Cuptoare narative subversive cu dublă combustie

Este aproape o unanimitate în mediile de analiză politică (europene, euroatlantice și chiar globale) teza potrivit căreia actuala criză a noului coronavirus va regenera rolul statelor-națiuni, cu posibil efect devastator asupra capacității de funcționare a unor structuri pan-naționale, precum Uniunea Europeană. Pe de altă parte, această criză va testa nu doar supraviețuirea proiectului european, ci și funcționarea și eficiența acestuia, capacitatea sa de a articula politici de coeziune eficiente și responsabile. NU vom reveni la modele istorice de secol 19, dar istoria va năvăli din nou puternic în sufrageriile noastre, aducând cu ea mituri, narațiuni, modele, lecții, narative, soluții, provocări care vor remodela viitorul acestei lumi.

În același timp, Uniunea Europeană are capacitatea ontologică de a răspunde unor crize de amploare; ea s-a născut dintr-o criză de amploare, iar proiectul european a supraviețuit tuturor crizelor, trăind în vecinătatea sau uneori în mijlocul lor.

Pariul geopolitic major al confruntării lumii noastre de astăzi cu actuala criză este cum anume vom combina o creștere (sau cel puțin o consolidare) inevitabilă și anticipată a rolului statelor în arhitectura globală cu nevoia contemporană (și ea în creștere până la pandemia coronavirus) de a armoniza interesele acestora în formule unionale / suprastatale coezive de secol 21, precum Uniunea Europeană.

Recursul la istorie reprezintă un puternic instrument de manifestare a politicii, la nivel național sau unional. Acesta nu doar mobilizează cetățenii cultivând o memorie istorică de tip colectiv, ci, mai mult, exprimă sintetic (și confirmă) concepția despre viitor, proiecția viitorului statelor sau uniunilor statale. Prin memoria istorică și discursurile care o însoțesc, statele și națiunile își exprimă proiecția viitorului lor și construiesc efectiv această proiecție. Discutăm despre lecțiile istoriei pentru că vedem în ele modele posibile pentru cum ne imaginăm lumea noastră de mâine.

Pentru regiunea Mării Negre și a Mării Baltice (vom admite deocamdată ca fiind îndrăzneață și necesară teza asocierii celor două regiuni de facto ce alcătuiesc acest mixaj, un fel de reducere regională a unor proiecte coezive mai largi, precum Intermarium / Inițiativa celor Trei Mări), construcția geopolitică pare mult simplificată față de istoria extrem de complicată a regiunii. Se poate aprecia că toate țările din această regiune sunt parte a proiectului european, iar cele mai multe dintre ele sunt membre ale Uniunii Europene, care reprezintă de câteva decenii expresia politică structurată a proiectului european. Celelalte sunt și ele parte a proiectului european și, cu mici și notabile excepții, sunt angajate în demersuri și procese de aderare la Uniunea Europeană și/sau de consolidare a relațiilor cu Uniunea.

Întrucât politica istorică se exprimă prioritar prin narative, am putea aprecia că în această regiune (Marea Neagră și Marea Baltică) co-există și se întrepătrund trei narative dominante: narativul pan-european, narativul rusesc și narativul neo-otoman. Primul vizează o supremație a coeziunii asupra narativelor statale ce îl compun, fiind un metanarativ, un narativ dominant, cu multiple ingrediente suprapuse (câteodată opuse) ale narativelor statale ce îl alcătuiesc; cel neo-otoman pare mai degrabă unul al dominării, care mizează pe moșteniri imperiale, iar cel rusesc – unul al impunerii, care mizează simultan pe prestigiul lumii ruse și pe instrumente de forță.

În momentul de față, narativul european / paneuropean se exprimă fără echivoc în planul politicii istorice, în pofida uriașelor diferențe de viziune istorică ale Statelor Membre, iar unul dintre documentele esențiale ale acestuia este deja celebra Rezoluție a Parlamentului European European Parliament resolution of 19 September 2019 on the importance of European remembrance for the future of Europe, adoptată în toamna anului trecut[1], o adevărată Biblie a narativului european în ceea ce privește politica istorică[2].

Declarația menționată a Parlamentului European este vitală dintr-o dublă perspectivă pentru larga majoritate a statelor din regiunea Mării Negre și a Mării Baltice: ea fixează concepția de bază a Uniunii Europene privind faptele istorice și istoria Europei legată de al doilea război mondial[3] și, respectiv, exprimă proiecția viitorului Uniunii și angajamentul de a asigura această proiecție, recunoscând astfel importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei[4].

Din păcate, cel mai solid angajament scris al Uniunii Europene privind proiecția acestui viitor, propus de către inițiatorii Rezoluției (inclusiv europarlamentari români), nu a fost inclus în textul final al Rezoluției, dar simpla avansare și discutare a acestuia în plenul legislativului european reprezintă o garanție a sprijinului neechivoc de care se bucură în Uniunea Europeană opțiunea europeană a unor țări din regiune:  proiectul european de pace și integrare nu va fi complet decât atunci când toate țările europene care aleg calea reformelor europene, cum ar fi Ucraina, Republica Moldova și Georgia, devin membre cu drepturi depline ale UE[5].

În momentul de față, în regiune se confruntă două narative dominante – narativul european și cel rusesc[6], iar în subsidiar au loc tensiuni locale (colaterale) între diferite narative naționale divergente[7].

Bătălia / competiția actuală dintre narativele istorice european și rusesc reprezintă o actualizare particulară a unui război (semantic, semiotic, imagologic, politic, geopolitic etc.) mai larg, care a produs în mod sistemic istorie conflictuală aici, în regiune, o reminiscență a unor politici și practici specifice spațiilor de intersecție dintre mari puteri și imperii.

Narativul european / paneuropean vizează prioritar colectarea și întâlnirea liberă a opțiunilor naționale pentru o lume guvernată de principii și valori, iar narativul rusesc nutrește permanent nostalgia imperială a controlului, configurându-se acum ca expresie a suferinței neputinței refacerii imperiului de odinioară (țarist, sovietic etc.).

Din perspectiva europeană (inclusiv românească), narativul istoric rusesc subminează opțiunea liberă pentru democrație a țărilor europene, reprezentând un instrument fundamental al războiului informațional care are ca obiectiv strategic fragmentarea/alterarea proiectului european și divizarea Europei. Când, la presiunile Moscovei, cele două narative ating un nivel ridicat de contondență, ca în ultimele luni, ele pot produce defecțiuni ale funcționării întregului sistem de relații internaționale, la nivel global. De aceea este vital ca narativul european să reziste intruziunilor celuilalt.

În paleta de răspuns utilizată de UE sau de Statele Membre pentru supraviețuirea narativului propriu se combină narative și acțiuni soft cu ingrediente directe/explicite de tip hard, precum declarațiile și rezoluțiile explicite ale parlamentelor naționale privind condamnarea revizionismului istoric rusesc și a propagandei și dezinformării practicate de Moscova (în ultimele luni, parlamentele naționale ale Poloniei, Lituaniei, Letoniei și Estoniei au adoptat rezoluții de acest gen).

Pentru țările din regiune membre ale Uniunii Europene, interpretarea istorică paradigmatică a celui de-al doilea război mondial este relativ unitară: sfârșitul celui de-al doilea război mondial nu a adus libertate statelor din Europa Centrală și de Est (așa cum pretinde narativul rusesc), ci a dus la ocupația sovietică a acestora și la crime sistemice produse de către regimurile comuniste de import. România a condamnat fără echivoc regimul comunist și deopotrivă pe cel nazist, iar condamnările explicite, credibile și convingătoare ale ambelor regimuri totalitare sunt văzute în România ca o purificare a proiectului nostru național și european de tragediile trecutului său.

În actuala conjunctură contondentă generată de recrudescența revizionismului istoric rusesc (acesta dezvoltă straturi suprapuse de manifestare, mergând de la detaliu – “eliberarea” Europei Centrale de Est – la sistem: contestarea, discriminarea și subminarea democrației liberale a Occidentului), principalele riscuri sunt legate de derapajele interne ce pot crea libertate de manevră acestui revizionism.

În momentul de față, putem discuta despre multiple derapaje (deja manifeste în forme impure în țări din regiune vecine Rusiei sau chiar în state membre UE) precum contestarea democrației liberale, recrudescența populismelor și a manifestărilor extremiste (de stânga și de dreapta), mirajul autoritarismelor, interesul egoist al unor liberali de a crește politic intern prin mesaje naționaliste/extremiste (rudimentare și primejdioase), tăcerea complice față de manifestări revizioniste explicite etc.

Din această perspectivă, cel mai mare risc la adresa viitorului Europei (inclusiv a politicilor sale istorice, a narativelor sale subsecvente) îl reprezintă contagiunile narativului rusesc în țările din Europa Centrală și de Est, precum și pasivitatea Vestului față de riscul crescut al acestor contagiuni. Ca întotdeauna în istorie, nu forța tunurilor care asediază Cetatea o vor distruge, ci calul troian din propria Cetate.

Pentru perioada următoare, este vitală  o introspecție detaliată în țările noastre privind mecanismele interne ce pot facilita contagiunea narativelor revizioniste din est în mentalul nostru public; aș risca să afirm că această contagiune descrește nu doar prin distanța geografică față de emițător sau prin distanța temporală față de faptul istoric, ci și prin capacitatea noastră reală de a prefera democrații și coeziuni în locul unor miraje autohtoniste datate istoric.

În această perioadă, proiectul european se călește pe termen lung la cuptoare narative subversive externe care mizează maximal pe combustia internă a propriilor noastre excese.

Cu ochiul liber vedem doar furnalele, dar combustia se produce primejdios în cuptoare narative cu efect întârziat…

Discurs rostit în cadrul mesei rotunde internaționale  „Politica istoriei: între regiunea Baltică și Marea Neagră”, desfășurată la Kiev în data de 29 aprilie 2020, în regim de videoconferință, publicat inițial de Agenția BucPress. 

NOTE