Dialogul istoric între Polonia și Ucraina. Principiul echilibrului ideologic

Dialogul istoric dintre Ucraina și Polonia s-a intensificat în ultimii cinci ani. Impulsul discuțiilor pe teme complexe dintre Kiev și Varșovia a fost reprezentat de activitățile legislative și educative ale Institutului Ucrainean de Memorie Națională și de evenimentele de la Kiev din 2013-2014, denumite ulterior Revoluția demnității.

Discuțiile polono-ucrainene despre paginile conflictuale și discutabile ale istoriei comune (evenimentele din Volînia din 1943, situația minorității ucrainene din a doua Rzeczpospolita etc.) au început în a doua jumătate a anilor 1990 și continuă până în zilele noastre. Cu toate acestea, experiența din ultimii cinci ani arată că toate discuțiile anterioare și asigurările de reconciliere s-au dovedit a fi doar cuvinte.

Filozoful ucrainean Oleksandr Maslak a menționat cu atenție că a existat în permanență o „combinație kitsch” în discuții, iar adorarea reciprocă are loc în anumite cercuri ideologice, fără să fie o reconciliere reală între poporul polonez și ucrainean. Volînia, Armata Insurecțională Ucraineană (UPA) și Organizația Naționaliștilor Ucraineni (OUN) sunt teme dezbătute de oameni care nu au fost purtătorii memoriei simbolice a acestor evenimente sau organizații. Atunci și astăzi, au participat la discuții, fie istorici, fie persoane socio-politice cu opinii exclusiv liberale. Părțile exclud în mod deliberat un dialog al naționaliștilor, al reprezentanților organizației care se identifică simbolic cu moștenirea UPA și OUN. Merită subliniat faptul că, în contextul ucrainean, având în vedere războiul cu Rusia din Donbas, istoria și semnificația UPA, persoana lui Stepan Bandera și activitățile OUN au dobândit un sens nou și o mitologizare și mai mare.

De reamintit că, în conformitate cu majoritatea sondajelor de opinie, membrii formațiunilor voluntare din 2014-15 și voluntarii au o autoritate considerabilă în societatea ucraineană. În consecință, implicarea reprezentanților organizațiilor naționaliste și conservatoare ucrainene (partide, organizații publice, grupuri de reflecție) în dialogul istoric poate fi un adevărat impuls pentru o reconciliere reală și reducerea tensiunilor, care sunt de obicei „încălzite” din exterior. Excluderea unor cercuri ucrainene din dezbatere și o încercare conștientă de a marginaliza mediul de dreapta duce la radicalizarea acestor organizații. Opoziția politică din afara Parlamentului de la Kiev este una exclusiv naționalistă, ceea ce înseamnă că anume ea este cea care acționează în stradă. Începând cu 2014, armata ucraineană a început să-și formeze propriile tradiții, non-sovietice, într-un mod formal și informal, care erau în mare parte asociate cu tradițiile luptelor de eliberare din 1917-1920 și UPA.

Este clar că participanții liberali la dialogul polonez-ucrainean nu au autoritatea și capitalul simbolic printre cei care se identifică cu UPA sau OUN. În consecință, dialogul și reconcilierea au loc între persoane care nu au fost și nu pot fi în conflict din cauza viziunilor lor asupra lumii.

Trebuie de adăugat că viața politică ucraineană nu este structurată ideologic, ca în Polonia. În același timp, viața politică poloneză nu este la fel de radicalizată în lumina războiului ca în Ucraina.

O altă componentă a dialogului ar trebui să fie dialogul ucrainean intern cu privire la moștenirea și semnificația Uniunii Sovietice și a Ucrainei socialiste. Refuzul ambasadorului ucrainean în Germania, Andrii Melnik, de a participa la o ceremonie care marchează sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial la Berlin cu oficiali ruși sau de a comemora soldații ucraineni care s-au întâlnit la Elba în cadrul Armatei Roșii cu trupele americane au provocat un atac de panică în mass-media rusească.

Prima etapă a decomunizării a fost încheiată, însă Ucraina are nevoie de a doua etapă, care ar consta în stăpânirea și ucrainizarea moștenirii sovietice nu prin negare, ci prin percepție.

Ucraina trebuie să stabilească cum era trecutul său sovietic. Este clar că nu pot exista răspunsuri simple și rapide la întrebări dificile, dar acestea sunt necesare pentru a consolida și a construi o identitate puternică a ucrainenilor moderni, având în vedere nevoia de a rezista atacurilor pe frontul istoric.

Până în 2014, sloganul „Crimeea este Rusia” a tot fost strigat de politicienii ruși marginali. După ce Crimeea a fost ocupată, viziunile revanșiste ale lui Eduard Limonov și Alexander Dughin au devenit normă pentru societatea rusă.

Ucraina trebuie să învețe să contracareze aceste provocări la diferite niveluri și prin metode diferite, deoarece războiul începe în mințile oamenilor, și abia apoi are loc pe câmpul de luptă.

Discurs rostit în cadrul mesei rotunde internaționale  „Politica istoriei: între regiunea Baltică și Marea Neagră”, desfășurată la Kiev în data de 29 aprilie 2020, în regim de videoconferință, publicat inițial de Agenția BucPress.