Flash pandemic

Încă nu avem date certe despre o posibilă implicare a virusului necruțător în afectarea cerebrală; pe de altă parte, există domenii de activitate în care și dacă ar avea loc, tot nu ar schimba nimic pentru că nu ar prea avea ce să atace.

Câteva exemple nevinovate pot servi ca argumente în direcția celor afirmate mai sus.

Atacul grobian al unor indivizi ascunși în spatele monitorului, la adresa unei adevărate dive a scenei teatrale românești, a declanșat o serie de proteste justificate de această dată, în apărarea celei insultate. Greu de crezut că josnicii vor păți ceva, mai ales că unul dintre ei acuză tulburări mentale, deci drepturile omului îl vor salva; asta deși gestul în sine e atât de demențial, încât nu e exclus ca și cel „normal” să scape inclus  în aceeași categorie minoritară. Evident, un subiect gras pentru media. Dintre mesajele  protestatare  merită reținut – dar nu ca exercițiu de memorie – cel al unui post FM, altminteri onorabil în mare parte, cu întindere și peste granițele Țării, de ascultat și în mașina personală și în cabina TIR-ului; cel însărcinat cu protestul, oricum priceput la toate fiind un așa zis jurnalist de investigație, ne-a informat că „actrița Maia Morgănștain (sic!) a depus o plângere…” știm unde. Incredibil, dar un coleg de emisie l-a corectat pe loc „Morgenstern”; oricum, porumbelul își luase zborul deja.

În primul rând ce fel de investigație jurnalistică sau jalnică e aceea în care nici măcar numele cuiva nu e rostit  corect? Sau probabil investigațiile vizează persoane total necunoscute investigatorului… Apoi, chiar pentru persoana vizată – dacă a aflat, mai bine nu – e o insultă nu atât pentru că totuși nu e totuna să fii piatră Stein sau stea Stern în calitatea pe care o ai și pe care nu ți-o poate lua nici tulburatul mintal, nici mediaticul investigator. Cazul se poate înscrie în categoria „festivalul Riciard Wagner de la …”. În aceste situații nu e vorba de confuzii momentane, ci de incultură și alte tare…

Dar, în cadrul știrilor pandemice numele proprii joacă feste chiar și dacă nu necesită pronunții deosebite, mergând până la înlocuiri suspecte doveditoare ale faptului că mulți mediatici vizuali citesc orice de pe promptere, fără discriminări, adică fără judecată, fiind un soi de roboței. În ciuda faptului că numele unor spitale au ajuns cotidiene mai ales prin veștile triste venite din ele, aflăm că situația a ajuns dramatică „la spitalul Balș din… Timișoara”. Nu poți pretinde ca fiecare să fi fost silitor la geografie, mai ales când un inspector îi reproșa nu foarte demult unei profesoare „doamnă, și de la vărsare la izvor e același râu, deci copiii arată bine pe hartă…”, dar totuși genitore, prin tată adică, Babeș e al nostru, al bănățenilor.

Nici cu botanica nu stau unii mai bine, când e vorba de plante decorative mai exotice, oricum altfel decât mușețelul sau sunătoarea; aflăm și vedem cu bucurie că au înflorit magnoliile din Oradea, pe malul… Someșului (sic!), aclimatizate la noi către finele secolului… XX (sic!). Ce poți face când pentru unii istoria, chiar și a botanicii, începe azi?

Tot pe  linia imposturii mediatice avem parte pe tot mai multe canale de scriitori ratați, câte unul trecut de la poezie la bucătărie cu certă rentabilitate când la Stat când la pri(m)vat; apoi știriste divine care din mijlocul ecranului suflă pene către… telespectatori,  admirate de colegii marginalizați  în cadru. Și neschimbatul dat din mâini fără nici o legătură cu discursul.

Totuși, pe lângă știrile pline de veninuri cu diverse proveniențe, avem și unele bune, chiar îmbucurătoare: conform unui sondaj realizat în luna februarie – nu spun de cine din corectitudine nepolitică – reiese că o majoritate covârșitoare a românilor (70%) are foarte puțină încredere sau puțină în mass media, adică mai direct și corect spus nu are încredere. Cu certitudine sondajul nu a fost comandat de nici un canal. E un semn că (încă) suntem un popor în majoritate echilibrat și decent. Minoritatea e bine să se supună majorității conform clasicului și deci sănătosului principiu juridic Maior pars trahit ad se minorem, adică Partea mai mare o trage către sine pe cea mai mică pentru că întotdeauna Chestiunea principală o atrage după ea pe cea mai puțin importantă.

Articol apărut pe LaPunkt.