Trei pentru un început bun

Există în spațiul public autohton – în mod apăsat, în relatările din mass-media – note puternice de discurs critic și de retorică de-a dreptul resentimentară vis-a-vis de practica și de reflecția teologică, mai ales față de acelea de tip/stil/rit ortodox. Există explicații pentru această stare de fapt (nu merg până la capăt încât să spun: justificări), după cum există și, convingerea mea e adâncă în acest sens (dar nu irațională, pentru că pot argumenta pe ce mă bazez – textul de față este inclusiv un asemenea argument), multă nedreptate în aceaste modalități de reflectare. Dincolo de varietatea scenariilor care ar explica (repet: explica, nu neapărat justifica!) raportările de tip critic și, uneori, critic-demolator de-a dreptul, știu sigur că în zona religioasă de la noi – și, în mod aparte, în zona ortodoxiei românești – se pot contabiliza, cu bună-credință, suite remarcabile de fapte (în sens direct – de acțiuni; sau indirect – de fapte culturale). În cele ce urmează: trei fapte de cultură importante.

Trei cărți, mai precis. Trei volume colective apărute la editura „Lumea credinței”, publicate, toate, în aceeași colecție – „Început bun”. Marius Vasileanu, cel care le-a coordonat și cel care – aș spune, și într-un sens religios – leagă aceste demersuri, notează, în preambulul chiar al primului volum al suitei, cu privire la sensul demersului în care a fost implicat: „ce este începutul cel bun? Câte forme poate lua acest bun început ca necesar însoțitor pe Calea Împărătească? Când poți să pui început bun, cum trebuie făcut? (…) Vă invit să descoperim împreună răspunsurile la această întrebare universală, și atât de intimă totodată, prin seria de volume care urmează. Experiența de viață, de trăire creștină, de rugăciune, căutările, alunecările, derivele, izbânzile, frământările, bucuriile, întrebările și, uneori, răspunsurile din paginile acestei colecții vor reitera, nădăjduiesc, un bun început pentru viața noastră întru Hristos”. Textul din care am selectat acest scurt pasaj se intitulează „De la inimă la inimă” și el e situat la deschiderea volumului „Primul duhovnic, prima spovedanie” (an de apariție: 2017). În 2019, în aceeași serie tematică, conceput după o regie similară, a fost publicată cartea „Preotul ortodox în veacul XXI – schițe pentru un portret”. În fine, în 2020, în aceleași condiții – de început bun -, apare volumul „Creștinul orotdox în veacul XXI – schițe pentru un portret”.

A. Tematica volumului care deschide șirul „începutului bun” este, am zice, a priori foarte provocatoare – și ca „decupaj publicistic”, dar mai ales ca subiect în sine foarte delicat, pentru că este atât de intim în fond. „Cum a fost întâlnirea cu primul duhovnic și care sunt ecourile primei spovedanii adevărate?” – acesta este „firul roșu” al narațiunii pe care, din varii și foarte generoase unghiuri, o ilustrează „Primul duhovnic, prima spovedanie”. Cei care răspund problemei enunțate nu sunt numai oameni ai clerului – echilibrul (care rezultă și dintr-o diversitate bine cumpănită) „echipei” selectate se reflectă, superior, în admirabilul echilibru al tonului argumentării și al sensului și al direcției răspunsurilor oferite acestei, încă o dată, foarte sensibile teme. Scriu, așadar, aici despre condiția spovedaniei și despre ce poate însemna să fii duhovnic (implicit, despre ce poate însemna să fii ucenic): Andrei Găitănaru, preot Bogdan-Costin Georgescu, preot Ignatie Grecu, preot Jonathan Allen Hemmings, George Hristea, Grigore Leșe, preot Constantin Necula, Horea Paștină, Silviu Radu, Nicolae Rădulescu, Annick de Souzenelle.

Iată, foarte, foarte pe scurt, două note dinspre cele două texte laterale – primul și ultimul – ca o îmbrățișare simbolică a acestei tematici. Andrei Găitănaru, în primul text al acestei analitici în trepte elaborează în legătură cu o condiție paternă cu totul specială pe care e ideal să o aibă cel care e un duhovnic – „cred că părinții care sunt bine încărcați duhovnicește îți transmit ceea ce au de oferit nu doar prin cuvânt, ci și prin starea pe care o emană. E mult mai propriu ca un părinte să te aducă în starea de rugăciune decât să îți explice ce e aceea o rugăciune. De aceea, a sta cât mai mult în preajma duhovnicului tău cu care simți că ai o legătură filială este esențial”. Annick de Souzenelle, în textul care încheie și rotunjește volumul, relatează, chiar în finalul textului său, într-o confesiune extraordinară, moartea Episcopului Jean, cel care i-a fost duhovnic: „La un moment dat, în timpul nopții, i-am luat mâna dreaptă; atunci mi-a spus: Hristos a venit să mă viziteze; mi-a luat aceeași mână. Sunt fericit. Moartea și nașterea – gemene. Ne-a părăsit câteva ore mai târziu. Dar îmi transferase fericirea lui. Toți plângeau. Eu eram fericită și nu îndrăzneam să arăt. Bucuria lui nu m-a părăsit niciodată; este cea pe care o exprimă acest mare mistic, Rumi – iar marii mistici se întâlnesc cu toții: „Iubirea nu cunoaște suferința / în chiar mijlocul suferinței””.

B. Unui alt pachet foarte provocator de întrebări le răspunde al doilea volum (în ordinea apariției) care (poate) pune o temelie solidă unui început bun. Cum e și, mai ales, cum va trebui să fie, cum ar fi bine să fie preotul în secolul al XXI-lea, un veac care e cu mult mai mult decât, precedentul, al „vitezei”; și care, fatalmente, pentru că e încă la început, „va fi și mai mult decât atât”. În cuvintele coordonatorului de proiect: „Cum îi va vorbi despre Dumnezeu unui astfel de om care va părea mai degrabă precum „soldatul universal” din filme? Cum își va păstra Biserica „atractivitatea”? (…) Cui i se va spovedi omul viitorului apropiat, beneficiar al acestor noi tehnologii? Ce va mai însemna peste câțiva ani comunitatea? Dar comuniunea creștină? Care sunt limitele rezonabile „de adaptare” și care sunt „liniile roșii” dincolo de care nu se va putea trece, dogmatic și canonic vorbind? Până la ce punct vor accepta Biserica și antropologia creștină adaptarea (fizică, psihică, etc.) corpului și a ființei umane la aceste provocări ale viitorului?”

Cei care intră în acest – cu adevărat – joc fecund al provocărilor menționate mai sus (lista lor, precizez, nu e exhaustivă) nu sunt reprezentanți oficiali ai clerului, nici numai reprezentanți ai „societății civile”, ci oameni atenți la ce înseamnă religia și competenți (cu verificări și omologări repetate în acest sens!) în chestiuni de ordin teologic. 27, mai precis. Adică: Adrian Alui Gheorghe, Cristina Andrei, Teodor Baconschi, Mirel Bănică, Răzvan Bucuroiu, Florin Caragiu, Radu Carp, Robert Gabriel Ciobanu, Lucian Cîrlan, Răzvan Codrescu, Marina Dumitrescu, Andrei Găitănaru, Octavian Gordon, Petre Guran, Augustin Ioan, Dumitru Horia Ionescu, Virgil Iordache, Felix Leu, Costion Nicolescu, Ioana Picoș-Făgădău, Radu Preda, Monica Șerbănescu, Claudiu Târziu, Nicolae Turcan, Dragoș Ursu, Ștefan Vianu, Marius Vasileanu, Tudor Călin Zarojanu. Cei 27 de contributori ai acestui foarte incitant dosar tematic răspund a) conștientizând lumea nouă care va să vină și care, fragmentar, ni se arată deja și b) nu diabolizând, nici idolatrizând ceea ce se vede și ceea ce va veni. Aceasta, în cuvintele admirabilului Marius Vasileanu, chiar în condițiile în care „din păcate, viteza de inserție a acestor „oferte” tehnologice este realmente halucinantă, astfel încât nu prea mai avem răgaz să ne dezmeticim și să medităm serios la ceea ce ni se întâmplă”.

