Despre vanitatea gloriei în era digitală

În era digitală singurul ce contează cu adevărat este prezentul etern în care suntem prizonieri. Trecutul este o materie aruncată în coşul electronic de gunoi, în vreme ce viitorul este o abstracţie nedesluşită. Era digitală a abolit posteritatea, extinzând graniţele unui imperiu între ale cărui margini gloria se află în vecinătatea uitării.

Căci gloria în era digitală este un triumf al efemerului şi al vanităţii. Butonul de like sau de share este instrumentul prin care se realizează exerciţiul critic al lumii noastre, un exerciţiu critic din care este alungat însuşi discernământul critic. Şirul de postări care inundă ecranele tactile ale contemporanilor noştri este un drum fără de început şi fără de sfârşit. Fiecare zi o împinge în uitare pe cea de dinaintea ei, ca şi cum aceasta ar fi încetat să mai existe. Peretele impenetrabil de facebook macină timpul, umanitatea şi ideile. El consemnează nu sentimentul continuităţii, ci pe acela al rupturii.

Limbajul se simplifică, expresivitatea se atrofiază, imaginaţia se şterge şi dispare. De vreme ce nu mai există alt viitor în afara curgerii de postări, gloria nu poate fi atinsă decât prin înscrierea în logica prezentului întins până dincolo de marginile lumii. Gloria este rezervată celor care deţin ştiinţa de a se adresa insaţiabilei frici de trecut şi de viitor pe care o resimt atâţia dintre oamenii erei digitale. Critica, îndoiala, scepticismul sunt refuzate pentru că tulbură pacea comunităţii şi impiedică un marş de neoprit al progresului.

Posteritatea o dată abolită, gloria este la un click distanţă, pregătită să încununeze efortul celor care populează golul locvace şi agresiv al erei digitale. Spaţiul virtual, fragmentat, dinamic şi volatil descurajează nuanţele, impunând cultul fanatismului ce face apel la imediat în detrimentul duratei. Siguranţa ignoranţei este primul pas pe drumul ce duce la glorie. A fi influencer, astăzi, înseamnă a livra, în ritm accelerat, adevărurile ce trebuie digerate. Gloria răsplăteşte pe cei care nu cunosc ezitarea, pe cei care emancipează şi îndrumă, animaţi fiind de instinctul prometeic al educaţiei.

Dispariţia posterităţii este consecinţa înlăturării tradiţiei în acest prezent al erei digitale, trecutul este un material irelevant, căci iluzia reîntemeierii adamice a lumii este una dintre obsesiile contemporanilor noştri. Eliberaţi de lestul reacţionar al tradiţiei, cei binecuvântaţi de lumina digitală pot să îşi joace rolul de predicatori ai religiei binelui global. De la dietă la starea societăţii şi a corpului, cei încununaţi de gloria digitală (cuantificabilă în like-uri şi vizualizări), trasează căile pe care sunt invitaţi să meargă credincioşii. Era digitală este o eră sincretică, în care fervoarea religioasă se transferă în ipostaze hibridizate grotesc. Strălucirea ei efemeră este acompaniată de pasiunea cu care întemeietorii sunt veneraţi de fidelii lor.

Chipurile sunt schimbate, decorurile par altele, dar ceva nu se modifică, ca şi cum timbrul vremii noastre ar trece peste toate şi toţi, acordându-le actorilor guralivi o identitate interşanjabilă. Gloria digitală se naşte şi apune meteoric: în prezentul etern, durata nu mai are nici un sens şi nici un înţeles. Patologia timpurilor noastre se regăseşte în celebritatea de mucava a gloriei efemere. Pentru această lume, acesta este trecutul, prezentul şi viitorul. Singura cunoaştere accesibilă ei este sclipirea şirului de postări şi de clipuri.

Gloria erei digitale celebrează vidul ce înaintează, asemeni nimicului care ameninţa poveştile din cartea lui Michael Ende. De această dată, nimeni însă nu mai pare pregătit să viseze, spre a salva pe cei care există prin visele noastre. Neantul digital înaintează şi devorează, cu implacabila sa energie. Dincolo de frontierele sale nu se mai află nimic: prezentul zgomotos se întinde fără de sfârşit, acumulare de imagini şi de sunete incontinentă şi sacadată.

Articol apărut pe LaPunkt.