Premierul britanic Theresa May îi va trimite marţi sau miercuri preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, o scrisoare în care va solicita amânarea Brexitului, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al cabientului de miniştri de la Londra.

Potrivit unor informaţii difuzate de BBC, solicitarea vizează amânarea Brexitului până la finalul lunii iunie, cu opţiunea unei prelungiri pentru încă doi ani.

Cererea guvernului britanic survine după ce Parlamentul din Regatul Unit a respins de două ori acordul negociat cu Bruxelles-ul pentru părăsirea Uniunii Europene. Actualul termen limită pentru obţinerea unui acord pe marginea Brexitului este 29 martie.

Sursa: Agerpres

 

Tags: , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu