Lidera principalului partid al dreptei radicale din Franţa, Marine Le Pen, a declarat că este deschisă pentru formarea unui mare grup europarlamentar care să includă şi partidele conservatoare de guvernământ din Ungaria şi Polonia, Fidesz, respectiv Partidul Dreptate şi Justiţie (PiS).

Preşedinta formaţiunii Rassemblement national (Adunarea Naţională) a susţinut duminică la Bruxelles, în cadrul unui miting de susţinere pentru partenerii ideologici de la Vlaams Belang, că oricine este de părere că grupul europarlamentar din care face parte partidul ei are dreptate în chestiunile de politică europeană este binevenit dacă doreşte să i se afilieze.

În acest context, Le Pen a lansat o invitaţie către partidul conservator maghiar Fidesz, condus de Viktor Orban, recent suspendat din Partidul Popular European (PPE) din cauza unor derapaje eurofobe.

„Domnul Orban trebuie să vadă dacă este mai în acord politic cu membrii PPE care au votat împotriva sa, care au votat relocalizarea forţată de migranţi în ţările membre (…), sau dacă se simte mai în acord politic cu mişcări ca a noastră”, a spus ea.

Deşi Orban şi Matteo Salvini, liderul dreptei radicale din Italia, au decis pe 2 mai să coopereze pe dosarul migraţiei, în cadrul unei întrevederi la Budapesta, premierul maghiar a respins până acum existenţa oricărei intenţii de colaborare cu Marine Le Pen.

Lidera dreptei radicale franceze a confirmat într-un răspuns oferit la conferinţa de presă susţinută după miting că invitaţia este lansată şi conservatorilor polonezi, care totuşi manifestă reticenţă şi faţă de ea, şi faţă de Salvini, din cauza vederilor lor filoruse.

„Dacă Polonia nu vrea relaţii întărite cu Rusia, nimeni nu o obligă. Aceste divergenţe, care pot exista şi care ţin de istorie, nu trebuie să împiedice posibilitatea de a constitui acest mare grup” în Parlamentul European după alegeri, a precizat Le Pen.

Sursa: Agerpres

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu