Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, va efectua luni şi marţi o vizită oficială în România. În decursul acesteia, înaltul oficial european se va întâlni cu reprezentanți de prim rang ai autorităților române și va discuta viitorul politicii europene de coeziune în cadrul a două conferințe de anvergură.

Însoţită de comisarul european pentru buget și resurse umane Günther Oettinger, Creţu va participa la conferința la nivel înalt „O politică de coeziune incluzivă pentru o Uniune mai aproape de cetățenii săi”, unde vor mai fi prezenţi Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, Karl-Heinz Lambertz, președintele Comitetului Regiunilor, și Vazil Hudak, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții. Evenimentul este organizat de Guvernul României.

„Intervenția mea în cadrul acestei conferințe se va concentra pe beneficiile politicii de coeziune, care nu sunt nici abstracte și nici de natură birocratică. Politica de coeziune a Uniunii Europene creează locuri de muncă, generează oportunități de dezvoltare economică și socială, asigură accesul la servicii de educație și sănătate mai bune, contribuie la promovarea incluziunii sociale și la sprijinirea comunităților marginalizate, și nu în ultimul rând susține dezvoltarea rețelelor feroviare și rutiere”, a precizat Creţu.

„Politica de coeziune este, de fapt, garanția creșterii calității vieții pentru cetățenii europeni. Iar rezultatele sunt vizibile și în România. De la aderarea la UE, în urmă cu 10 ani, România a avut alocate peste 45 miliarde de euro de la UE, pentru propria dezvoltare„, a mai declarat comisarul pentru politica regională înaintea vizitei sale.

În prima zi a vizitei, Creţu se va întâlni cu Dăncilă, prim-ministrul României, și cu reprezentanții Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, o organizație al cărui principal obiectiv este accelerarea absorbției fondurilor europene. De asemenea, înaltul oficial european va participa la conferința EuroIMPACT ”Informarea și îmbunătățirea comunicării privind politica de coeziune a Uniunii Europene în România”, alături de Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene, de Victor Negrescu, ministrul-delegat pentru afaceri europene, și de Gabriela Creţu, președintele Comisiei de Afaceri Europene din Senatul României, evenimentul fiind organizat de Institutul European din România. La finalul zilei, comisarul pentru politică regională va discuta, în cadrul unei întâlniri bilaterale, cu Vazil Hudak, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții, despre investițiile cu fonduri europene.

În cea de a doua zi, comisarul Creţu se va întâlni cu Victor Negrescu, ministrul-delegat pentru afaceri europene, pentru a discuta aspecte legate de mandatul României la Președinția Consiliului UE, precum și cu Jerzy Kwieciński, ministrul polonez responsabil pentru investiții și dezvoltare.

Sursa: Reprezentanţa Comisiei Europene în România

Sursa foto: 

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu