Piața de energie înseamnă incertitudine
În ultima vreme, poate mai mult ca oricând, piața de energie electrică, dar și cele care au o influență asupra ei – țiței, gaze naturale sau certificate de carbon – sunt puternic marcate de incertitudine, nesiguranță și volatilitate.
Prețul de livrare al energiei electrice pentru luna următoare, front month, a crescut cu aproximativ 78% în ultimii doi ani. Dacă în noiembrie 2016 se tranzacționa la aproximativ 175 lei/MWh, pentru noiembrie 2018 s-au plătit 310 lei/MWh.
Diferența dintre prețul energiei livrate în aprilie 2018, 145 lei/MWh, și noiembrie 2018 este mai mult decât dublă. În luna octombrie si noiembrie 2018 au fost frecvente momentele în care prețurile înregistrate pe anumite intervale orare au depășit 100 euro/MWh în piața pentru ziua următoare (PZU). Mai exact, în 30% din zilele lunii octombrie si noiembrie 2018 s-au înregistrat prețuri maxime de peste 100 euro/MWh.
Evoluția prețului gazelor naturale este similară cu evoluția prețului la energie electrică, cu o creștere de peste 50% a prețului pe MW/h în noiembrie 2018 față de noiembrie 2016 și o diferență de aproximativ 50 de lei între prețurile înregistrate în luna mai 2018 și această lună.
Dar probabil cea mai volatilă piață în ultima perioadă a fost cea a certificatelor de emisii gaze cu efect de seră (EUA). Certificatele de carbon (EUA) sunt cele pe care toate instalațiile cu putere instalată mai mare de 20 MW, de pe teritoriul Uniunii Europene, sunt obligate să le plătească pentru fiecare tonă de CO2 emisă în atmosferă.
Dacă o tonă de CO2 costa 4 euro acum 2 ani, în acest moment prețul este de 20 euro (o creștere de peste 400%). Prețul maxim al perioadei a fost atins la 10 septembrie 2018, când a depășit pragul de 25 euro/EUA.
Ce este probabil cel mai înfricoșător, cu ghilimelele de rigoare, este volatilitatea acestei piețe în care, în ultimul an, au fost frecvente momentele cu variație de peste 10% intraday.
Veți spune că ne înecăm într-o mare agitată de incertitudine, iar eu vorbesc despre valuri și apă adâncă.
Știm cu toții exemple de companii din domeniul energetic care au avut probleme în iarna anului 2017, atunci când prețul energiei electrice a ajuns la un nivel considerat anormal de către majoritatea furnizorilor. Companiile energetice în cauză nu au mai putut să își onoreze contractele către clienți și și-au declarat insolvența sau chiar falimentul.
Iarna 2017 a fost momentul în care prețul mediu de tranzacționare din PZU (Piața Zilei Următoare) a fost de 337.74 lei/MWh, iar companiile care foloseau această piață pentru a-și achiziționa cea mai mare parte din necesarul de energie electrică au avut cel mai mult de suferit:
Atunci când rentabilitatea produsului finit (pentru furnizori este energia livrată către consumatorii finali) depinde de mai mulți factori, abordarea care urmărește mai degrabă profitul imediat poate să fie nefavorabilă. În momentul când în piață apar evoluții precum cele descrise mai sus, cu toții au de pierdut: companie, acționari, creditori, dar și clienții care și-au pus încrederea în aceste companii.
În piața de energie sunt și exemple de succes, din care putem învăța cu toții. Unii producători, printr-o abordare prudentă și o analiză a costurilor de producție, au corelat vânzările de energie electrică cu achiziția de materie primă. În acest caz, beneficiul rezultat din comercializarea producției proprii a fost analizat în corelație cu costul cărbunelui și al certificatelor de carbon. O astfel de strategie, prudentă, a permis companiilor să evite șocurile (pe care le-am văzut în aceste piețe în ultimii ani) asigurându-le predictibilitate în gestiune. Această abordare reprezintă o adevărată vestă de salvare pe care este bine să o avem în barcă când navigăm într-o mare agitată.