C. Cea mai recentă apariție editorială a acestui triptic schimbă unghiul și componența „echipei”, din nou și cu certe beneficii în materie de cunoaștere (și de empatie) – cei care răspund, în sensul unui început bun, cu privire la care ar trebui/care ar fi de dorit să fie portretul unui creștin orotodox în secolul al XXI-lea, sunt numai preoți. Nu mai puțin de 15 invitați – și anume: Visarion Alexa, Ion Buga, Bogdan Georgescu, Vasile Gordun, Gabriel Herea, Nicolae Hulpoi, Bogdan Ivanov, Constantin Jinga, Mihail Milea, Petru Moga, Cristian Munteanu, Constatin Necula, Ciprian Negreanu, Jan Nicolae. Coordonatorul proiectului (nu trebuie să obosim să elogiem meritele cuiva…), același admirabil Marius Vasileanu! Sunt, în potpuriul alcătuit de succesiunea textelor contributorilor mai sus menționați, perspective extraordinar de nuanțate despre cum să fie, cum e de dorit să fie creștinul viitorului. Iată, mai puțin chiar și decât un aperitiv la o posibilă lectură – care, ea însăși, poate să pună un început bun -, doar câteva linii dintr-o „schiță” făcută de preotul Ciprian Negreanu: „Nu-l pot imagina și nu cred că ar fi bine ca acest credincios al veacului XXI să fie un rebel și un revoltat față de tot ceea ce ține de lumea tot mai secularizată, dar deocamdată liberă, în care trăim. Hristos Însuși nu a fost așa și nu ne-a învățat să fim așa, El nu S-a luptat cu sistemele politice și cu orânduirile sociale, ci cu răul din inima omului. El nu Și-a făcut din societate și din obiceiurile omului un dușman – și cred că așa trebuie să fie și chipul credinciosului ortodox.”

Încă o dată: unele dintre textele care compun aceste trei – admirabile – volume vin de la oameni situați chiar în interiorul practicilor instituționalizate ale creștinismului (de rit ortodox); altele, nu de la distanță, ci din imediata apropiere a Ecclesiei.  Cu toții sunt oameni cărora le pasă de religie, de condiția actuală a religiei, a creștinismului în mod explicit. Iată, în final, și o „parolă” care vine dintr-o parabolă – cred eu, adecvată – care dă seama de sensul adânc al acestui demers. Ea e „decupată” din volumul „Penumbra” al dlui Andrei Cornea: „Atunci cînd Israel era „la strîmtoare”, Baal Şem Tov, mare rabin, mergea, împreună cu discipolii săi, în pădure, lovea într-o tobă sacră, rostea un descîntec şi Dumnezeu, ascultîndu-l, făcea o minune. Cel care i-a urmat rabinului, fără tobă, mergea în acelaşi loc, rostea descîntecul, iar Dumnezeu îl asculta. Urmaşul urmaşului rabinului nu mai ştia nici descîntecul, nu mai avea tobă, dar mergea în acelaşi loc, în pădure – şi Dumnezeu îl asculta. Urmaşul urmaşului urmaşului nu mai ştia nici unde este acel loc în pădure; el povestea doar ce făcea Baal Şem Tov – şi Dumnezeu îl asculta”.

Articol apărut pe LaPunkt.

Sursa foto copertă: Facebook/Agenția de știri Basilica