Parlamentul European și Consiliul au ajuns marţi la un acord provizoriu privind consolidarea normelor în materie de protecție a consumatorilor și aplicarea mai eficientă a acestora. Principalele îmbunătățiri vor fi sporirea gradului de transparență de care beneficiază consumatorii atunci când fac cumpărături online, sancțiuni eficace și norme clare care să abordeze problema dublului standard de calitate a produselor în UE. Comisia Europeană a propus noile norme în luna aprilie a anului trecut, în cadrul pachetului intitulat „Noile avantaje pentru consumatori”.

Măsurile adoptate vor oferi consumatorilor mai mult beneficii concrete.

 

Introducerea unor sancțiuni eficace pentru încălcările legislației UE privind protecția consumatorilor: autoritățile naționale de protecție a consumatorilor vor avea competența de a impune sancțiuni eficace, proporționale și disuasive într-un mod coordonat. Pentru încălcările pe scară largă care îi afectează pe consumatorii din mai multe state membre ale UE și care fac obiectul unei aplicări coordonate la nivelul UE, amenda maximă care poate fi impusă în fiecare stat membru va fi de cel puțin 4 % din cifra de afaceri anuală a comerciantului.

Combaterea dublului standard de calitate a produselor de consum: în noile norme se precizează că faptul de a comercializa un produs ca fiind identic cu același produs vândut în alte state membre, în condițiile în care, în realitate, respectivul produs are în mod semnificativ o compoziție sau caracteristici diferite nejustificate, constituie o practică înșelătoare.

Consolidarea drepturilor consumatorilor în mediul online: atunci când cumpără de pe o piață online, consumatorii vor trebui să fie informați în mod clar dacă vânzătorul produselor sau al serviciilor este un comerciant sau o persoană fizică, astfel încât să știe de ce tip de protecție beneficiază în cazul în care apar probleme. Atunci când efectuează căutări online, consumatorii vor fi informați în mod clar dacă un rezultat al căutării este plătit de un comerciant. De asemenea, aceștia vor fi informați cu privire la principalii parametri care determină clasificarea rezultatelor căutării.

În continuare, acest acord provizoriu trebuie să fie adoptat în mod oficial atât de Parlamentul European, cât și de Consiliu.

Măsurile sunt luate după mai mulţi ani în care state membre din centrul şi estul Europei, precum Cehia, Ungaria şi Polonia au reclamat la nivel european că produse alimentare vândute pe teritoriul lor naţional sub acelaşi brand ca în vestul Europei conţineau ingrediente de o mai proastă calitate sau în cantităţi mai reduse.

 

Tags: , , , , ,

 

1 comentariu

  1. […] informați în mod clar dacă un rezultat al căutării este plătit de un comerciant. De asemenea, aceștia vor fi informați cu privire la principalii parametri care determină clasificarea rezultatelor […]

Lasă un comentariu