Decretul: binefaceri ale COVID-19 în România

Nu trebuie să fi absolvit cursuri pretențioase de logică spre a constata că răul nu poate fi definit în absența binelui, după cum binele nu are noimă în sine, ci doar raportat la rău. Astfel, un decret de apărare împotriva răului poate aduce la suprafață, desigur, fără intenția autorilor, o serie de binefaceri nesperate.

După o campanie generalizată de defăimare a tot ce înseamnă medicină românească, mergând până la porcăială ordinară și nejustificată tocmai prin generalizare, de la felceri și brancardieri la medici specialiști și profesori universitari, totul în cârdășie cu media submediocră, dar a toate știutoare, cu laude aduse celor care „au ales să profeseze dincolo”, deși nimeni nu le-a publicat foaia matricolă, iată că a venit momentul adevărului la care ne obligă un virus nevăzut, dar (deocamdată aproape) atotputernic; pentru prima dată în ultimii mulți ani am putut auzi din sursă oficială, prezidențială, că trebuie să îi mulțumim corpului medical românesc pentru că din primele momente a „acționat cu profesionalism”. O binefacere mai mare pentru slujitorii sănătății de la noi – atât cât e ea – nu cred că se putea exprima; să sperăm că va dura; recunoașterea desigur, nu neapărat cauza.

După mitingul diasporei din august (câte evenimente dubioase nu s-au petrecut la noi în augustul înflăcărat?), a venit rândul instituțiilor de menținere a ordinii publice să-și facă mea culpa; cu o ticăloșie acivică s-a trecut la accentuarea rolului nefast al jandarmeriei și al poliției pentru simplul și evidentul motiv că și-au făcut datoria în fața grupurilor de huligani care numai cu diaspora nu aveau nimic în comun; în fapt nici cu cetățenii onești din interior. Mediatizarea a fost ca de obicei ticăloșită. Iată însă că același coronavirus face ordine; se recunoaște oficial rolul determinant al organelor de ordine în menținerea … ordinii desigur, nefiind vorba de ordinul maicii Tereza din Calcutta.

După neobosita defăimare a învățământului de toate gradele, cu profesori nepregătiți, perverși, dubioși, ciubucari, (învățământ absolvit însă și de geniile plecate dincolo și de cele prezente în spațiul carpato-danubiano-pontic), o imensă grijă decretală se revarsă asupra tuturor nivelurilor de instruire din Țară. Profesorii sunt lăudați pentru inovațiile pe care le aduc pe linia instruirii emailate. Vom depăși aceste greutăți și vom reveni la normalitate, ni se spune; sperăm că nu și la atitudinea semianalfabetei propagande mediatice.

Aproape incredibil de auzit, incredibile auditu cum ar zice latinul, se accentuează grija acordată persoanelor bătrâne, vulnerabile; nu mai sunt probleme cu  bugetul devorat de pensiile pentru care majoritatea a lucrat o viață, totul va veni la timp, medicamente sunt, iar alimentele cert nu vor dispărea pentru că pensionarii ar avea  timp să stea la coadă, cum se credea odinioară (unii chiar credeau); deci nu se mai pune problema pe care o sugeram nu demult: cine nu are bătrâni să-și cumpere, cine are prea mulți să-i extermine; să nu uităm însă că decretul are efecte 30 de zile. Poate se prelungește… Deci să avem grijă de cei dragi indiferent de sex, etate și religie (aici e o problemă, dar sugestiile Patriarhului sunt din nou apreciabile); nu sunt probleme nici cu naționalitatea, căci s-a subliniat „suntem români”, ceea ce e foarte bine.

Justiția pare să revină la înțelesul primordial al termenului, căci va trudi pe altarul dreptății numai în cazuri speciale care nu știm însă în ce constau (greu de crezut că violatorii și criminalii vor primi sentințe rapide și corecte). Jus stitia se referea inițial (starea… pe loc a lui ius) la faptul că activitatea se desfășura doar în anumite zile, în altele actul juridic „stătea pe loc”.

În fine, dar nu tocmai la urmă, se arată că o mare răspundere au mijloacele mediatice; e un fel mai elegant de a spune că ar fi benefică încetarea activității de isterizare a populației doar pentru a avea audiență sporită; că lucrurile așa trebuie înțelese au probat-o tocmai câțiva analiști de la canalele din care își iau stipendiile deloc neglijabile, arătând cu sobrietate și schimbând placa implicit, că media trebuie să se abțină și să renunțe la isterizarea populației  prin fake neuws.

Din cele arătate fie și sumar rezultă că așa cum spune înțeleptul din popor „rău cu răul, dar mai rău fără el”. Din succinta analiză  propusă rezultă clar o serie de binefaceri cauzate de nevăzutul virus, preponderentă fiind întoarcerea la respectul față de instituțiile Statului. Cât va ține e greu de spus, dar e limpede că mesele rotunde despre necesitatea  diminuării rolului Statului, debitate de somitățile civile ale societății, s-au dovedit umflate cu vid. Cei vechi credeau că „Statul nu moare”, indiferent de circumstanțele timpurilor. Trebuie să acceptăm că s-a adeverit una dintre Directivele Congresului XIII al P.C.R, prezentă și în Raport: „Rolul statului se va menține urmând să crească în anumite situații”.

Conform sugestiilor de care avem parte mai nou, să sperăm! Chiar dacă – ne învață Seneca din proprie experiență –  „speranța este numele unui bun nesigur”.

Articol apărut pe LaPunkt.