr, potențialul de a ajunge la toată lumea este mai ridicat prin intermediul instituțional, însă a folosi atât de multă energie pentru a împinge cu un centimetru acest colos, cu toate compromisurile, ni s-a părut a fi o investiție mult prea mare. Așa că, ne-am propus să ne folosim resursele pentru a creea materiale atrăgătoare pentru copii, părinți și profesori. Materialele acestea nu sunt corelate neapărat cu ce se întâmplă la școală.

Mi-a scris un medic, prin 2015, care se ocupa de o secție de copii ce sufereau de arsuri, vrând să printeze acele infografice legate de educația civică. Nu era datoria acestei doctorițe să facă educație civică, dar a vrut să o facă. Am văzut infograficele noastre distribuite în locuri la care nu te-ai gândi. Noi le-am încărcat pe site pentru a fi preluate de toată lumea. Ele au ajuns în instituții publice, hoteluri, bodegi, scări de bloc. Oamenii au făcut asta, pentru că mulți simt nevoia să se implice.

Privind în urmă, mi se pare că am luat decizia bună pentru contextul actual.

Sursa fotografiilor: https://www.facebook.com/ElenaCalistru & https://www.facebook.com/funkycitizens/