Cancelarul german Angela Merkel se opune continuării oricărei colaborări între CDU, partidul creștin-democrat de dreapta, pe care l-a condus până de curând, și AfD, grupare de extremă dreapta, pentru exercitarea guvernării în landul est-german Thuringia, relatează Politico.

Merkel a arătat joi în timpul unei vizite efectuate în Africa de Sud că votul comun de miercuri al CDU și AfD pentru instalarea în fruntea de premier regional a liberalului Thomas Kemmerich de la FDP este un pas „de neiertat”.

„Alegerea … este un act unic până acum prin care a fost încălcată convingerea de bază a CDU, și a mea personală, că nu trebuie făcută niciodată vreo majoritate cu sprijinul AfD”, a spus Merkel, care a îndemnat la părăsirea imediată a acestei coaliții politice conjuncturale.

În Thuringia, alegerile regionale din octombrie 2019 au condus la o situație complicată, cu Die Linke, grupare a stângii radicale, deținând 29 de poziții de deputat în parlamentul regional de 90 de persoane, AfD 22, CDU 21, social-democrații 8, iar Verzii și FDP câte 5.

După două scrutinuri în care nu s-a reușit crearea unei majorități, în cel de-al treilea, votul comun al AfD, CDU și FDP a realizat o majoritate minimală pentru liberalul Kemmerich, suflând practic stângii conducerea landului thuringian.

Comentariile de joi ale lui Merkel răspund unei avalanșe de proteste din partea opoziției și a societății civile germane, care consideră că s-a încălcat un tabu prin coalizarea unui partid istoric cu unul de extremă dreaptă. Oprobiul public este cu atât mai mare cu cât liderul local al AfD, Björn Höcke, este unul dintre cei mai radicali membri ai partidului său. Anul trecut, justiția a decis că, în baza declarațiilor pe care acesta le face, criticii săi au tot dreptul de a-l cataloga drept „fascist”.

 

Tags: , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu