Politica memoriei istorice ca instrument al influenței ruse asupra Belarusului

Știința istorică joacă un rol crucial în modelarea conștiinței. În acest sens, Belarusul se află într-o situație foarte periculoasă. În perioada sovietică trecutul bielorus a fost privit din punct de vedere marxist-leninist. După ce Belarusul a obținut independența în 1991, a început o scurtă perioadă de revizuire obiectivă a istoriei naționale.

După 1994, abordările de revizuire a aspectelor de bază ale istoriei bieloruse au început să se răspândească în științele istorice din Belarus, însă accentul sovietic de bază a rămas. Această situație continuă și astăzi, fiind folosită activ de vecinul estic al Belarusului. Ideologii ruși (cei mai mulți sunt istorici), folosind slăbiciunea ideologiei statului din Belarus, încearcă să manipuleze fapte istorice și, prin intermediul lor, să influențeze societatea din Belarus, care în mare parte știe puțin despre istoria națională. Unul dintre centrele de influență rusă este Fundația memoriei istorice, în frunte cu istoricul rus Alexander Dziukov. Organizația menționată există încă din 2008 și încă de la început participă activ la procesul de formare a istoriografiei bieloruse.

Declarându-și sprijinul pentru „desfășurarea cercetărilor privind paginile actuale ale istoriei rusești și est-europene”, Fundația Rusă pentru Carte susține direcția favorabilă Kremlinului în dezvoltarea științei istorice din Belarus. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește publicarea volumelor de arhivă „Ucigașii de la Katîn: al 118-lea batalion al Poliției de Securitate din Ucraina în Belarus” (2018) sau „NKVD în Belarusul de Vest” (2019). Prima carte subliniază în mod activ că sate întregi din Belarus au fost arse … de ucraineni. Acest lucru este promovat din motivul conflictului ruso-ucrainean din Donbas, în care Belarusul (în sfera politică) încearcă să mențină o poziție neutră. Dar societatea belarusă? Se deschide un câmp de manevră pentru propagandiștii ruși. „Bandera a dat foc țăranilor pașnici din Belarus” – acest „postulat” a fost promovat în mass-media din Rusia începând cu 2014. În plus, idei asemănătoare încep să apară în opere istorice (literare) care sunt poziționate ca pur arhivistice.

În anul celei de a 80-a aniversări a izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, Rusia a început să „dezvolte” în mod activ tema „Marșului Eliberării Armatei Roșii a Belarusului de Vest și Ucrainei”. În iunie 2019, copia originală sovietică a Pactului Ribbentrop-Molotov, semnată în august 1939, a fost publicată pe site-ul web al Fundației pentru memorie istorică. Faptul publicării trebuie să demonstreze „deschiderea” științei istorice rusești, care, de parcă subliniază: „Iată, nu ascundem adevărul”. Dar, de fapt, Kremlinul este implicat activ în exploatarea temei „17 septembrie 1939”, când, la douăzeci de ani după război, Uniunea Sovietică a început să ajungă la „granițele sale istorice”. În acest context, un rol important îl joacă vechiul postulat sovietic de „eliberare a fraților din Belarus și Ucraina”, care, potrivit Rusiei, nu și-a pierdut actualitatea în prezent. Și din nou, autorii volumelor „NKVD din Belarusul de Vest” afirmă că „încearcă să prezinte o imagine unificată a activităților organelor NKVD la toate nivelurile în contextul acelor sarcini socio-politice care au fost puse de serviciul special al conducerii politice de top a URSS și a conducerii partidului-sovietic a RSS Belaruse”. Principala concluzie a lucrării este constatarea generală, potrivit căreia „personalul NKVD a oferit securitate și stabilitate pentru funcționarii organismelor locale de autoguvernare, a avut grijă de cele mai importante obiecte economice, întreprinderi și instituții industriale, a prevenit furtul, jaful, a creat condiții pentru alegeri și pentru activitatea Adunării Naționale”. Astfel, accentul este special mutat de la politicile represive ale sistemului bolșevic din Belarusul de Vest pe „lucrări pur administrative și executarea ordinelor”. Pe de altă parte, situația s-ar putea schimba în cazul publicării, de exemplu, a dosarelor persoanelor arestate în anii 1939-1940 în fostele provincii de nord-est ale Poloniei, inclusiv reprezentanții așa-numitului „contingent polonez”. Dar aceste informații de arhivă ar demonstra adevărata „față” a NKVD și, prin urmare, publicarea lor este contrară intereselor propagandei rusești moderne.

Deosebit de importante în promovarea „viziunii rusești” a istoriei Belarusului sunt publicațiile populare de scurtă durată din Internet, care apar în ajunul unor date istorice remarcabile. În urma refuzului părții poloneze de a-l invita pe Vladimir Putin la Varșovia, la evenimentele legate de împlinirea a 80 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, majoritatea resurselor de internet rusești au început să acuze activ Polonia că este de vină în declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. În ajunul celei de-a 80-a aniversări a începerii „Campaniei Armatei Roșii din Belarusul de Vest și Ucraina în Polonia”, documentele secrete ale Statului Major General al Federației Ruse au fost publicate pe site-ul Ministerului Apărării al Federației Ruse. Printre ele se află o notă clară a șefului Statului Major General, comandant-șef de rangul I, Boris Șampoșnikov, din 24 martie 1938, în care un comandant militar sovietic a analizat posibilitatea URSS de a lupta împotriva vecinilor săi din Europa și Extremul Orient. Documentul afirma că „Polonia se află pe orbita blocului fascist (Germania și Italia), încercând să mențină independența vizibilă a politicii sale externe”. Șampoșnikov a considerat ca fiind un factor serios alianța militară germano-poloneză îndreptată împotriva URSS. Din punctul de vedere al zilei de astăzi, după ce am analizat un volum considerabil de materiale de arhivă, este sigur să spunem că Polonia nu avea să atace URSS și să fie de partea celui de-al Treilea Reich. În același timp, încă din prima zi a celui de-al Doilea Război Mondial, mii de belaruși și băștinași din Belarusul de Vest s-au luptat cu naziștii ca parte a armatei poloneze. Cu toate acestea, în Belarusul modern, prevalează viziunea sovietică a evenimentelor din cel de-al Doilea Război Mondial, iar publicarea unor astfel de documente fără comentarii istorice, realizate din poziții naționale din Belarus, ar putea denatura realitatea istorică a anilor ’30.

Trebuie subliniat faptul că autoritățile oficiale din Belarus au reacționat din nou „foarte calm” la aniversarea a 80 de ani de la anexarea Belarusului de Vest. În același timp, diverse publicații din Rusia au comentat activ acest subiect. Unele mass-media rusești promovează ideea acordării statutului de sărbătoare națională zilei de 17 septembrie. Este clar că nu se încearcă să fie protejată moștenirea istorică și statalitatea. Principalul scop este crearea unui focar de conflict pe axa Minsk – Varșovia.

Pe lângă evenimentele din secolul al XX-lea partea rusă lucrează activ la subiectul „eroului polonez Tadeusz Kosciuszko” și la Uniunea Lublin, care a fost îndreptată împotriva Moscovei, ceea ce înseamnă că este o pagină negativă a istoriei din Belarus. Având în vedere lipsa unor studii istorice obiective de acest fel, publicațiile populare joacă un rol negativ în consolidarea conștiinței istorice a societății din Belarus.

Influențele rusești în domeniul științei istorice din Belarus sunt destul de puternice și, prin urmare, reprezintă un pericol atât pentru formarea conceptului național de istorie a Belarusului, cât și pentru procesul de formare a conștiinței istorice a societății moderne din Belarus. În acest sens, un rol important îl joacă istoricii și cercetătorii independenți din Belarus, care interacționează direct cu diverse mișcări sociale și cresc nivelul de cunoaștere istorică a bielorușilor.

Discurs rostit în cadrul mesei rotunde internaționale  „Politica istoriei: între regiunea Baltică și Marea Neagră”, desfășurată la Kiev în data de 29 aprilie 2020, în regim de videoconferință, publicat inițial de Agenția BucPress. Textul a mai fost publicat în Eastern Europe: in the fog of hybrid war (2019).

Sursa foto: Belsat.eu