SUA se află într-un „război rece“ cu China, iar pentru asta are nevoie de aliaţi puternici pentru a realiza un containment 2.0 eficient.

Începând de la accederea sa în funcţie, Trump a dovedit o schimbare la 180 de grade a modului de a face politică prin aplicarea unei strategii de business. În acest spirit şi-a creat şi echipa/administraţia. Noul tip de abordare este tipică unei strategii de business de tip disruptive, când lansezi un produs/serviciu nou care rupe efectiv alte relaţii de afaceri şi optimizează diferite procese. Tradusă în practica relaţiilor internaţionale ar reprezenta o întoarcere la realpolitik, fără baze ideologice şi aplicarea motto-ului lordului Palmerston: „relaţiile se schimbă, interesele sunt permanente“.

Într-adevăr, această abordare a cauzat reacţii şi comentarii, în special negative, din partea aliaţilor tradiţionali, obişnuiţi şi interesaţi în menţinerea status-quo-ului în relaţiile bi şi multilaterale pentru că aşa le dictează propriile interese. În acelaşi timp, reprezintă şi un „window of opportunity“ pentru aliaţii actuali să se adapteze unei noi dinamici şi reprezintă o şansă pentru identificarea şi negocierea de noi parteneriate şi alianţe cu alte state, care nu păreau a fi posibile şi realizabile.

Problema nord-coreeană datează din anii ’50 şi este una malignă pentru că reprezintă un punct de intersecţie şi ciocnire a intereselor a tuturor părţilor interesate: China, SUA, Rusia şi Japonia, plus Coreea de Sud. Reprezintă un vestigiu al începutului Războiului Rece, când forţele comuniste s-au confruntat cu forţele democratice. A fost semnat un armistiţiu, însă nu reprezintă un tratat de pace, astfel încât riscul reaprinderii conflictului este permanent şi domină, ca o sabie a lui Damocles, orice fel de nivel de discuţii şi negocieri în formatul regional.

Acelaşi model de acţiune a fost şi-n Vietnam, pe fondul terminării celui de-al doilea război mondial. Ho Shi Min, liderul comunist al mişcării de independenţa a Vietnamului, a reuşit o relaţionare operativă cu SUA, pe perioada ocupării Indochinei de către japonezi, prin care OSS/CIA a primit ajutor substanţial în know-how militar şi armament. Ulterior, SUA, deşi avusese o relaţie excelenţă cu liderul vietnamez şi pe fondul începerii Războiului Rece cu URSS, a ales să susţină politica Franţei în zonă, datorită considerentelor strategice şi ideologice. Aici intervine notă de diferenţa între Vietnam şi Coreea, anume organizaţia Viet Cong din nordul Vietnamului democratic, susţinut de SUA. Războiul din Vietnam a creat foarte multe resentimente, mai ales în SUA la nivelul populaţiei şi a pierderilor militare şi politice, însă acestea au fost depăşite prin reluarea relaţiilor politico-diplomatice între Hanoi şi Washington DC, iar realizarea politicii Doi Moi şi liberalizarea economică a însemnat oportunităţi de investiţii americane. La ora actuală, relaţia este una excelentă, având şi un caracter militar, cu precădere în vânzările de armament, dar fără prezenţa US Navy deoarece Hanoi îşi menţine politica de non-prezenţă militară străină pe teritoriul naţional pentru a nu tensiona relaţiile cu China.

La ora actuală, China susţine deschis regimul din Coreea de Nord, fiind principalul ajutor economic, însă relaţiile politice bilaterale au o tendinţă de schimbare. Presa a relatat pe larg că de la momentul venirii la putere a lui Kim Jong-un, acesta a schimbat piramida de putere prin eliminarea fizică a „oamenilor Beijingului“. În acest sens, China pierde din asset-uri şi influenţă la Pyongyang, iar Kim îşi afirmă deschis dorinţa de „autonomie“, cu tendinţe de „independenţă“, faţă de Beijing, în principal, şi faţă de alte puteri, iar arsenalul militar, dotat cu o armă nucleară, este metoda de realizare. În acest sens, aceste fricţiuni bilaterale pot fi exploatate în favoarea unui terţ interesat.

SUA se află într-un „război rece“ cu China, iar pentru asta are nevoie de aliaţi puternici pentru a realiza un containment 2.0 eficient. Interesul strategic american este să menţină controlul asupra Pacificului deoarece este singura cale de a fi atacată, iar China îşi doreşte să treacă din statutul de putere continentală către putere maritimă, astfel încât să poată accede statutul de putere mondială efectivă. Astfel, poate fi iniţiată o „blocadă continentală“ printr-o încercuire ingenioasă a Chinei de către SUA prin Coreea de Nord şi Vietnam. În acest sens poate fi creionată şi aplicată o strategie de construcţie a unui Vietnam 2.0 inversat în Coreea de Nord: denuclearizare pentru a obţine asigurări politice de menţinere a regimului familiei Kim şi liberalizare pentru investiţii, deoarece în nord există foarte multă forţă de muncă care poate aduce plus valoare economiei; aceasta fiind cheia decriptării mesajului lui Trump: „Coreea de Nord poate fi o putere economică mondială“.

Articol apărut pe Adevărul.

Sursa foto: AP

 

Tags: , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu