Post-festivism

S-au dus marile aniversări. A trecut centenarul, cu toate că a fost prelungit cu un an sau doi să apucăm să sărbătorim cu toții. La fel, dar fără prea mult fast, a trecut și comemorarea celor trei decenii de la căderea regimului comunist. În acest caz, cei care ar fi putut să aducă mai mult în spatiul public discuția despre 1989 nu au făcut-o: au evitat, poate, acuzațiile de ipocrizie sau o fi fost oboseala punerii în scenă a unui nou simulacru.

Altfel, lucrurile sunt clare. Suntem la ani lumină de așteptările pe care românii le-au avut în 1989. Totuși, la sfârșit de ianuarie de ziua împușcatului “iubit conducător” s-a transmis la televiziunea publică concertul “30 de ani degeaba” ținut de Tudor Gheorghe la Sala Palatului. De-a dreptul revoltător ce a putut să cânte bardul: a distilat în cuvinte și a pus pe muzică protocronismul anilor ’80, altoit cu toate metamorfozele lui post-comuniste.

Toate criticile aduse lui Tudor Gheorghe, care este pe cale să devină cetățean de onoare al Bucureștiului, sunt valide. Dar la fel de reală este și admirația pentru ‘arta’ lui. O combinație de dulce și amar! Dincolo de tot zgomotul public, spectacolul a îmflăcărat sala și privitorii de la televizor prin proiectarea unei stări de spirit care, din păcate, s-a încăpățânat să rămână în România celor trei decenii postcomuniste. Este disperarea neadaptaților, nostalgia tinereților pierdute degeaba și frustrarea că promisiunile momentului ’89 nu s-au împlinit și nici că se vor împlini vreodată.

Toți au dreptate. Dar nici întoarcerea la național-comunism nu este posibilă – cu toate că, de fiecare dată când sunt alegeri cineva speculează sentimentul – la fel cum nici blocajul într-o tranziție perpetuă nu mai ține. Cei care au înțeles că nu-și pot împlini destinul în România au plecat. Sunt cei peste patru milioane de români care au părăsit țara în ultimii zece ani.

Unii politicieni ar vrea să-i aducă acasă, la fel cum alții ar dori să-i țină departe. S-a văzut pe 10 august 2018 în Piața Victoriei. Nimic de comemorat, nimic de regretat. Un simulacru perpetuu!