Este important să luăm în considerare factorii care au influență asupra prețului produselor pe care le tranzacționăm, atât cei locali – structura producției de energie, nivelul vântului, sau gradul de umplere al bazinelor hidro, dar și cei cu influență la nivel regional sau european – prețul certificatelor de carbon, al gazelor naturale, țiteiului sau al cărbunelui energetic.
Toate acestea au o influență directă sau indirectă în prețul energiei electrice tranzacționate în piața din România.
În continuare aș vrea să prezint doi indicatori care au o importanță semnificativă în deciziile producătorilor tradiționali ce concurează pe piața europeană atunci când caută să identifice mecanismele și strategiile cele mai potrivite pentru a-și acoperi riscurile comerciale și financiare. Este vorba despre Clean Dark Spread și Clean Spark Spread.
Este evident că relația dintre cărbune, gaze naturale și energie electrică este strâns legată de o abordare rațională în maximizarea profitului: producătorii se vor îndrepta către cel mai ieftin combustibil. Îl vor achiziționa în vederea producerii energiei electrice, ceea ce le va influența costul marginal de producție.
Clean Dark Spread (CDS) măsoară marja potențială a unui producător ce are ca sursă pentru energia generată cărbunele. Denumirea este destul de clară, “Dark” se referă la cărbune, iar “Clean” indică faptul ca este luat în considerare și costul emisiilor de carbon.
Acest indicator este calculat pentru fiecare piață importantă în parte și poate fi personalizat inclusiv la nivel de producător individual, iar pentru calcul se ține seama de randamentul mediu al termocentralelor și de factorul de intensitate a emisiilor.
Pentru piața germană, de exemplu, CDS se calculează astfel:
Clean Spark Spread (CSS) măsoară marja potențială a unei termocentrale ce produce energia din arderea gazelor naturale. Semnificația este similară cu cea a indicelui de mai sus, termenul “Spark” referindu-se la gazele naturale folosite.
În multe din piețele europene CSS este calculat având la bază diferiți factori de eficiență a combustibilului (randament) în funcție de termocentralele tipice ce folosesc acești indicatori ca referință. Astfel, se calculează CSS pentru 45%, 50% sau în unele cazuri 60% din randament, folosind următoarea formulă:
Cărbunele și Gazele Naturale pot fi considerate combustibili complementari în sectorul energetic. Prețul acestora este normalizat cu randamentul tipic al centralelor ce folosesc respectivii combustibili. La acesta care se adaugă amprenta de carbon specifică fiecărui combustibil.
În mod normal, cărbunele este considerat un combustibil mai ieftin, însă cu o intensitate mai mare de emisie CO2 în atmosferă, pe când gazul natural este mult mai scump, însă mai “curat”.
Din această cauză costul de conformare a emisiilor de dioxid de carbon joacă un rol cheie în randamentul pe care îl pot obține producătorii ce folosesc combustibili fosili (gaze naturale, cărbune sau păcură).
În graficul de mai jos puteți observa cei doi indicatori, CDS și CSS, care iau in considerare rentabilitatea folosirii cărbunelui sau gazelor naturale ca sursă de producere a energiei electrice în Germania.
În concluzie, este important să înțelegem factorii care influențează prețul energiei electrice tranzacționate, să folosim indicatori care să poată semnala din timp riscurile ce pot apărea în aceste piețe și să construim mecanisme eficiente de gestionare a acestor riscuri. Aceste mecanisme sunt vestele de salvare de care avem nevoie în astfel de situații. Nu trebuie lăsat totul în voia sorții și sentimentului de incertitudine. Există soluții pentru fiecare caz în parte. Este așa deoarece fiecare companie energetică locală activează într-un context mai larg decât granițele țării din care face parte.
Dacă pe fondul neînțelegerii acestor mecanisme, ne vom complace în previzionarea unor randamente mari din comercializarea producției de energie, ni se va părea probabil lipsită de sens o cheltuială menită să ne acopere riscurile. Dar în cazul unei evoluții nefavorabile a pieței, cum a fost cea din ultimul an, putem să pierdem mai mult decât putem suporta.
fără comentarii
Fii primul care comentează