Narațiuni comune despre istoria Europei Centrale și de Est și neoimperialismul rus

Politica istorică este un instrument important al neoimperialismului rus. Un domeniu semnificativ de influență al acestei politici este narațiunea privind Europa Centrală și de Est, unde Moscova dorește să restabilească fostul control, similar cu cel din secolul al XIX-lea, precum și din perioada Războiului Rece.

În ceea ce privește Ucraina, dorința de restabilire a controlului este exprimată, printre altele, în afirmațiile încăpățânate ale Moscovei că Rusia Kieveană a fost începutul statului Rusiei Mari, negând independența istoriei Ucrainei. Asemenea afirmații sunt numite pe bună dreptate o încercare de a „fura istoria”.

Moscova folosește memoria conflictelor din regiune și narațiunile inerțiale existente despre aceste conflicte pentru diviziune și incertitudine politică. Ca exemplu pot servi relațiile ucraineano-poloneze, dar și  multe alte cazuri.

În general, lipsa unei narațiuni comune pentru Europa Centrală și de Est facilitează foarte mult scopul Kremlinului. Istoria acestei părți a Europei pare extrem de confuză. Fiecare dintre țările acum independente au istorii separate. Atunci când aceste istorii nu coincid, ele nu pot crea narațiuni comune.

Aceasta determină dificultatea de a percepe Europa Centrală în Occident. În primul rând, este extrem de dificil să înțelegem diversitatea relatărilor naționale individuale și să le plasăm într-un context comun și mai larg. Istoria cehilor nu pare să aibă prea multe în comun cu istoria maghiarilor, punctele de tangență dintre istoria Bulgariei și României sunt invizibile (dacă nu se referă la război), iar încercarea de a face o istorie a Letoniei și Slovaciei nu pare să fie logică.

Comparația istoriilor specifice din Europa Centrală a fost și este împovărătoare, deoarece sunt etape agresive și antagoniste.

De exemplu, dacă cineva dorește să cunoască istoria României, ceea ce include un anumit nivel de simpatie pentru această țară, iar apoi se interesează de istoria Ungariei, va fi uimit câte emoții negative există în ambele părți. Natura multidisciplinară a istoriilor reciproc antagoniste – care contrazice, de asemenea, imaginea nostalgică a multiculturalismului central-european – devine adesea un obstacol insurmontabil pentru istoricul non-profesionist care dorește pur și simplu să înțeleagă mai bine cultura și istoria regiunii. Și e necesar de  menționat – nu numai pentru vest-europeni, a căror ignoranță și chiar aroganță pot fi reclamate cu succes, ci și pentru locuitorii  din regiune.

Polonezii care povestesc doar istoria poloneză, lituanieni – lituaniană, sârbii – sârbă, slovacii – slovacă, maghiarii – maghiară … etc., creează o cacofonie în care este extrem de dificil să cunoști ceva. În loc de curiozitate, unele istorii ale Europei Centrale pot provoca indignare, deoarece codifică mai multe antagonisme locale decât sensul universal. Națiunile multe și haosul asociat cu narațiuni contradictorii și complexe fac ca istoria regiunii să pară vagă, greu de înțeles și în cele din urmă lipsită de importanță, iar întreaga regiune este adesea percepută prin prisma naționalismului și a șovinismului.

Kremlinul încearcă să profite de aceste dificultăți și să manipuleze.

Europa Centrală și de Est pare a fi o provincie care încearcă să imite Occidentul. Așa Europa Centrală și de Est sesizează și se percepe pe sine în mare măsură în „eul reflectat” cultural. Încrederea exagerată în naționalismul din Europa Centrală pare să aibă fața lui Janus într-un număr mare de complexe în fața Occidentului capturat, dar adesea respins.

Desigur, se poate susține că nu este vina societăților din regiune că sunt conglomerate de identitate națională și că au acțiuni complexe și deseori inaccesibile pentru o narațiune comună. Comunitățile politice din această regiune erau reprezentate în secolul al XIX-lea nu de state, ci de mișcări naționale, care erau adesea percepute ca anarhice și periculoase pentru ordinea internațională a vremii. În secolul al XIX-lea, ca și în perioada 1945-1989, această lipsă de formațiuni politice complet independente a făcut dificilă vocea Europei Centrale.

Pentru a contracara cu succes narațiunea agresivă a Rusiei, este necesar să creăm o istorie comună despre Europa Centrală și de Est, să scriem o istorie a întregii regiuni, să găsim un numitor comun de aspirații la libertate, mișcări de edificare a națiunilor și de construire a statului, care doresc să participe la un proiect european.

Acesta ar trebui să fie obiectivul dialogului politic, ba chiar și mai mult, al lucrărilor necesare efectuate la timp  pentru a depăși multe dintre stereotipurile înrădăcinate ale percepției despre trecut. Este o  sarcină dificilă și urgentă.

Prezentare rostită în cadrul mesei rotunde internaționale „Neoimperialismul între Marea Baltică și Marea Neagră”, desfășurată la Kiev în data de 19 iunie 2020 în regim de videoconferință.

Articol apărut pe BucPress.