Uciderea generalului iranian Soleimani vineri, pe aeroportul internaţional din Bagdad, în urma unui atac efectuat de o dronă a armatei SUA a  suscitat un imens interes şi o grozavă tensiune la nivel mondial şi chiar şi în micuţul şi înapoiatul nostru colţ de lume, unde a trebuit totuşi să concureze la canalele de ştiri cu disputa din trafic dintre vatmanul unui tramvai din Bucureşti şi şoferul agresiv al unui autoturism BMW.

Emoţia s-a rostogolit în media clasică şi în social media, purtată de ştiri care anunţau al treilea război mondial, vorbeau de rachete iraniene împotriva scutului de la Deveselu, îl ridicau în slăvi pe Donald Trump sau îl descriau pe preşedintele american drept cel mai mare nebun al planetei.

În fapt, ne confruntăm cu mult zgomot pentru nimic sau, în fine, pentru rating câştigat prin sperietură şi scandal,  nu prin informare şi educare a publicului).

Situaţia actuală este mult mai simplă şi aşezată decât s-ar crede.

De ceva vreme, mai precis de un an şi jumătate, de când preşedintele american Donald Trump a anunţat că doreşte renegocierea tratatului nuclear cu Iranul deoarece ar fi fost defavorabil SUA şi pentru că, dincolo de aspectele atomice, lăsase mână liberă Teheranului să atace neconvenţional aliaţii americani din Orientul Mijlociu, relaţiile dintre Statele Unite şi Iran s-au degradat continuu. Fiecare dintre cele două puteri au încercat să lovească din ce în ce mai puternic şi mai des în interesele  celeilalte în regiune, iar violenţa s-a intensificat de-a lungul unei spirale care a degenerat în ultima lună mai ales în Irak, culminând cu atacarea ambasadei americane din Bagdad de miliţii şiite loiale Teheranului şi, în mod direct,  lui Soleimani, eminenţa cenuşie a operaţiunilor de acest  fel împotriva SUA.

În această cheie a războiului nedeclarat între SUA şi Iran care se derulează de mai bine de 18 luni, atacul american împotriva lui Soleimani devine unul perfect explicabil, iar discuţiile privind legalitatea şi oportunitatea lui devin irelevante.

În prezent contează cu adevărat doar două chestiuni.

Prima: Ce va face Iranul în continuare? Va escalada conflictul în cele ce urmează, prin atacuri devastatoare împotriva SUA şi aliaţilor ei arabi, sub imperiul sentimentului de răzbunare şi al evaluării conform căreia, după victoria repurtată în Siria în susţinerea lui Assad, deţine capacitatea de a elimina influenţa americană din Orientul Mijlociu? Sau va înţelege mesajul de avertisment al SUA că prin atacarea ambasadei americane din Bagdad a încălcat o importantă linie roşie şi, cel puţin pentru moment, va diminua intensitatea atacurilor directe asupra forţelor americane din Orient, întreprinzând câteva acţiuni anemice de răspuns astfel încât să nu îi fie afectată  imaginea?

A doua: Care a fost calculul din spatele atacului ordonat de Donald  Trump împotriva lui Soleimani? Este uciderea generalului iranian un pas într-o strategie îndelung gândită de establishment-ul american de securitate pentru limitarea influenţei iraniene în Orientul Mijlociu sau reprezintă un act impulsiv, rezultat al unei frustrări crescânde a SUA faţă de lipsa unei soluţii eficiente pentru curmarea asertivităţii Teheranului în plan regional?

De aceste două chestiuni depinde evoluţia ulterioară a evenimentelor în relaţiile americano-iraniene, fără îndoială foarte contondentă, doar din întâmplare însă conducând spre un război convenţional, declarat, nedorit în realitate de niciuna dintre părţi.

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu