Constipația și (re)laxarea

Pentru oricine a devenit evident în ultimele luni că media audio – (mai ales) vizuală  și-a accentuat impostura omniscientă devenind un element constipant al simțirii și gândirii colective (a nu se înțelege coagulant); interesul nedeclarat, dar limpede e acela de a-i duce pe cetățeni la o constipatio animae et mentis mult mai periculoasă decât ventris în măsura în care aceasta din urmă poate fi rezolvată cu un laxativ, în timp ce efectele mediatice necesită mai mult decât o laxare viscerală, o relaxare.

Efectele amintite pot fi puse și pe seama faptului că mediaticii înșiși, contrar regulilor impuse de starea decisă oficial și  pe bună dreptate în Țară, practică fără jenă constipația etimologică în primul rând atunci când, vârând microfonul în  gura … mascată a interlocutorului, se freacă unii de alții, ei și ele, numeric mai mulți chiar decât la o înmormântare; asta după ce cu o seară înainte ironizaseră pe canal câțiva oficiali care nu stăteau la doi metri unul de altul. Ca să nu fiu acuzat de indecență, subliniez că verbul constipare are înțelesurile de a strânge laolaltă, a se îngrămădi până la a stârni uluirea, de unde constipatio adunare, concentrare, iar la Augustin mulțime, îngrămădeală. Cum toate trec însă prin stomac, mațe apoi, termenul primește înțelesul  (anti)digestiv cunoscut, pentru a urca din nou, spiritualizându-se și generând neplăcutul tip uman constipat. De adăugat că în constipația creată profesional în primul rând, mediaticii uită să-și aplice componenta superioară din trikini (forma evoluată coronae viri causa  a lui bikini, conform surselor actualizate);  dar ce mai contează mai ales că nu avem nici un mediatic infectat, nici măcar asimptomatic, ceea ce poate duce la suspiciunea rezonabilă, juridic gândind, că fie există un pact viral mediatic (la cât de virală devine orice idioțenie mediatică), fie media a  răspândit cu rea știință virusul ucigaș, asigurându-și un trai pe vătrai pe următorii ani… fie de ăștia fuge și coronavirusul.

Iată însă că vine și antidotul, evident contestat și discutat aiurea de constipați, adică îngrămădiți (uneori și mintal) iarăși pe canale cam nevidanjate  adesea; laxarea, din aceeași rădăcină cu laxitas lărgime, spațiu, destindere, moliciune, aduce cu sine după cum ne îmbie și nenumăratele reclame de laxative, „o stare de bine”; mai ales că, spun sursele neidentificate, jumătate din români au probleme cu colonul; dacă mai adăugăm și efectul media, avem un popor întreg în suferință colonială și spirituală; Seneca (el însuși avea probleme digestive din tinerețe) vorbește însă eliberator de laxitas animi, laxarea, destinderea spiritului. 

Accentuată însă vine relaxarea din relaxatio, o laxare superioară prin prefix, cu înțelesurile destindere, repaus, ușurare a spiritului a durerii. Verbul e de asemenea încurajator prin etimologia sa: relaxare,  a lăsa iarăși liber, a destinde, a lărgi. Desigur în afară de criticile sterpe și total inutile ale omniscienților pentru care, oricum,  nimic nu e bine, relaxarea ar trebui să aducă împrăștierea constipaților, a îngrămădiților – repet spre a nu fi eronat înțeles; dar, așa cum, bine suntem avertizați de adevărații specialiști, prudența e necesară; suferinzii știu că un laxativ prea relaxant duce la o golire urmată de o restrângere dureroasă, după cum o exagerată relaxatio animi, eliberare, odihnire a spiritului, ne-o spune Cicero confirmat și azi de unele laxe ale democrației printre care și așa-zisa libertate necondiționată (nici măcar de bunul simț) a presei, duce la ticăloșie și prostie.

Ca atare, relaxarea e bine să fie într-adevăr graduală, dacă nu neapărat prezidențială (că nu sună bine …), totuși pas cu pas, căci gradus înseamnă pas (nu la jocul de cărți).

Articol apărut pe LaPunkt.