Deputatul conservator Boris Johnson, cel mai probabil succesor al Theresei May ca premier al Marii Britanii, a precizat duminică într-un interviu acordat către The Sunday Times că nu va plăti Uniunii Europene cele 39 miliarde de euro datorate pentru părăsirea comunităţii până ce nu va primi condiţii mai favorabile în acordul de despărţire.

„Prietenii şi partenerii noştri trebuie să înţeleagă că banii vor fi păstraţi până când vom avea mai multă claritate cu privire la drumul pe care să mergem”, a spus Johnson, fost ministru de externe şi un adept îndârjit al Brexitului.

Johnson, unul dintre cei unsprezece conservatori care şi-au anunţat până acum dorinţa de a lua locul demisionarei Theresa May în 10 Downing Street, consideră că este „unicul care poate conduce ţara printre Scylla şi Caribda lui Corbyn şi Farage”, liderii Laburiştilor şi Partidului Brexit, principalii oponenţi politici ai Partidului Conservator.

Surse: Agerpres, Politico

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu