Primii pași în viață se spune că sunt cei mai importanți, însă această regulă nu se aplică întotdeauna. Unul dintre cei mai valoroși dansatori ai lumii, Dragoș Mihalcea, poate infirma oricând această idee. Traversând încă din copilărie cotloanele spitalelor care îi deveneau din ce în ce mai familiare, tânărul Dragoș și-a făcut o promisiune solemnă să nu renunțe niciodată la singurul lucru din viața sa care avea un sens, dansul.

„Eu dansez de când mă știu sau poate chiar dinainte. Dansul a fost cu mine de la primele amintiri și va fi cu mine tot timpul chiar și când amintirile n-or să mai existe”, evocă cu emoție marele dansator român, Dragoș Mihalcea.

Pasiunea sa l-a făcut să descopere adevărul în artă și esența care trăiește în fiecare gest, în fiecare trăire pe care corpul o înregistrează. Promisiunea sa a devenit o realitate și realitatea s-a transformat în destin, un destin ce intra pe orbita mondială.

„Esența baletului se află dincolo de epidermă, în spatele cutiei toratice, în acea porțiune mică pe care o numim inimă”, acesta este motto-ul vieții dansatorului, Dragoș Mihalcea, o idee pe care a expus-o încă din 1996 într-un discurs ținut din calitatea de șef de promoție în fața colegilor și profesorilor săi.

Deși acest moment marchează ascensiunea unei frumoase cariere internaționale el reprezintă, totodată, și chintesența unei mari personalități artistice ale lumii care a modelat și încă modelază destinul universului artistic la nivel global.

Dragoş Mihalcea s-a născut pe 17 decembrie 1977 în Bucureşti şi a început să studieze baletul la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”, pentru ca la vârsta de 14 ani să primească o bursă completă la Academia de Balet Kirov din Washington DC. După absolvire, Dragoş a fost invitat să danseze, în perioada 1997-2000, în cadrul Companiei de Balet Universal din Coreea de Sud, unde a fost promovat rapid pe poziţia de dansator principal. La numai 20 de ani a dansat în rolul prinţului Siegfried din „Lacul Lebedelor”, al prinţului Desire din „Frumoasa din pădurea adormită” şi al nobilului Albrecht din „Giselle”, începând o carieră care l-a purtat pe tot globul pământesc, de la New York la Tokyo, de la Londra la München sau la Budapesta. A urmat apoi experienţa americană, prin colaborarea sa cu Southern Ballet Theatre din Florida. De pe continentul american a revenit pe cel european şi pentru o scurtă perioadă  a dansat ca balerin principal (Guest Star) la The Norwegian National Opera & Ballet, pentru ca apoi să fie invitat să danseze cu The Royal Swedish Ballet (Baletul Regal Suedez) ca prim-solist, devenind astfel primul dansator din istoria de 230 de ani a companiei care a depăşit ierarhia corpului de balet.

Documentarul Destine Dragoș Mihalcea, ce va putea fi vizionat în premieră națională pe Kanal D, în data de 26 decembrie, la ora  10:00,  explorează viața frumoasă și tumultoasă al unuia dintre cei mai valoroși dansatori ai lumii, cel care a vânat succesul și a cules un cufăr de amintiri.

Trailerul filmului de Adela Vrînceanu Celebidachi, producție a Oblique Media si Movie Production, avându-i producători pe Adela Vrînceanu Celebidachi, Titi Rădoaie, Dan Iancău și Cristina Dobrițoiu.poate fi vizionat aici:

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu