Un veteran britanic în vârstă de 99 de ani, care a supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial, a fost plăcut surprins să vadă că modesta lui strângere de fonduri, care avea ca țintă obținerea a 1000 de lire sterline pentru cadrele medicale din Regatul Unit, a reușit să atragă în câteva zile donații de 8 milioane de lire, anunță Associated Press.

Inf. 810 - Marea Britanie veteran

Sursa foto: Captură Youtube

Dat fiind că Tom Moore urmează să împlinească pe 30 aprilie vârsta de 100 de ani, familia lui a organizat pe social media o strângere de fonduri în jurul unei provocări: aceea de a face 100 de tururi ale grădinii sale de 25 de metri, folosindu-se de cadrul său metalic pentru deplasare, înainte de a împlini centenarul.

Moore și familia sa își propuseseră să strângă 1000 de euro, dar au fost surprinși când în numai 24 de ore, nivelul donațiilor ajunsese deja la 70000 de euro. În doar câteva zile, suma totală strânsă din donații a ajuns la 8 milioane de lire sterline, după ce circa 250000 de persoane au donat bani pentru cadrele medicale.

„Când am fost la spital, pentru șold și mai apoi pentru cap, îngrijirea pe care am primit-o de la acești oameni a fost absolut de necrezut. … Norocul îi ajută pe cei curajoși, și ei așa sunt, sunt curajoși”, a explicat Moore gestul său pentru The Guardian.

 

Tags: , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu