Câte un angajat al Comisiei Europene și al agenției pentru securitatea granițelor europene Frontex au contractat noua formă de coronavirus, au confirmat în cursul zilei de luni cele două instituții europene, citate de Politico.

„Pe măsură ce virusul se extinde, avem un coleg în Comisie care a fost testat pozitiv, dar se simte bine în actualele condiții”, a scris comisarul european Johannes Hahn către staff-ul Comisiei, în virtutea responsabilității sale pe latura de resurse umane.

În textul email-ului văzut de Politico și confirmat de un purtător de cuvânt al Comisiei, Hahn precizează că „măsurile necesare de precauție au fost luate deja de săptămâna trecută cu scopul ca respectivul coleg și alte persoane să fie protejate”.

Membrul Frontex care a fost testat pozitiv cu COVID-19 lucrează în oficiul agenției din Varșovia, astfel încât nu există motive pentru ca aceasta să nu își desfășoare în continuarea activitatea.

Potrivit unui comunicat de presă al Frontex, colegii care au intrat în contact cu angajatul infectat vor intra în izolare pentru 14 zile, în vreme ce sediul oficiului este în proces de decontaminare.

Săptămâna trecută, coronavirusul a fost confirmat și pentru câte un angajat al Consiliului European și al Agenției Europene de Apărare.

 

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu