Primul caz de coronavirus în Germania, riscurile pentru restul populației sunt minime
Un prim caz de coronavirus a fost confirmat în Germania de către autoritățile sanitare din Bavaria.
Ministrul sănătății din acest land german a declarat că pacientul infectat provine din regiunea Starnberg, dar că „starea sa este bună”.
”Va fi monitorizat medical și este izolat”, a arătat ministrul într-o declarație de presă citată de Politico.
Potrivit aceleiași declarații, riscul de îmbolnăvire pentru populația Bavariei este unul redus.
Infectările cu un nou tip de coronavirus, foarte periculos pentru om, au început în orașul chinez Wuhan, unde au decedat până acum 106 persoane. Singurele cazuri de coronavirus înregistrate până acum în Europa sunt reprezentate de trei persoane diagnosticate în Franța, după ce călătoriseră în China.
fără comentarii
Fii primul care comentează