Victor Davis Hanson: cel de-al doilea război mondial sau despre anii teribili ai umanităţii

În catalogul de atrocităţi şi de orori al modernităţii, cel de-al doilea război mondial deţine un loc aparte. Prin numărul de victime, prin capacitatea de a genera un eveniment de o intensitate a ororii fără precedent, Holocaustul, prin amploarea mutaţiilor pe care le produce şi prin potenţialul de a deschide însăşi era atomică, anii dintre 1939 şi 1945 pot fi priviţi ca anii teribili din istoria umanităţii. Cruzimea în numele Ideologiei atinge un prag ce părea imposibil de atins. Barbaria se uneşte cu avansul tehnologic, pentru a da naştere unui infern terestru în continuă expansiune.

Despre acest laborator în care se zămisleşte lumea postbelică scrie Victor Davis Hanson în “The second world wars”, iar natura polemică şi inovatoare a lecturii sale este dovedită de chiar titlul ce mizează pe declinarea la plural a conflictului. Căci trecerea de la o serie de războaie de frontieră, câştigate de Germania lui Hitler, la cataclismul mondial , trecere ce are loc o dată cu atacul din iunie 1941 împotriva URSS şi cu operaţiunea mişelească de la Pearl Harbour, face ca întreaga natură a luptei care se desfăşoară să se schimbe radical. De abia acum războaiele se unesc într-un gigantic război, asemeni unui maelstrom ce înghite continente.

Iar în acest nou război, unul care se poartă la o scară ce nu are egal în secolele de dinaintea sa, întinderile continentale şi oceanele sunt stăpânite prin efectul tehnologiei. Pentru Eurasia, acest război înseamnă lichidarea ambiţiilor naziste şi ridicarea Imperiului sovietic. Pentru Pacific, el implică eliminarea Japoniei ca actor global şi începutul accelerat al declinului colonial. Pentru umanitatea întreagă, el anunţă intrarea în noua vârstă a înfruntării dintre libertate şi comunism, în cadrele “războiului rece”.

În acest război ce se extinde spre a contamina întregul univers, puterile Axei debutează cu o energie destructivă nimicitoare, spre a fi nimicite, în final. Germania şi Japonia sunt seduse de acest vis himeric al supremaţiei globale, un vis care nu poate fi susţinut de propria lor capacitate umană şi industrială. Ambele imperii dictatoriale provoacă un efect de domino care le va fi fatal: apariţia URSS şi Statelor Unite în ecuaţia mondială le anulează orice şansă realistă de a învinge.

Simbolic, lectura lui Victor Davis Hanson insistă asupra combinaţiei de factori ce încurajează Axa în acest marş sângeros către dominaţie mondială: de la conciliatorismul britanic şi izolaţionismul american până la felonia sovietică, puterile aliate de mai târziu sunt responsabile pentru absenţa descurajării acestor vocaţii imperialiste. Căci, tocmai în absenţa acestei descurajări, Germania şi Japonia se aruncă într-un pariu întemeiat pe o serie de premize false. Ipotezele iniţiale se vor dovedi a fi eronate: Marea Britanie şi imperiul ei nu capitulează, Statele Unite se mobilizează într-un ritm ce desfide orice predicţie anterioară, în vreme ce armata lui Stalin este departe de a fi oştirea ineficientă pe care oficialii nazişti credeau că o vor înfrunta în Est. Cât despre Japonia, atacul împotriva Statelor Unite declanşează un război existenţial care nu poate fi câştigat.

Există, în aceste războaie mondiale care se succed între 1939 şi 1945, o serie de paradoxuri ce hrănesc dilemele morale postbelice. Aliaţii, atât de diferiţi ideologic, reuşesc să îşi coordoneze eforturile într-o manieră la care adversarii lor nu pot ajunge. În egală măsură, aliaţii sunt marcaţi, timp de patru ani, de un dublu regim al confruntării: Uniunea Sovietică este inamicul mortal al Germaniei, dar nu şi al Japoniei, de vreme ce cu aceasta din urmă este în vigoare un pact de neagresiune. De aici, posibilitatea ca Rusia să evite un război pe două fronturi, în iarna lui 1941.

Istoria morală a războiului mondial se cere scrisă cu fermitate democratică, iar angajamentul intelectual şi etic al lui Victor Davis Hanson este încărcat de patos vizionar. În pofida eşecurilor de parcurs, în pofida concesiilor, adesea tragice, pe care sunt obligaţi să le accepte, în pofida a toate acestea, campania anglo-americană are ca obiectiv salvarea umanităţii de la pericolul, fatal, al victoriei Axei. Ceea ce energia americană şi curajul britanic şi cel al naţiunilor din Commonwealth oferă lumii este şansa de a nu asista la croirea unui univers modelat de fantasmele genocidare şi militariste. Geniul american, odată pus în mişcare, este în măsură să producă, să coordoneze şi să facă să triumfe un efort militar colosal. Pe plajele din Normandia, aliaţii anglo-saxoni pun temeliile viitorului paşnic şi liber al Europei. Sângele american, britanic şi canadian se varsă, aici, spre a întemeia o ordine a dreptului şi demnităţii umane. Iată ceea ce europenii nu trebuie să uite niciodată.

Istoria morală a războiului mondial implică, pentru aliaţii occidentali, alegeri ce-i încarcă cu povara lor etică. Înfrângerea Germaniei şi a Japoniei este pregătită de un vast război aerian în care tehnologia destructivă este înfricoşătoare. Dar atacurile împotriva Dresdei sau oraşului Tokyo nu sunt gesturi gratuite de cruzime barbară, asemeni celor ale inamicului, ci parte din campania de câştigare a unui război. Cât despre atacul atomic american, sugerează Victor Davis Hanson, el este alternativa la scenariul incinerării cu napalm a întregii Japonii: forţa nucleară evită un cataliclism umanitar încă şi mai teribil.

Istoria războiului mondial este inseparabilă de ambiguitatea cazului sovietic. Uniunea Sovietică este nu doar statul care provoacă cele mai mai pierderi Germaniei, în contextul unui război ce aboleşte orice standarde de respect uman şi de decenţă colectivă, dar şi actorul ce, prin pactele cu Germania şi Japonia, devine co-responsabil pentru izbucnirea conflagraţiei înseşi. Uniunea Sovietică iese din acest război aureolată de nimbul salvatorului umanităţii de pericolul nazist. Victimele de la Katyn nu au loc în acest tablou retuşat al victoriei. Pentru naţiunile central-europene, anul 1945 este cel al înstăpânirii unei noi sclavii. Dispariţia imperiului hitlerist eliberează terenul pentru hegemonia sovietică.

Se poate spune, aşa cum notează şi Victor Davis Hanson, că autenticul câştigător al acestui carnagiu este URSS: ordinea stalinistă durează şi se extinde. Ingratitudinea faţă de sprijinul anglo-american din vreme de război este urmată de agresivitatea din primii ani de război rece. Sacrificiile popoarelor din URSS sunt temelia acestui nou imperiu totalitar global.

Idealul american al unei lumi dominate de concordie eşuează. Uniunea Sovietică nu poate fi încadrată în rama utopică a Naţiunilor Unite. Imperiile coloniale europene se prăbuşesc, în vreme ce domeniul colonial sovietic acoperă jumătate din Europa şi-şi exportă ideologia, global: iată unul dintre paradoxurile pe care stânga progresistă alege să le ignore, deliberat. Fără acest război mondial, China lui Mao nu ar fi fost posibilă, la rândul ei: comunizarea este asemeni unui val seismic ce nu poate fi oprit.

Lecţia războaielor mondiale dintre 1939 şi 1945 trimite la datoria de a opri ascensiunea răului, cu orice preţ, chiar şi în clipele în care pacea acoperă laşitatea colectivă. Fermitatea previne dezonoarea, iar solidaritatea dintre naţiunile ce preţuiesc libertatea constituie un front redutabil. În confruntarea cu totalitarismele, ordinea democratică trebuie apărată. Concilierea este primul pas către dezastru şi moarte. Acum, ca şi atunci, demnitatea şi libertatea au un preţ pe care trebuie să fim pregătiţi să ni-l asumăm, colectiv.

Articol apărut pe LaPunkt.