Rusia este deseori percepută ca o putere de tip absolutist. Când spunem Rusia ne gândim aproape instantaneu la autoritarism, la o societate închisă, paralizată de frică. Mass-media, interesele geopolitice și evoluțiile istorice au contribuit la crearea acestei imagini, mai ales în Occident. O astfel de abordare ne împiedică însă să vedem cu adevărat cum arată această societate.

De îndată ce am ajuns în Caucaz, în cadrul mobilității oferite de proiectul ”Knowledge Exchange and Academic Cultures in Humanities: Europe and the Black Sea Region, late 18th-21st centuries”, toate stereotipurile și preconcepțiile mele de occidental au fost puse la grea încercare. Cele patru luni de cercetare antropologică nu au făcut decât să îmi întărească această opinie.

Prima dată am ajuns în Caucaz prin Istanbul. Am stat două ore la vamă. Pesemne statul voia să se arate puternic. Un agent plin de zel și plin de el chiar a ridicat tonul la mine. Dar cum eu nu vorbeam rusa, abordarea în forță a fost inutilă. Când și-a dat seama de absurditatea demersului lui a încetat. Ba mai mult, m-a ajutat chiar el să completez toate formularele. Mi s-a părut chiar amuzantă situația! Am aflat mai târziu care era miza atitudinii lui. Se pare că un mic trafic de obiecte este la ordinea zilei pe zborurile care veneau de la Istanbul!

De îndată ce am ieșit din aeroport, șoselele ne-au purtat prin mici orășele asemănătoare unele cu altele, pe un drum ce părea că nu se mai sfârșea. Când am ajuns la Universitatea din Pyatigorsk era ora 4 dimineața. Un agent de pază îmbătrânit de griji m-a primit fără mare tragere de inimă. Când m-am trezit după un pui de somn și am tras perdelele, decorul din fața ferestrei mele m-a lăsat mască: pe acoperișul unei clădiri din față era un portret a lui Lenin. Și alături un McDonald’s plin ochi la ora aceea. Cele două imagini m-au frapat, dar am aflat ulterior că nu însemnau mare lucru: Lenin nu le mai spune nimic celor de acolo.

Când am început să vorbesc cu oamenii mi-am dat seama de o altă situație paradoxală, mai ales pentru cineva obișnuit cu mentalitatea celor din Europa centrală și de est. Am întâlnit oameni care își exprimau atașamentul pentru Rusia, deși nu erau ruși. Îmi spuneau, ”sunt armean”, ”sunt grec”, fără să mai vorbească limba lor maternă, ci doar rusa sau alte limbi străine, dar cum găsiseră refugiu în Rusia în fața represiunilor la care fuseseră supuși în Turcia ”Junilor turci” și/sau kemalistă manifestau un atașament autentic pentru țara care îi adoptase și în care trăiau acum.

Totuși, mozaicul etnic din Caucaz nu a dus la un amestec cultural. Sfârșitul URSS a însemnat o întoarcere la comunitate, din punct de vedere religios și etnic. Există foarte puține căsătorii intercomunitare în această zonă.

Sfârșitul URSS-ului a adus haos și în Rusia. Nu e de mirare că proiectul lui Vladimir Putin a prins de minune. Rușii aveau nevoie să creadă într-o Rusie puternică și influentă.

Scăderea natalității rusești, prezența diverselor etnii pe teritoriul republicii, revenirea factorului religios au dus la reapariția culturii patriarhale sub aspectul ei cel mai tradițional, în opoziție totală cu proiectul bolșevic. Această revenire la tradiție a avut un impact deosebit asupra femeilor.

Pyatigorsk este un centru universitar de prim rang al Rusiei, îndeosebi în ceea ce privește limbile străine. Diverse naționalități studiază aici: croați, polonezi, francezi, unguri, armeni, estonieni, lituanieni, turci etc. Am fost surprins să întâlnesc și chinezi, vietnamezi, dar și un ivorian, un cubanez și o tânără din Guyana. Pentru mulți dintre ei, a învăța în Rusia era o tradiție de familie, veneau să studieze din tată-n fiu/fiică. Pentru mulți dintre ei, limba rusă era o limbă de circulație internațională și merita să o învețe.

Pentru tinerii ruși să studieze acolo însemna o poartă deschisă către lumea largă. Profesorii lor sunt buni specialiști în Balcani, în lumea arabă și chiar în SUA. Toți sunt poligloți și tratează cu profesionalism domeniul lor de expertiză.

Tinerele rusoaice profită de prezența lor într-o astfel de universitate pentru a-și clădi un viitor departe de regiunea lor. Au astfel acces prin educație la o lume diferită de cea patriarhală în care trăiesc, supuse capului familiei și fără viitor din punct de vedere al profesiei alese.

Acest colț al Rusiei este semnificativ pentru ce înseamnă Rusia azi. Pe de o parte, Rusia ca putere ce se manifestă pe arena internațională, dar și Rusia ca focar de iradiere culturală pentru țările mai sărace grație unui sistem de învățământ și chiar sanitar încă bine pus la punct. Imaginea aceasta corespunde cu ceea ce am aflat în peregrinările mele din Armenia și Azerbaidjan, mai ales din discuțiile cu cei trecuți de 40 de ani. Pentru aceștia din urmă, într-adevăr Rusia are două fețe: un imperiu militar și un centru de cultură. Rămâne de văzut care din cele două aspecte va domina în viitor, orice pronostic ar fi hazardat în acest moment.

Articol apărut pe LaPunkt.

 

Tags: , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu